Autor: Virginia Dumitraș
Marcel Ivanov în vârstă de 41 de ani, din Briceni, este neurochirurg și chirurg spinal la Spitalul Royal Hallamshire, Sheffield, Mare Britanie. Până a ajunge acolo a parcurs un drum lung de pregătire profesională în România, SUA, Franța, Belgia, Germania. A operat sute de oameni cu hernii de disc, fracturi, tumori, patologie spinală vasculară, probleme spinale degenerative legate de vârsta, dar și tumori și traumatisme craniene.
Pentru Marcel Ivanov schimbările au început odată cu cele din țară - în 1992. Atunci, deși era admis deja la Universitatea de Medicină și Farmacie „N.Testemițanu" din Chișinău, și-a pregătit dosarul și pentru a face studiile în România, la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași. Și a fost acceptat.
„Deși acasă vorbeam limba română simțeam că aveam un vocabular limitat. Am absolvit Școala din Briceni și apoi Colegiul Național de Medicină din Chișinău în limba rusă, dar simțeam nevoia să cunosc bine limba română, iar un loc mai bun decât România nu exista”, explică doctorul.
Instituția a ales-o după merite. „Este o universitate care a lansat personalități de renume, printre care și un laureat al premiului Nobel - George Emil Palade. Nicio secundă nu mi-a trecut prin minte atunci că voi sta de vorbă cu el personal peste câțiva ani, în timpul unei vizite în 2002 la San Diego”, rememorează doctorul.
Peste Prut a beneficiat de un sistem în care se punea accent pe studiile individuale, un rol important l-au avut profesorii, mai ales cei de modă veche, spune specialistul. Din anii de studenție are numai amintiri frumoase, iar una o și împărtășește. „Mă impresiona faptul că atunci când salutam unii profesori pe stradă își scoteau pălăria și cu o mică înclinare a capului îmi spuneau «buna ziua Domnule student». Nu știu dacă se mai întâmplă așa ceva acum”, spune Marcel Ivanov.
Tot la facultate și-a ales și specialitatea – neurochirurgie. „Mulți o denumesc «regina chirurgiei» și cred că au perfectă dreptate. Nu este o meserie, ci o artă pe care trebuie în permanent să o perfecționezi. Deși este deosebit de grea pe tot parcursul ei – satisfacțiile pe care le primești atunci când reușești să salvezi un om sunt greu de descris”, explică specialistul.
Tot atunci și-a asumat și sacrificiile pe care va trebui să le facă. „Este o meserie care necesită multe sacrificii, atât personale cât și familiale. Îmi amintesc cum într-o zi am prezentat-o pe soția mea unui profesor care a zâmbit și a zis: «mă bucur să cunosc o altă victimă a neurochirurgiei...». Pe parcurs am înțeles amândoi semnificația acestor cuvinte”, spune doctorul.
Misiune de caritate în Bangladesh
După România, provocările au continuat cu burse, traininguri și cursuri de pregătire în SUA, Coreea de Nord, Franța, Germania, Spania, Grecia, Marea Britanie. Iar în 2012 a fost în Bangladesh, într-o misiune de caritate, unde a participat și la Congresul Societății Spinale din Bangladesh.
„În această țară traumatismul spinal este deosebit de frecvent din două cauze majore: tinerii cad din palmier atunci când culeg nucile de cocos și îți fracturează coloana lombară sau toracică. Totodată, descărcarea vapoarelor se face manual și muncitorii sunt nevoiți să care în cap sacii grei cu orez. Dacă se împiedică și cad nu au putere să arunce sacul de pe cap și sub greutatea acestuia se produce fractura de gât”, afirmă doctorul.
Acolo a operat la Centrul de reabilitarea a celor paralizați, înființat la inițiativa unui fizioterapeut britanic, Valerie Taylor. Centrul funcționează datorită medicilor din alte țări precum Canada, SUA, Germania, care operează fără a fi remunerați. „A fost o vizită care m-a făcut să privesc lumea dintr-un alt unghi și cu alți ochi”, mărturisește doctorul.
„Cele mai multe probleme apar din lipsa de comunicare sau comunicare neadecvată”
De fiecare dată când pleacă în deplasări de perfecționare profesională revine în Marea Britanie. Din 2008 de când este acolo a avut aproape 2.000 de operații. Răspunsul la întrebarea de ce a ales Mare Britanie îl oferă cu ușurință. „Fiecare își dorește să trăiască într-o societate civilizată, unde se oferă posibilități de realizare personală și profesională, unde există siguranță și respect. Iar «nivelul fiecărei societăți este măsurat după cum această societate îi tratează pe cei neajutorați»”, spune doctorul citând un articol din The Times.
Și nu a greșit. Lucrează într-o țară care are cel mai bun sistem medical, potrivit The Commonwealth Fund care luna trecută a făcut un studiu al sistemelor medicale din 11 cele mai dezvoltată țări din lume clasând Marea Britanie pe primul loc.
Avantajele pentru un medic care profesează în Marea Britanie sunt multiple. „Toate investigațiile despre care în Moldova se citește doar în manuale aici sunt ușor disponibile. În operație te ajută tehnologia și echipamentul de ultimă oră, dar și colegii de alte specialități extrem de bine pregătiți. La câteva operații complexe pe care le-am efectuat în Marea Britanie nu exista echipamentul specific necesar și a fost împrumutat pe durata operației din SUA și din Franța”, își amintește doctorul.
Se investește și în calificarea personalului, medicii seniori au zece zile pe an pentru a participa la diverse cursuri internaționale și încă zece pentru manifestări științifice, spune Marcel Ivanov. De cele mai multe ori costurile asociate sunt achitate de spital. Un mare accent se pune și pe comunicarea dintre specialist și pacient. „Cele mai multe probleme apar din lipsa de comunicare sau comunicarea neadecvată. Toți înțeleg acest lucru și spitalul organizează cursuri de comunicare, la care se studiază psihologia și diverse secrete de comunicare, la care se invită actori care joaca rolul unei «rude supărate» și în care rolul tău ca medic este sa aplanezi conflictul. Dialogul este înregistrat video și apoi împreună cu psihologii este «disecat» pe bucățele”.
Un doctor care nu comunică sau oferă o informație incorectă își poate pierde licența de medic. „Cunosc câteva cazuri, bunăoară, unui chirurg renumit i s-a desfăcut contractul de muncă pentru că nu a obținut acordul bolnavilor de a le folosi țesutul tumoral scos în timpul operației în scop de cercetare”, confirmă Marcel Ivanov.
Copiii au un tratament preferențial
Cu zeci de ani de experiență și sute de operații, doctorul spune că cele mai grele operații sunt cele care pe lângă dificultatea tehnică și decizională au și o încărcătura emoționala și fizică. „Cea mai memorabilă operație a fost în urmă cu aproximativ trei ani, când un tânăr, care a venit la mine împreună cu soția sa gravidă acuza dificultăți de mers. RMN-ul a arătat o tumoare în măduva spinării care se extindea de la nivelul gâtului până jos, aproape de capătul măduvei spinării din regiunea toracică inferioară. Operația a durat aproximativ 16 ore fără nicio pauză. L-am revăzut recent pe acest tânăr care a venit la control pe picioarele sale împreuna cu soția si cu copilul de aproape trei ani. Situația ar fi putut cu tot diferită daca ar fi venit mai târziu la noi, sau dacă am fi tăiat cu un singur milimetru mai adânc – cărucior cu rotile pentru restul vieții”.
Situația diferă și atunci când este vorba de condițiile din spitalele pentru copii. În Marea Britanie, micuții au un tratament preferențial în spitale amenajate corespunzător, cu jucării, cărți, jocuri electronice, psihoterapeut care coordonează jocurile, săli de recreație pentru diverse activități creative, etc. „În cazul copiilor, părinții sunt acceptați împreună cu copilul până în sala de anestezie, pot chiar să-i citească o poveste până este sedat și adoarme. Toate analizele sau injecțiile se fac după ce se aplică o cremă anestezică locală și copilul nu simte nimic. Apoi părinții primesc un pager și sunt sfătuiți să facă o plimbare prin parc. Când operația se finisează părinții sunt anunțați prin acest dispozitiv și invitați să revină la spital, iar în momentul în care copilul se trezește părinții deja îl țin de mânuță”, povestește Marcel Ivanov.
Cu mai multe investiții în sănătate am putea avea și noi condiții mai bune. Avem nevoie însă de schimbări. Una dintre acestea este remunerarea specialiștilor. „Pentru a fi cu adevărat un doctor bun trebuie să se autodezvolte în permanență. Ei trebuie să poată participa la cursuri, stagii și training-uri. De exemplu costul unui singur curs de tehnici minim invazive spinale de trei zile costă între 1.000 și 1.500 de euro. Pe lângă aceasta se adaugă cheltuielile de drum și de cazare. Nu cred că este normal ca salariul existent al unui specialist – care a investit cel puțin 15 ani în studii de performanță și care este direct responsabil de viața oamenilor în fiecare zi, care printr-o miscare greșită poate să lase un om paralizat - să fie egal sau deseori mai mic decât cel al unui funcționar de la ghișeul unei banci, operator de telefonie mobilă etc”, conchide neurochirurgul.
█ Articole relaționate:
Povestea unui stomatolog pediatru plecat la muncă în Italia. „Mi-e dor de un „mulțumesc” de copil”