Autor: Irina Papuc
Comunitatea medicală este marcată de decesul cunoscutului om de știință Vasile Anestiade. Academicianul a decedat ieri la vârsta de 86 de ani. El va fi petrecut pe ultimul drum în dimineața zilei de sâmbătă.
Vasile Anestiade este unul dintre absolvenții așa numitei „generații de aur” a medicinei moldovenești, prima generație de doctori din anul 1951 care a finalizat studiile medicale în actuala Universitate de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”. Anestiade a obținut respectul comunității medicale prin faptul că și-a îndeplinit cu dăruire meseria și a fost cel i-a îndrumat pe sute de tineri să descopere medicina.
Anestiade a fost specialist în morfologie, patologie, patobiologie, angiologie, biogerontologie. El s-a născut la 4 mai 1928, în satul Sărăteni Vechi, Orhei. A efectuat cercetări în domeniul patologiei, patobiologiei, biogerontologiei și este cel care a elaborat teoria aterosclerozei incipiente, obţinând rezultate importante. Tot el este cel care a introdus noţiuni fundamentale noi în geneza acestui fenomen.
Totodată, el și-a dedicat viața activității didactice şi ştiinţifice în cadrul Institutului de Stat de Medicină din Chişinău şi al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, contribuind la formarea a circa 20 de mii de medici și farmaciști. Vasile Anestiadi a fost membru de onoare al mai multor organizaţii şi societăţi ştiinţifice internaţionale, fiind apreciat pentru activitatea sa cu cea mai înaltă distincţie a ţării noastre, „Ordinul Republicii”, dar şi cu alte decoraţii de stat.
Președintele Nicolae Timofti, premierul Iurie Leancă și președintele Parlamentului, Igor Corman, au semnat un necrolog prin care au transmis condoleanțe familiei.
█ Articole relaționate: