Autor: Natalia Nicoreanu

Lista serviciilor medicale gratuite pentru deținătorii poliței de asigurare medicală a fost extinsă. În premieră, statul va finanța servicii de consiliere pentru cei care vor să se lase de fumat și le oferă posibilitate bolnavilor de cancer sa facă chimioterapie în condiții de ambulator. Iar pentru a preveni maladiile grave, polița va asigura cu teste suplimentare și contraceptive persoanele din grupurile de risc.

Prevederile se regăsesc în Programul Unic al Asigurărilor obligatorii de asistență medicală, aprobat ieri de Executiv.

Pe lângă medicamente și servicii medicale gratuite, mai nou, polița de asigurare va include și servicii de prevenire și depistare în fază incipientă a diverselor maladii.

„Se scot în evidență și se includ suplimentar prestarea serviciilor de prevenire și de depistare precoce a maladiilor, realizarea screening-urilor, acordarea serviciilor de consiliere pentru renunțarea la fumat și asigurarea cu contraceptive a grupurilor social-vulnerabile ale populației”, a declarat viceministrul Sănătății, Aliona Serbulenco.

Astfel, statul își propune să protejeze adolescenţii sexual-activi, tinerii din familii vulnerabile, precum și femeile de vârstă fertilă aflate în grupurile de risc.

În acelaşi timp, femeile gravide vor beneficia de examene suplimentare. Este vorba de dublu și triplu test care sunt efectuate în primul și, respectiv al doilea trimestru de sarcină. Astfel de investigații sunt importante, spun specialiştii, pentru a stabili riscurile la care poate fi supus fătul.

█  Mai multe servicii medicale, excluse din lista celor acoperite de polița medicală 

Noile modificări vizează și bolnavii care suferă de maladii oncologice. Chimioterapia va putea fi realizată în condiții de ambulator, iar instituția medicală va asigura medicamentele și dispozitivele medicale de unică folosință.

„Mai introducem acoperirea cheltuielilor pentru protezele individuale și consumabilele necesare pentru reabilitarea chirurgicală și protetică a pacienților cu tumori maligne ale capului, gâtului și ale aparatului locomotor, precum  și implanturile mamare”, a adăugat Serbulenco. 

Totodată, lista medicamentelor și dispozitivelor compensate va include și testele pentru determinarea glicemiei, dar și pungi colectoare pentru stome.

Programul Unic al Asigurărilor Obligatorii de Asistență Medicală mai prevede acoperirea cheltuielilor pentru reproducerea umană, asistată medical. În acest sens, Compania Națională de Asigurări în Medicină urmează să contracteze instituția medico-sanitară care va presta astfel de servicii. Conform legislației, statul acoperă cheltuielile pentru o procedură de fertilizare in vitro. Deși  legea este de partea cuplurilor care nu pot concepe copiii, până acum nicio familie nu a beneficiat de acest ajutor din partea statului.

Pentru punerea în practică a acestei hotărâri, Guvernul spune că nu sunt necesare cheltuieli suplimentare. Asta, pentru că Programul Unic al Asigurărilor Medicale Obligatorii se realizează din contul și în limitele mijloacelor prevăzute anual în fondul  de asigurări obligatorii de asistență medicală. 

 

█ Articole relaționate:

În plină criză economică, miliardele cresc în fondul de asigurare obligatorie

Moldovenii, tot mai nemulțumiți de asistența medicală pe care o primesc, potrivit ultimului Barometru al Opiniei Publice 

În Moldova lipsesc medicamentele vitale pentru cardiaci. Farmaciștii le sugerează bolnavilor să le cumpere din regiunea transnistreană