Autor: Irina Papuc

Petru Dodu este primul medic moldovean aflat în țară care s-a hotărât să-și facă un vlog (n.r. - video blog) în care să explice cum funcționează sistemul medical și de unde se trag prejudecățile. Primul lui episod a stârnit numeroase reacții, în mare parte pozitive, de aceea l-am promovat pe Petru la un interviu în care să ne povestească despre el, despre interacțiunea sa cu sistemul medical, dar și despre curajul de a spune cum e sistemul pe interior. Când îl vedeți pe Petru nu trebuie să-l confundați cu un arab. Pielea mulată i se trage de la tatăl său, nigerian de origine, în schimb este moldovean din rădăcini – mama lui este moldoveancă, și-a petrecut copilăria aici, a studiat Medicina aici și a mai avut ocazii de a cocheta cu țara fiordurilor, Norvegia.

Petru, povestește-mi despre tine

Mă numesc Petru, am absolvit în 2015, fac Medicina de familie, cu toate că am vrut să fac Pediatria. Acesta a fost domeniul către care am tins. Mi-e mult mai aproape acest domeniu, deoarece copiii sunt cu mult diferiți față de adulți și cu ei găsești mult mai ușor limbă comună. Lucrez și în Organizația neguvernamentală Hospice Angelus, în calitate de asistent medical, în pediatrie. Lucrăm cu copii care au patologii letale.

Înțeleg că faci rezidențiatul acum

Da, în anul II.

De ce n-ai reușit la Pediatrie totuși?

Concursul este foarte mare, în primul rând. În al doilea rând la noi sistemul de învățământ medical este format în felul următor – dacă ai intrat la Medicina de familie asta e tot, nu mai poți face nimic. Nu te poți transfera. Adică ai putea, dar lucrurile nu sunt chiar atât de simple. În România dacă ai intrat la Medicina de Familie și ai înțeles pe parcursul studiilor că nu-ți place, anul viitor poți aplica la altă specialitate. Pe când la noi în Moldova nu este așa. Și nu înțeleg de ce. Eu cred că foarte mulți doctori ar putea să nu se mai regăsească în acel domeniu pe care l-au ales la început.

E normal să descoperi peste jumătate de an că nu-i ce-ai vrut

Da, și cred că acesta poate fi un motiv de ce atât de mulți medici vin la serviciu frustrați, răi și nemulțumiți.

Ce reușește un rezident anul II să înțeleagă despre sistemul medical din Moldova?

Noi facem acum module clinice, suntem permanent în spital. Probabil la început cel mai greu pentru noi este ca pacienții să ne privească ca pe specialiști adevărați. Doctorii din generația mea arată cu mult mai tineri, decât cei din generațiile precedente. Atunci, unii veneau să facă Universitatea după armată, iar noi suntem veniți de pe băncile liceului, pot să zic. E forte greu să le câștigăm încrederea.

Pacienții vă spun direct că nu vă percep ca pe niște medici adevărați?

Nu, dar vedem din felul din abordare. Ne privesc ca pe copiii sau nepoții lor, pentru că mulți pacienți sunt la vârsta buneilor noștri.

Ce ai schimba în acest sistem, pornind de la propriile viziuni? De la ce ai începe?

Probabil aș începe în primul rând cu atitudinea medic-medic, medic-rezident. Spre exemplu, eu am avut posibilitatea să fac stagiul practic în Norvegia. Eu mă adresam către șefa mea pe numele ei. Pe când în Republica Moldova noi trebuie să ne adresăm în funcție de titlul pe care îl are doctorul – domnule profesor, domnule academician, etc.

Și ce se întâmplă dacă nu respecți această regulă nescrisă și cu exces de zel? Pe bune?

Nu știu. Probabil o să ți se amintească cu cine stai de vorbă (râde).

Ei chiar se simt superiori vouă? Vă arată acest lucru?

De la caz la caz. Multă lume spune că medicii se consideră Dumnezei. Da, sunt astfel de cazuri și noi le vedem. Pe când alții sunt foarte amabili și chiar îi simțim foarte aproape de noi.

Cum crezi care e esența care îi diferențiază pe doi doctori, dintre care unul se simte Dumnezeu, iar altul e smerit, modest și cuminte?

Cred că depinde de scopul pe care și l-a propus fiecare dintre ei. Dacă scopul a fost doar că să ajungă undeva, la un anumit nivel, atunci probabil că va deveni înfumurat. Doctorul rămâne modest atunci când vrea să ajute și tot ce îl interesează e să devină cât mai bun.

Referitor la atitudine am înțeles. Ce ai mai vrea să se schimbe în sistemul medical?

Noi avem foarte multe lacune în sistem. De exemplu a fost un caz când m-am apropiat de o pacientă să-i verific tensiunea arterială. Ea efectiv a scos niște bani și mi i-a pus în buzunar. Parcă a fost învățată să facă asta. I-am spus că eu doar îmi fac treaba, nu am nevoie de bani și i-am returnat. Ea încerca să se asigure în așa mod că o să mă mai apropii de ea și pe urmă.

Te-a ofensat?

Da, e foarte deranjant acest lucru. Și asta trebuie schimbat.

A cui crezi că e vina? A ei, că dă mită sau a sistemului, care a făcut-o să creadă că nimeni nu se uită la tine, dacă nu dai mită?

În primul rând e vina ei, pentru că pacienții sunt cei care îi învață pe doctori cu mulțumiri de genul acesta. În al doilea rând sigur că este de vină și sistemul. Dar e un sistem pe care nu-l poți schimba chiar așa ușor și de unul singur nu poți să lupți.

Dacă vorbim de corupția cea mare – tu o simți acum pe pielea ta de doctor începător?

Cea mare? Cât de mare? (râde)

Păi, atunci când se aranjează niște licitații la nivel înalt, pentru ca în final să se obțină tehnică medicală proastă, sau atunci când un coleg de-al tău cu note de 5 a ajuns mare doctor cu licență în nu știu ce instituție republicană, considerată de prestigiu

Am simțit, desigur. Acum însă nu vreau să mă axez pe astfel de probleme. Voi continua pe vlog cu subiecte interesante, vesele. Desigur, voi aborda mai târziu și subiecte mai complicate, cum este corupția.

Ok, dar lucrurile astea pe care le vezi tu în sistem în fiecare zi te influențează în vreun fel? Te ajută să te decizi, bunăoară, dacă vrei să rămâi în sistemul acesta sau poate te duce cu gândul la ducă?

Mă descurajează foarte mult, e adevărat, însăși faptul că nu am posibilitatea să fac ceea ce îmi place –pediatria. Dacă vreau să rămân în Moldova? Sincer? Acum nu, poate doar să plec peste hotare să acumulez experiență și să mă întorc acasă să o aplic în practică. În ultima vreme, Ministerul Sănătății a încercat să facă câte ceva, însă cu pași prea mici – unul înainte și doi înapoi.

De ce crezi că nu s-a reușit?

Pentru că acesta este deja un sistem format, greu de schimbat, cu mulți oameni în vârstă și cu opinii diferite. Generația nouă privește altfel acest sistem. Orice părere este ascultată, dar nu mai mult.

Ce reușește un medic rezident să facă pe parcursul unei zile? Care este programul tău?

În general, de dimineață suntem la rezidențiat și poate dura până la miezul zilei, după care avem lecții teoretice, apoi mergem iarăși în spital, unde interacționăm cu pacienții. Durează până la 15.00, dar și mai mult, în funcție de situație. Mai sunt angajat și la Hospice Angelus, de aceea imediat ce termin la spital merg acolo. După Hospice sunt mai tot timpul la bibliotecă.

Unde ai vrea să practici medicina? Ai găsit un sistem aproape de aspirațiile tale?

Cred că totuși Norvegia, căci am cunoscut pe propria experiență cum funcționează sistemul acolo.

Ce au norvegienii în spitale și le lipsește mult moldovenilor?

Acolo n-o să auzi niciodată ca asistenta să-i spună pacientului că n-au medicamentul cutare sau nu există tehnica cutare. Totul de ce este nevoie pentru tratamentul pacienților se află în spital. Ce-i drept, acolo nu ajungi chiar atât de ușor la medic, se respectă strict programările. Îmi plac foarte mult tehnologiile la ei. Sunt sofisticate, ceea ajută la diagnosticarea mult mai precoce și mai rapidă a unor patologii. Și sistemul de studii este mult mai riguros.

Ai decis că pleci sau rămâne un vis?

Nu am luat o decizie finală, rămâne o dorință.

Înainte de a lua decizia de a face Medicina știai ceva despre ce te așteaptă în acest sistem? Știai că rezidenții abia de au primit primul lor salariu, care este infim?

Înainte de a veni la Universitate am făcut Colegiul de Medicină din Capitală. Cumva domeniul nu era chiar atât de străin, însă poziția de asistent medical nici nu a permis să pătrundem atât de mult în esență. După ce am făcut facultatea am înțeles mai multe. Salariul este de 1.700 lei, la care se adaugă bursa de 1.000 de lei.

Ce apuci să faci cu banii aceștia?

Toți spun că salariul e prea mic, dar totuși se descurcă. Cred că sunt ajutați de părinți, care în majoritatea cazurilor sunt plecați peste hotare.

Tu cum te descurci?

Eu am și job-ul de la Hospice Angelus și am mai lucrat și în câteva proiecte.

Povestește-mi experiența ta la Hospice. Lucrezi cu copiii care se află în faze terminale ale cancerului. Nu-i cel mai ușor lucru, nu?

La început mi-a fost enorm de greu, căci vorbim de copii cu patologii letale. Când am auzit de primul deces, despre care era anunțată colega mea, am primit noutatea destul de diferit, cumva mai dureros. Mi-era greu însuși să văd copii țintuiți la pat care sunt în prag de a pleca din lumea asta. Cu timpul, am făcut imunitate, căci trebuie să susții psiho-emoțional familia foarte mult.

De unde învață doctorii începători curajul de a primi moartea unui pacient cu calm? E ceva ce deprinzi cu timpul?

Da, înveți cu timpul. E complicat, căci parcă intri în familia lor. De cele mai multe acordăm suport psiho-emoțional părinților, rudelor, căci pacienții, în mare parte, sunt în comă.

Ai lansat recent un vlog, considerat pe bună dreptate un succes. Să faci un blog/vlog înseamnă o mare responsabilitate pentru lucrurile pe care le spui, deoarece din urmă vine critica – de la un coleg, de la un profesor supărat. Te-ai gândit la critici? Ești gata să ți le asumi?

Sincer da, m-am gândit foarte mult la asta. Eu am avut foarte mulți colegi care și-au înfruntat profesorii atunci când aceștia nu aveau dreptate, pentru a-și apăra punctul de vedere. Pentru profesori era ceva neașteptat, dar am avut colegi curajoși.

Te-ai gândit că ar putea exista piedici?

Da, cred că vor exista, dar nu sunt nici copil, nici adolescent să fiu tras de ureche. Nu cred că există motiv pentru care să-mi fie frică. Vom vedea care vor fi reacțiile ulterior.

Nu avem în țara asta libertate de expresie?

Ba da, dar nu desăvârșită.

Nonverbal, tu îmi dai de înțeles că sunt multe de spus, dar nu le spui

Acum poate e prea devreme pentru multe lucruri, într-adevăr. Sunt subiecte pe care le voi aborda mai târziu, pe vlog.

Când? Când vei deveni doctor cu toate actele în regulă?

Nu cred că am ce pierde. Când se închide o ușă, se deschide alta.

Tu ai lansat un vlog tocmai pentru a schimba mentalități și a rupe prejudecăți. Când este gata un om să spună deschis despre lucruri mai puțin plăcute? Să dea perdeaua la o parte?

Părerea mea e că atunci când nu mai are ce pierde. Și posibil atunci când se găsește suficient curaj.

Crezi că colegii tăi, mă refer la doctorii tineri ca tine, te-ar susține, într-un moment de sinceritate publică?

(Râde) Sper, cel puțin pe Facebook am primit multe încurajări, iar acest lucru mă bucură enorm. Nu știu cum ar fi în viața reală, probabil numărul lor ar scădea simțitor.

Cum te pregătești de un episod? Cine te ajută să le filmezi?

Fac scenariul și asta mă ajută destul de mult. De obicei, filmează prietena mea.

Pe ce te vei axa în viitorul episod?

Pe transplant. Este un subiect sensibil la moldoveni, care cred încă că trebuie îngropați cu toate organele și nu sunt gata să accepte donarea. Este un subiect foarte important și merită abordat neapărat.

Succese mari! Mulțumesc pentru acest interviu!