Rodica Gramma, master în legislație și management în sănătate, master în bioetică, doctor în filozofie, profesot al Școlii de Management în Sănătate Publică. Opinie formulată în contextul cazului Niculinei Bulat, tânăra cu insuficiență renală, care a decedat săptămâna trecută, după ce a fost purtată prin mai multe spitale din Moldova.

În ultimi ani devine o modă să apelăm la „valori și principii”, atunci când acestea sunt în criză totală la nivel de societate. Sunt implicată, practic zilnic, în probleme de conflict dintre medic și pacient sau cunosc multe relații urâte chiar între medici. Și, de multe ori aud o afirmație dură cu pretenții mari adresată lucrătorilor: „Ați dat JURĂMÂNTUL! Ați jurat să fiți onești, să manifestați compasiune, să ardeți singuri, dar luminând altora…” Nobilă profesie. Și, desigur, toți asta așteptăm de la ei…

Jurământul însă este o formalitate, o declarație care e citită solemn și cu pompozitate. Mulți dintre tinerii care repetă acele rânduri nici nu realizează, de fapt, ce sens cuprind ele în sine. Fiindcă sunt doar cuvinte care mai trebuie și educate, insuflate zi de zi tânărului medic, date odată cu cunoștințele profesionale. Aici avem însă o carență…

Noi nu ne naștem morali, noi așa devenim urmare a unei educații primite, când părintește ni se spune ce este bine și ce este rău. Așa este și în medicină. De exemplu, până nu demult medicii nu știau ce este un Acord Informat al pacientului. Acest document a fost impus de situații. Unii au înțeles, alții nu îl respectă nici astăzi, până când nu vor fi chemați în instanță pentru încălcarea drepturilor celor pe care i-au tratat.

Nimeni nu a învățat medicii să comunice diagnosticul grav. Unii au citit undeva singuri, se bazează intuitiv pe cei 7 ani de acasă. Alții o fac brutal, în mijlocul coridorului, cu indiferență …

Nimeni nu a preîntâmpinat medicul, în acel JURĂMÂNT, că va trebui să se dăruiască, să ardă pentru alții, fiind la limita sărăciei, cu un salariu care nu-i va permite să își cumpere o casă, o mașină ca să își dea copiii la școală sau într-un concediu decent. Unii se mulțumesc, roșesc și își reduc la maxim nevoile materiale, alții le stabilesc pacienților taxe, nu pun mâna pe bisturiu până nu li se umple buzunarul, nu ies noaptea din casă, dacă nu este plătit….

Acesta este conflictul mare de valori din interiorul breslei noastre. Sute de medici, îmbrăcați modest, cu fețe chinuite și ochi obosiți fac față unor probleme enorme legate de asistența medicală a populației noastre, în special la sate. Ei privesc în ochi oameni disperați de sărăcie și boală. Ei încearcă să lupte, de exemplu, cu tuberculoza într-un sistem dezordonat de monitorizare la nivel de stat. Ei încearcă să ajute muribunzii într-un stat, unde asistența paliativă este foarte modestă. Ei asistă pacienți cu dizabilități în condiții de lipsă a unor servicii de recuperare, care i-ar întoarce pe oameni la activitate.

Vorbesc cu ei și mi-e tare milă, fiindcă acceptă pe umerii lor toată greutatea acestui sistem imperfect, care, în ultimii ani, a uitat că OMUL este valoarea cea mai importantă. Un sistem unde valoarea este recunoscută doar în rapoarte cu cifre convenabile, nu și în oameni.

Și sunt alții, care au greșit profesia din start. Ei sunt printre noi, în breaslă. Și mai grav, unii dintre ei devin șefi.

Precum spuneam, etica se educă, iar în profesia medicală, aceasta este o educație permanentă, fiindcă fiecare pacient e o noua relație. Ce așteaptă managerii unor instituții medicale de la angajații săi?

Să facă planul de primiri conform unor normative aberante, aprobate fără a fi consultate cu cei care lucrează?

Să nu cheltuie prea multe consumabile?

Să tacă și să nu-și ceară prea multe drepturi. Angajatul sovietic ideal!

Asta vrem noi, dragii mei colegi?

Or, un manager ar trebui să se întrebe ce vor angajații lui? Unde ei mănâncă la amiază? Câte ore pe săptămână lucrează? În ce condiții au posibilitatea măcar să-și odihnească picioarele, atunci când sunt de gardă? Este odihnit astăzi, când a venit la muncă după două ture de noapte la rând? Cum va putea lucra?

De exemplu, medicii ftiziopneumologi din raioane sunt contractați pentru servicii de consultanță, adică au un număr fix de pacienți pe care trebuie să-i primească zilnic. Medicul ftiziopneumolog are însă obligația să meargă pe teren, să se afle în focarele de TB. Practic o zi de muncă el o petrece într-un sat, vorbind cu oamenii bolnavi, îndeplinindu-și obligația de serviciu. ÎNSĂ! Acest lucru nu este prevăzut în remunerarea doctorului! Adică, medicul va trebui în alte zile să primească nu 20 de pacienți, dar 30, pentru ca surplusul de 10 pacienți să îl scrie pentru ziua când  s-a aflat în focar, altfel nu i se consideră zi de muncă. DE CE? El a fost la serviciu! Și, atunci când un medic trebuie să lucreze la număr de pacienți și nu la calitate, ce avem? Desigur, ignoranță, indiferență, oboseală. Cine e vinovat?

Ne-am obișnuit să zicem – sistemul. Însă sistemul suntem noi. Și atunci când un manager îi va cere unui medic angajat să dea zilnic liste lungi de pacienți, iar pentru consult aceștia au doar câte 15 minute, trebuie să se întrebe, ce așteaptă, de fapt, de la munca sa și a angajaților săi? Să placă ministerului sau să își protejeze angajații, fiindcă 15 min este PUȚIN! Fiindcă scade grav calitatea muncii și satisfacția pacientului!

Sau atunci când managerul strigă la un medic reanimatolog de ce acesta a cheltuit prea multe medicamente din secție pentru un singur pacient, căruia i-a fost salvată viață, ar trebui să se gândească, ce valori are în viață – declarații formale, de dragul politicii, că noi în spitale avem TOT și SUFICIENT sau demnitatea de a spune că viața umană e mai prețioasă decât culoarea partidului și astfel să ceară sistemului să asigure TOT și SUFICIENT.

În ultimul timp primesc invitații de la unii manageri de instituții medicale să le citesc medicilor lecții despre etica profesională. Cunosc experiența, medicii sunt adunați într-o sală mare. Mulți sunt enervați, fiindcă au lăsat cozi la ușă, îi așteaptă pacientul în sala de operație, iar eu am sfânta misiune de a le aminti despre JURĂMÂNT! O situație stupidă și greșită prin intenție! Nu așa se educă etica, dragi colegi.

Etica medicală se educă zi de zi, prin ședințe mici, tematice, prin discuții la mese rotunde cu angajații dumneavoastră, prin modelul propriu. Indiferența, ignoranța, brutalitatea este molipsitoare. Gândiți-vă bine de unde se molipsesc angajații dumneavoastră și ce faceți personal ca să opriți această infecție?