Redactor: Sorina Bujarov

După ce i-a fost eliminată amigdala (o parte a creierului) în încercarea de a trata epilepsia severă de care suferea, o femeie a dezvoltat “hiperempatie”- abilitatea mărită de a recunoaşte emoţiile altei persoane. Cercetătorii spun că acest caz este unul neobişnuit, deoarece amigdala este implicată în recunoaşterea emoţiilor, iar înlăturarea acesteia trebuia să îngreuneze procesul, nu să îl amplifice.

În timpul operaţiei doctorii au scos părţi din lobul temporal dintr-o parte a creierului, inclusiv şi amigdala. Această intervenţie reprezintă un tratament comun pentru persoanele cu forme severe de epilepsie, care nu reacţionează la tratamentul medicamentos. Potrivit medicilor, după operaţie crizele femeii s-au oprit, însă aceasta a raportat o “încântare emoţională nouă, spectaculoasă”, care a durat 13 ani, informează medlive.ro.

Empatia pacientei se manifesta pe întreg corpul, aceasta recunoscând că simte şi efecte fizice precum “agitarea inimii” sau un “sentiment neplăcut în esofag”. Femeia a descris şi o capacitate crescută de a decoda stările mentale şi emoţiile acestora. Abilitatea de a empatiza a fost confirmată şi de familia pacientei. În plus, cercetătorii spun că femeia a avut rezultate impresionante la testele psihologice de empatie.

În mod normal, epilepticii care au suferit intervenţii chirurgicale au probleme psihologice, precum depresia şi anxietatea, “cazul femeii este unul surprinzător, deoarece consecinţele operaţiei au fost neobişnuite şi fascinante- hiperempatie”, a afirmat Dr. Aurélie Richard-Mornas, neurologist la University Hospital of Saint-Étienne din Franţa.

Psihologii definesc două forme majore de empatie: emoţională şi cognitivă.

“Empatia emoţională se referă la capacitatea de a simţi emoţia altei persoane, iar empatia cognitivă este abilitatea de a adopta punctul de vedere al celeilalte persoane, nefiind necesar să experimentezi aceleaşi emoţii”, a explicat Richard-Mornas.

Specialiştii spun că nu este clar cum creierul uman este capabil să înteleagă şi să recreeze starea mentală şi emoţională a altei persoane, cert este, însă, că nu toată lumea poate face asta.

După ce au supus femeia cu hiperempatie unor teste psihologice standard, cercetătorii au constatat că sănătatea mentală a acesteea era normală. Cazul femeii sugerează ca este posibil ca după o astfel de operaţie să apară reţele neuronale “reorganizate” şi poate ajuta în cercetările viitoare referitoare la funcţionarea creierului.

“Cea mai mare parte a neuroştiinţei moderne se bazează pe observaţiile făcute pe cazuri individuale ca acesta, care ne ajută la descifrarea complexităţii creierului”, a afirmat Dr. Joseph Sirven, neurolog la Mayo Clinic în Arizona.

Cazul a fost publicat în Neurocase şi este primul din literatura de specilitate care descrie acest tip de schimbare emoţională după îndepărtarea unor părţi ale lobului temporal.

 

Articole relaţionate:

Efectele secundare ale unor medicamente pot preveni cancerul sau infarctul 

Succes în medicina din Moldova: a fost realizată prima operație pe creier fără anestezie generală. Pacientul a fost conștient și a vorbit în timp ce medicii îi extirpau o tumoare