Redactor: Irina Miron
Cercetătorii de la Școala de Medicină a Universității Stanford au demonstrat că oxitocina, hormonul căruia i se spune simbolic „hormonul dragostei”, are o importanță mult mai mare în relațiile sociale decât s-a crezut până acum. Descoperirea oamenilor de știință ar putea avea legătură cu apariția unor tulburări neurologice cum ar fi autismul.
Oxitocina este hormonul responsabil de încrederea între oameni. În timpul unor studii clinice, efectuate de savanții de la Școala de Medicină a Universității de Medicină Stanford, hormonul a fost administrat copiilor cu autism, scrie medicalnewstoday.com. Savanții au constatat că oxitocina modifică activitatea porțiunii creierului responsabilă pentru așa numitele senzații plăcute. Aceste constatări sugerează posibile noi metode de tratament pentru maladiile neuropsihice care afectează activitatea socială a oamenilor.
„Oamenii cu autism nu simt aceeași satisfacție pe care o au oamenii sănătoși atunci când se află în compania cuiva. Pentru ei, contactul cu alți oameni poate fi o problemă”, a menționat Robert Malenka, autorul studiului.
În ultimele două decenii, Malenka a studiat intensiv o rețea de porțiuni interconectate ale creierului, responsabile de senzațiile de plăcere apărute ca răspuns la mai multe activități cum ar fi mâncatul atunci când suntem flămânzi, somnul atunci când suntem obosiți și sexul.
Pentru a realiza acest studiu, Malenka și un coleg de-al său , cu o experiență de 10 ani în cercetarea autismului, au încercat să stabilească importanța oxitocinei în procesul de stabilire a relațiilor sociale. Ei s-au axat pe activitățile biochimice care au loc în porțiunea creierului numită nucleus accumbens. În 1970, biologii au constatat că la șoarecii de stepă, pe care au și realizat experimentul, această porțiune a creierului conține receptori de oxitocină.
În urma cercetărilor savanților a căpătat tot mai mult contur dogma potrivit căreia preferința de a te afla în compania altcuiva reprezintă un tip special de comportament social legat anume de prezența receptorilor oxitocinei. Conform acestor descoperiri recente, blocarea activității receptorilor de oxitocină diminuează apetitul animalelor de a socializa. Pentru că șoarecii nu pot vorbi, cercetătorii au apelat la altă metodă pentru a afla în ce mediu preferă să se afle animalele. „Am dus șoarecii într-o „căsuță” cu două camere separate printr-o ușă prin care puteau intra sau ieși ori de câte ori aveau nevoie. Mai întâi, i-am lăsat să petreacă 24 de ore într-o cameră cu alți șoareci, după care, alte 24 de ore au stat singuri în cealaltă cameră. În cea de-a treia zi de studiu, am lăsat șoarecii să circule liber în oricare din cele două camere vor, iar noi ne-am notat cât timp au petrecut în fiecare cameră”, a spus Robert Malenka. În mod normal, șoarecii preferă să petreacă mai mult timp în încăperile care le amintesc de momentele plăcute, petrecute împreună cu alți șoareci. Această preferință a lor a dispărut însă atunci când activitatea oxitocinei a fost blocată.
Cei doi oameni de știință consideră că concluziile cercetării lor ar putea fi valabile și în cazul oamenilor.
Articole relaționate: