Redactor: Irina Miron

Mii de doctori americani continuă să muncească în domeniul ocrotirii sănătății în ciuda numeroaselor cazuri de abateri grave de care se fac vinovați și care pun în pericol viața pacientului. Deși mai mulți astfel de medici au fost privați de anumite privilegii, autoritățile nici măcar nu au încercat să îi lase fără licența de medic, notează usatoday.com.

Greggory Phillips, medic de familie, din SUA a fost acuzat în anul 2011 că a prescris greșit analgezice pacientei Jennifer Chaney. Medicamentele i-au provocat femeii decesul, deoarece și-a administrat o doză prea mare de oxicodon, un medicament mult mai puternic decât morfina. Medicamentul i-a fost prescris pentru a scăpa de disfuncțiile tiroidei și durerile de gât pe care Jennifer le avea în urma unui accident de circulație. Anterior, medicul a mai fost sancționat pentru că a prescris greșit medicamente. Acesta a fost amendat cu câteva mii de dolari, i-au fost limitate drepturile de a mai prescrie medicamente, iar licența i-a fost pusă sub perioada de probă și activitatea medicului, permanent monitorizată. Doctorului i s-a permis totuși să activeze în continuare.

Prima pacientă a lui Phillips a murit în anul 2008 din cauza medicamentelor și durerilor pe care le avea. Unsprezece luni mai târziu a murit din aceleași motive și Jennifer Chaney.

Chiar și așa, a mai trebuit să treacă alți patru ani pentru ca responsabilii de la sănătate să îi interzică doctorului să mai ofere consultații medicale. 

„Dacă autoritățile ar fi luat atitudine mai devreme, fiica mea ar fi fost acum în viață. Știau că acest doctor se face vinovat de mai multe greșeli medicale, însă nu au făcut nimic pentru a-l opri”, s-a plâns mama lui Jennifer, Bette King.

În pofida tuturor criticilor, Consiliul Național al Medicilor permite în continuare ca mii de doctori să practice nestingheriți medicina, chiar dacă au pus de nenumărate ori în pericol viața pacienților. Deși unor medici li s-a interzis să mai lucreze în spitale, iar sute de specialiști au plătit milioane pentru a soluționa cazurile de malpraxis, niciunul nu a fost lăsat fără licență. Asta nu e însă o problemă universal valabilă, în unele state consiliile medicilor luând totuși măsuri împotriva acestor doctori.

Potrivit unor studii, majoritatea medicilor care s-au ales cu mustrări sau cei cărora li s-a interzis să mai  lucreze în spitale, au rămas cu licență.

Tot nepedepsite rămân chiar și cele mai grave abateri, aproximativ 250 de doctori sancționați de reprezentanții instituțiilor medicale au fost considerați o „amenințare pentru sistemul de sănătate”, însă nu le-au fost luate diplomele de licență. Totodată, peste 900 au fost acuzați de malpraxis, neglijență și incompetență, dar au rămas și ei să activeze în domeniul sănătății.

„Atunci când apare un raport disciplinar, membrii Consiliului Medicilor au mai multe opțiuni. Ar putea monitoriza activitatea medicului, de exemplu, nu neapărat să îi retragă licența de activitate sau să ceară revocarea din funcție a specialistului” a explicat Lisa Robin, reprezentantul Consiliului Medicilor. 

 

Articole relaționate:

O tânără de 15 ani din Marea Britanie a murit la spital din vina medicilor, care nu i-au făcut un șir de investigații simple 

Cele mai comune exemple de malpraxis

Chirurgii „uită” în corpurile pacienților diverse instrumente chirurgicale sau alte obiecte, de aproximativ 6 mii de ori pe an