Autor: Irina Papuc
Peste 2.700 de tipuri de medicamentele se scumpesc, după ce euro a înregistrat un record de peste 17 lei, iar moneda națională este în cădere liberă deja de două săptămâni. Medicamentele de import se vor scumpi de la câțiva bănuți până la câțiva lei.
Ministrul Sănătății, Andrei Usatîi, a semnat la sfârșitul săptămânii trecute un ordin care prevedere revizuirea a peste 2.700 de tipuri de medicamente. Acestea vor deveni mai scumpe, unele cu câțiva bănuți, iar altele cu câțiva lei. Spre exemplu Paracetamolul produs de o firmă românească se va scumpi de la 7 lei și 23 de bani până la 7 lei și 60 de bani. Nurofenul, produs în Marea Britanie se va scumpi, de asemenea, de la 36 de lei până la 42 de lei și 9 bani. Și preparatele pentru cardiaci vor costa mai mult. Lisigamma, un preparat esențial pentru cei care suferă de maladii cardiovasculare ce conține trei blistere a câte zece pastile va costa 57 de lei și 54 de bani, cu 3 lei și 30 de bani mai mult, pe când o sută de pastile vor ajunge la 83 de lei și 97 de bani, mai mult cu patru lei.
Acestea nu sunt, însă, prețurile finale ale medicamentelor. Farmaciile și depozitele de medicamente au dreptul legal să aplice un adaos comercial de până la 40 de procente.
Autoritățile explică majorarea a o treime din medicamentele înregistrate în Catalogul Național de Prețuri prin faptul că prețul la euro a crescut destul de mult. Hotărârea Guvernului nr. 525 cu privire la modul de aprobare şi înregistrare a preţurilor de producător la medicamente prevede că preţul de producător aprobat în lei poate fi revizuit în cazul în care se constată că: „cursul de schimb al valutei naţionale, raportat la euro sau dolar, s-a modificat cu mai mult de 5% de la data emiterii ordinului anterior de aprobare a preţului de producător. Modificarea prețului se face la solicitarea persoanei care a depus dosarul de înregistrare a medicamentului.”
Articole relaționate: