Redactor: Irina Miron
O adolescentă din Marea Britanie a murit din cauza medicilor care nu au văzut că avea o tumoare pe creier. Asta chiar dacă au consultat pacienta în ultimul an de viață de cel puțin 24 de ori. Natasha Simmonds avea 16 ani atunci când și-a pierdut viața din cauza unei boli grave, neidentificate la timp de doctori. Cu toate că a fost consultată de 13 medici, niciunul dintre ei nu i-a recomandat pacientei să facă o investigație RMN în timp util, scrie dailymail.co.uk.
Natasha (în stânga fotografiei), era studentă și își dorea o carieră în domeniul educației copiilor. Avea mari dureri de cap, îi amorțeau mâinile și picioarele, avea dureri de spate, vome și probleme cu vederea. Cu toate acestea, medicul pediatru care avea grijă de ea, nu a bănuit nicio clipă că putea fi vorba de ceva grav. Tânăra a murit pe 24 ianuarie, la opt zile după ce doctorii au descoperit tumoarea care îi afectase creierul și coloana vertebrală. În plus, adolescenta suferise și o complicație la plămâni. Fiona, sora îndoliată Natashei, acuză medicii că au ignorat durerea pacientei. „Au văzut-o o grămadă de medici, însă nimeni nu a luat-o în serios”, s-a plâns Fiona.
Potrivit anchetei deschise de oamenii legii pe acest caz, Natasha s-a adresat prima dată medicului în anul 2008, iar starea sănătății ei s-a înrăutățit în 2010. Totuși, medicul la care mergea la consultații, a spus că fata suferă de migrenă și că simptomele nu sunt suficiente pentru a a-i face și o investigație RMN. În cele 11 luni care au urmat, tânăra a fost consultată de 13 doctori diferiți, însă niciunul dintre ei nu a văzut că Natasha are de fapt cancer la creier.
Pediatrul Cloin Downie, sub supravegherea căruia s-a aflat adolescenta, i-a prescris acesteia să facă o investigație RMN abia în noiembrie, abia după nouă luni de când a început să aibă grijă de pacientă. Procedura medicală a fost efectuată, însă, tocmai în luna ianuarie, iar rezultatele acesteia au fost gata cu opt zile înainte ca Natasha să moară. Analizele au arătat că tânăra suferea de o formă rară de cancer, o tumoare la creier numită oligodendrogliom.
În cadrul anchetei, doctorul Downie a recunoscut că îi pare rău că nu a cerut ca investigațiile să fie făcute mai devreme.
Deoarece concluziile medicului legist au arătat că tânăra a murit din cauze naturale, familia fetei este dezamăgită: „Nu știm cum ar fi evoluat lucrurile dacă fetei mele i s-ar fi făcut o investigație RMN atunci când am cerut una. Cel puțin nu ar fi murit atât de reprede și mai ales speriată”, spune mama Natashei.
„Pentru noi a fost un șoc. Medicii ne-au spus de atâtea ori că e vorba doar de o migrenă, de asta nu ne-am gândit niciodată că ar putea fi cancer. Fiica mea știa că este extrem de bolnavă, iar înainte de cea de-a doua operație m-a implorat să o iau acasă ca să moară liniștită. Și-a petrecut ultimele zile din viață extrem de speriată”, mărturisește cu durere mama adolescentei decedate din cauza medicilor.
În următoarele săptămâni, medicii de la Spitalul Royal United Hospital Bath, unde a fost internată Natasha, urmează să se întâlnească din nou pentru a discuta despre acest caz tragic și pentru a stabili cum pot fi evitate cazurile similare.
Articole relaționate: