Interviu cu DARA, Ambasadoarea Panglicii Roșii în RM: „Nu e suficient o campanie să scoți din mintea oamenilor stereotipurile. Ele sunt ca betonul în care trebuie să lovești mult să se spargă”

Autor: Irina Miron

A devenit celebră într-o perioadă destul scurtă. Și-a ales piese care transmit niște mesaje clare. E vorba de toleranță, dragoste față de oameni sau dreptul la viață. Acum un an și jumătate a fost aleasă ambasadoarea panglicii roșii în Republica Moldova, semnul distinctiv al persoanelor care trăiesc cu HIV. E  destul de tânără, dar crede că are un mesaj pentru ei și este sigură că îi poate convinge și pe cei sănătoși să fie toleranți. Dara spune că persoanele cu HIV pe care le-a cunoscut în timpul campaniilor sociale, i-au devenit prieteni cu care stă la aceeași masă, glumește și cu care bea același ceai. Interpreta ne-a oferit un interviu în care vorbește despre ceea ce a determinat-o să se implice în campaniile de prevenire a HIV/SIDA, intoleranța moldovenilor față de oamenii care trăiesc cu acest virus și rolul ei de ambasadoare a panglicii roșii.

Ce te-a determinat să accepți să fii ambasadorul persoanelor infectate cu HIV?

E datoria fiecăruia să se implice, așa cum știe mai bine în activități sociale, mai ales persoanele publice care pot avea un impact pozitiv major asupra persoanele care trăiesc cu HIV. Pentru că modul lor de a gândi  sau de a soluționa anumite probleme ajunge mai ușor la inima celui infectat. Am decis că DARA poate deveni ambasadorul persoanelor cu HIV, pentru că are ce le spune și îi poate convinge că poate exista toleranță atunci când e vorba chiar și de SIDA. Sunt permanent în fața oamenilor și am astfel posibilitatea să le transmit mesaje sub forma pe care mi-o doresc și care consider eu că va ajunge mai ușor în mintea și inima celui care suferă și luptă cu boala. Știu că noi, artiștii, putem inspira oamenii să ia anumite decizii. Spre exemplu, să nu le fie frică să își facă testul HIV. Asta e o barieră mai ales pentru tineri, m-am convins că le este frică.

Ce știai despre HIV/SIDA înainte să te implici în acest proiect, înainte de a-i cunoaște pe oamenii care trăiesc cu această maladie?

Știam foarte puțin…acesta a și fost unul dintre motivele pentru care am decis să mă implic. La școală, singurul lucru care ni se spunea despre această maladie era de regulă asociat cu „moartea cu coasa”. Am realizat că eu, care aveam atunci 18 ani,  nu știam nimic despre HIV/SIDA și mi-am zis că cel mai probabil există încă mulți alți tineri la fel ca mine. De asta, am decis că trebuie să mă informez și să transmit și altor oameni mesajul pe care l-am însușit, pentru că până la urmă tinerii sunt cei mai vulnerabili atunci când e vorba de SIDA.

Ce atitudine aveai față de acești oameni înainte să te implici în campanii de susținere a celor cu HIV?

Nu, nu mi-a fost frică. Eu mai văzusem investigații realizate de reporterii ruși despre oamenii cu HIV, iar în ele se explica foarte clar că nu ai de ce să te temi atâta timp cât nu ai contact sexual cu persoanele infectate sau nu intri în contact cu sângele lor. Știam că un contact obișnuit care îl avem cu oamenii pe care îi vedem zilnic, nu poate fi periculos. Eu am avut norocul să mai fiu informată din prima atunci când mi s-a propus să fiu ambasadorul panglicii roșii. Am avut o discuție de câteva ore cu oamenii cărora le aparține ideea acestei campanii. Ei mi-au explicat cum stau lucrurile în țară și ce înseamnă boala. În plus, am avut parte imediat de momente sensibile, pentru că oamenii care au venit în fața mea erau oameni care știau problema în detalii și care au reușit astfel să mă convingă că eu îi pot ajuta.

Ce ți-a fost cel mai greu să înțelegi în toată această problemă cu HIV-ul?

Pentru mine nu a fost greu, dar a fost un șoc să înțeleg că într-adevăr am avut dreptate că foarte puțini tineri cunosc ce înseamnă HIV și SIDA și la fel de puțini țin cont că trebuie să facă sex protejat. E un lucru despre care se strigă și la tv, și la radio și în presa scrisă, dar totuși, noi avem situația asta, iar cei mai mulți oameni nu cunosc problema. Și mai straniu mi se pare că majoritatea nu și-au făcut niciodată testul HIV.

Tu ți l-ai făcut?

Da, însă după ce m-am implicat în proiect, la 18 ani. Până atunci nu l-am făcut. Probabil eram prea mică.

Cum ai devenit ambasadoarea panglicii roșii în Republica Moldova? De la cine a venit propunerea?

A fost propunerea Organizației „Inițiativa Pozitivă”, pentru care mesajul melodiei „Open your eyes” a fost unul apropiat de cele pe care vor ei să le promoveze. A urmat o perioadă cu tot felul de discuții, de informare, în care am înțeles că „Open your eyes” chiar poate fi reprezentativă. Inițial nu au fost atât de mari planurile, să fim împreună atâta timp, pentru că acceptasem să fiu alături de ei doar în timpul „Caravanei pentru Viață” din mai 2012. Am fost cu ei în mai multe orașe ale țării, am fost alături de echipa care făcea lecții tematice prin școli sau care pur și simplu comunica cu oameni care își doreau să se informeze. Fiecare zi se încheia cu un concert la care cântam eu. Ne-am împrietenit cu cei care au organizat campania, avem acum o legătură caldă, de asta am mers mai departe și așa am lansat în noiembrie anul trecut și piesa „Jîti vîbiraem”, am avut campanii peste hotare. Am decis să rămân, iar campania durează de aproximativ un an și jumătate deja.

Pentru că ai misiunea să sensibilizezi opinia publică în legătură cu problema HIV, care e categoria de oameni mai greu de convins că și cei cu HIV pot avea o viață normală?

Poate că psihologilor, asistenților sociali și medicilor le este mai greu să convingă pe cineva că și cei cu HIV sunt oameni normali. Eu reușesc mai ușor să îi conving prin muzică, iar în ochii lor eu sunt destul de credibilă.

Este muzica o metodă bună de sensibilizare a populației privind problema SIDA?

Este cea mai bună metodă identificată de noi până acum. Impactul pe care l-a avut „Jiti vibiraem” în cadrul campaniilor sociale privind problema HIV este incomparabil. Noi ne-am bucurat să vedem că publicul nostru a înțeles mesajul piesei, iar oamenii au devenit mai dispuși să manifeste toleranță. Prin muzică noi am reamintit permanent oamenilor mesajul nostru, iar asta chiar funcționează.

Numele tău a devenit tot mai mult asociat cu termenul HIV…Cum îți mai spune lumea care te cunoaște?

Consider că e normal ca numele unei persoane publice să fie asociat și cu o problemă socială. Până la urmă, suntem în primul rând oameni, iar astfel de acțiuni arată că suntem capabili să oferim timp unei probleme care trebuie soluționată de urgență. Cred că noi, tinerii, trebuie să facem asta pentru că de noi depinde cum vor crește copiii noștri, iar atâta timp cât eu nu voi avea grijă de modul în care evoluează lucrurile la acest capitol, nu pot aștepta să am un soț și niște copii sănătoși.

Apropo, ce cred părinții tăi despre faptul că te implici în campanii de acest gen? A trebuit să îi convingi și pe ei că SIDA nu mai e demult un subiect tabu?

Nu, părinții mei sunt niște oameni treji la minte. Ei m-au încurajat, pentru că ei la rândul lor, ar fi făcut la fel ca mine. Și ei se informează și își doresc nepoți sănătoși.

Cum crezi, de ce oamenii din Moldova sunt totuși în continuare prea intoleranți față de persoanele care trăiesc cu HIV?

Pentru că o campanie socială nu e suficientă pentru a dezbate din mintea oamenilor anumite stereotipuri. Acestea sunt ca și pereții de beton în care trebuie să lovești mult ca să se spargă, iar oameni să se elibereze. Între timp, mizăm în continuare pe campanii inovative, nu doar pentru bife. Noi organizăm în continuare evenimente de interes.

Dacă persoanele care trăiesc cu HIV și-ar developa statutul și ar încerca să explice mult mai deschis că ei nu prezintă pericol pentru societate, crezi că s-ar schimba lucrurile la capitolul toleranță?

E omenesc ca atunci când ești pus în fața unei boli de care nu scapi până la sfârșitul vieții, să te sperii. Cu asta nu poți lupta. Urmează însă a doua fază în care cel infectat își dă seama că cu statutul pe care îl are, este o persona non-grata în societate, cu asta trebuie să luptăm. Ei se închid, pentru că știu care este atitudinea oamenilor sănătoși față de persoanele cu statut HIV pozitiv. Cu siguranță că oamenilor le va fi mai ușor să treacă peste problemă, dacă noi o să reușim să promovăm mai activ toleranța față de persoanele deja infectate.

Te consideri o persoană protejată de infecția HIV?

Nu poți fi niciodată complet sigur de anumite lucruri, dar mi-am făcut testul, am văzut rezultatul, iar în continuare știu cum să mă protejez. Faptul că te protejezi înseamnă că poți fi aproape sigur că nu ești expus niciunui  pericol. Eu stau cu oamenii HIV pozitivi la aceeași masă , putem să bem din același pahar, ei sunt prietenii mei, iar asta cred că e chiar convingător că e un lucru normal de care nu trebuie să te temi.

Ai cunoscut probabil mulți oameni cu HIV…care dintre povești te-a impresionat cel mai mult?

Toate poveștile sunt impresionante. Un caz m-a uimit însă extrem de mult. E vorba de un băiat cu HIV din Bender, care s-a apropiat de mine după un concert pentru a-mi mulțumi pentru piesele mele. Mi-a spus că melodia „Jiti vîbiraem” l-a convins să înceapă tratamentul, până atunci îi era frică. Ne-am reîntâlnit după jumătate de an, când cu același entuziasm mi-a povestit cum a fost perioada în care a luat tot felul de medicamente. Atunci m-am convins din nou că sunt oameni pentru care trebuie de luptat și care au nevoie de mine.

Cine și ce acțiuni ar trebui să întreprindă ca problema discriminării persoanelor infectate cu HIV să se diminueze?

O metodă mai eficientă decât cântecul noi încă nu am inventat. Poate că în viitor o să inventăm pastila care te aduce la realitate, dar încă nu știm care este. Despre autorități nu vreau să vorbesc, pentru că nu se face nimic, pur și simplu. Singurul lucru care a funcționat până acum sunt campaniile sociale. Dacă o să mă bag acum în polemici, cu siguranță nu o să fiu aproape de oameni.

Ai fost și peste hotare, pentru a promova toleranța față de cei cu HIV…care e atitudinea oamenilor de acolo?

În Rusia e mai rău. Lumea noastră e totuși mai tolerantă. Ne-am întâlnit cu jurnaliști care ne-au mărturisit că în țara lor, nu au voie să pornească discuții legate de HIV sau prezervativ. De asta, ei organizează cu greu campanii. În Ucraina e aproape ca la noi, doar că ei știu mai bine din ce latură să prezinte problema pentru a fi cât mai convingători.

Ce mesaj le-ai transmite persoanelor cu HIV și celor care nu se confruntă cu această problemă?

Eu știu cât sunt de puternici oamenii infectați și de câtă tărie de caracter au nevoie pentru a trece peste problema pe care o au. De asta, îi admir și le spun că voi fi întotdeauna alături de ei. Promit să transmit și altor oameni ceea ce știu despre HIV.  Pentru cei care sunt reci și nu manifestă toleranță față de această problemă am alt mesaj. Le spun să fie atenți și să se informeze în așa mod încât să nu ajungă și ei să fie afectați de boală. Trebuie să înțeleagă că suntem cu toții oameni care au diverse probleme și doar toleranța ne poate ajuta să cunoaștem armonia în societate.