Tatiana Topal, psiholog Centrul pentru persoanele HIV pozitive din Chișinău ”Sunt persoane care nici peste 10 ani nu pot ieși din depresia aceasta și nu acceptă că li s-a întâmplat anume lor”

Tatiana Topal, psiholog la Centrul social regional pentru persoane care trăiesc cu HIV din municipiul Chișinău

„Sunt persoane care nici peste 10 ani nu pot ieși din depresia aceasta și nu acceptă că așa ceva s-a putut întâmpla anume cu ei”

Orice persoană care află că s-a infectat cu HIV trece prin momente depresive. Este nevoie de o perioadă lungă de timp ca aceasta să își accepte situația. Sunt persoane care nici peste 10 ani nu pot ieși din depresia aceasta și nu acceptă că așa ceva s-a putut întâmpla anume cu ei. În astfel de cazuri, procedăm așa încât omul să realizeze că nu toată lumea s-a întors de la el, ci sunt încă persoane care îi sunt alături și îl susțin. Pentru fiecare pacient în parte compun o programă individuală de metode care îl ajută să depășească momentele grele. De obicei combin terapia cognitivă, adică restructurarea gândirii cu art-terapia. Omul se relaxează, dar totodată conștientizează anumite lucruri. Noi, psihologii, îi arătăm pacientului că el poate de unul singur să depășească toate obstacolele din viață. El are forțe, cunoștințe și toate capacitățile necesare pentru a face singur acest lucru, noi doar îl îndrumăm, îl ajutăm să își accepte statutul, îi arătăm situația dintr-o altă perspectivă ca el să înțeleagă că viața nu se termină aici. Pentru un rezultat bun și vizibil este nevoie ca persoana să vină la consultații mai mult timp, e nevoie de 2 sau 3 luni. Cu părere de rău, la noi oamenii nu înțeleg acest lucru, ei vor să se simtă mai bine după 1-2 vizite, iar apoi spun că consultațiile psihologice nu îi ajută. După ce își acceptă statutul și situația, majoritatea vin la psiholog numai în situații de criză, când le e foarte greu, dacă văd că discuția cu mine îi ajută, atunci revin, ori de câte ori consideră că au nevoie.

Aliona Cara, psiholog la Centrul regional social pentru persoane care trăiesc cu HIV „Împreună pentru viață” din Comrat 

„Trebuie să înțelegem că acești oameni nu au nevoie de o atitudine specială din partea semenilor. Ei au nevoie ca lumea să-i privească și să discute cu ei de la egal la egal”

La început, toate persoanele sunt șocate când află că au HIV. Absolut toți au nevoie de un suport psihologic pentru a-și accepta situația și a trăi mai departe cu aceasta. Deși știu că virusul nu provoacă moartea, majoritatea celor care se adresează la scurt timp după ce au aflat că sunt seropozitivi le este frică că vor muri curând. După ce li se explică ce trebuie să facă și cum se poate de trăit cu HIV, șocul trece însă frica rămâne. Consultațiile pentru persoanele HIV-pozitive nu se prea deosebesc de altele. În acest caz, la fel se prezintă situația așa încât ei singuri să ajungă la concluzia că viața continuă, că trebuie să lupte mai departe pentru visele și dorințele lor, poate va fi mai greu, însă nimic nu se sfârșește odată cu aflarea statutului de seropozitiv. În prima fază e foarte greu să discuți cu ei pentru că se tem de atitudinea oamenilor. Multora le este teamă că oamenii îi vor judeca, chiar și psihologul, așa se face că unii refuză ajutorul meu. De multe ori mi s-a întâmplat să încep discuția cu ei în bucătăria centrului nostru, fără ca ei să știe că eu sunt psiholog, după care îi invitam la mine în cabinet. Vreau să spun că toți au intrat mai apoi pe la mine și am discutat liber despre probleme lor. Trebuie să înțelegem că acești oameni nu au nevoie de o atitudine specială din partea semenilor, ei au nevoie ca lumea să-i privească și să discute cu ei de la egal la egal. Sunt persoane care nu atât se tem de boala pe care o au, ci de părerea oamenilor din jur. Aceasta este o problemă mare, și problema e în societate.

Olga Țiganet, psiholog la Centrul regional social pentru persoane care trăiesc cu HIV „Viața cu Speranță” din municipiul Bălți. 

„Sunt cazuri când vin mame disperate și cer sfaturi despre cum să își anunțe copilul că ele suferă de această boală”

Din moment ce află că este HIV pozitiv, viața unei persoane se schimbă total, începând de la autoapreciere și până la cercul cu care aceasta comunică. Se schimbă atât atitudinea față de sine cât și atitudinea față de alții. Aproape toți trăiesc cu această frică, se întreabă - să vorbească sau nu despre faptul că este HIV pozitiv, cui poate să-i spună despre problema lui, dacă cineva va afla ce va fi și multe alte întrebări care mereu îi macină. Multora le vine greu să stabilească relații cu persoanele de sex opus sau să se integreze în comunitate, pentru că au impresia că toți îi vor respinge, spun că vor fugi toți de ei, că nu mai au viitor, nu mai au viață. Autoaprecierea scade foarte mult, majoritatea se izolează și cad într-o depresie. Sunt cazuri când vin mamele disperate și cer sfaturi despre cum să își anunțe copilul că suferă de această boală. În astfel de cazuri, în primul rând identific gradul de cunoștințe a persoanei despre virusul HIV la general. Apoi îl întreb care sunt temerile lui, astfel ofer posibilitatea ca omul să-și verbalizeze singur problema, așa aceasta deja începe să prindă contur în mintea lui, dacă el până în acel moment nu vroia să o accepte. Ulterior răspund persoanei la întrebările lui, astfel distrugem miturile legate de HIV, care pe mulți îi sperie. Pentru a-l ajuta să se integreze mai bine în societate, având în vedere problema de sănătate, pacienții sunt îndrumați să frecventeze cursul ”școala pacientului” și grupurile de ajutor reciproc. Aici persoana înțelege că nu este singură în problema sa, ba chiar mai mult, poate să-şi conștientizeze situația și cu timpul o acceptă. Vin în mod repetat la consultații pentru că, înțelegeți, este greu să accepți așa ceva. Plus la toate, după acceptarea statutului apar multe alte probleme legate de boala pe care o au.