Autor: Irina Papuc

Bolnavii de epilepsie din Republica Moldova, imuni la tratamentul clasic cu medicamente ar putea fi tratați prin intervenții chirurgicale la creier. Deocamdată, acest tip de tratament este o noutate pentru chirurgii moldoveni, însă specialiștii dau asigurări că metoda va fi implementată și la noi în termen de aproximativ un an. Aceasta ar permite bolnavilor să scape de crizele epileptice pentru toată viața sau cel puțin pentru câțiva ani.

Aproape 30 la sută dintre bolnavii de epilepsie din Republica Moldova nu mai răspund la tratamentele cu medicamente, ceea ce înseamnă că eficiența lor este nulă. În cifre ar fi vorba despre 9.000 de oameni, afirmă Stanislav Groppa, şeful Clinicii de Neurologie şi Neurochirurgie, membru al Ligii Europene şi Mondiale de Combatere a Epilepsiei. În cazul acestor oameni crizele epileptice nu pot fi controlate, iar în consecință creierul se distruge treptat.

Potrivit specialistului în termen de aproximativ un an specialiștii moldoveni ar putea efectua prima intervenție chirurgicală de extragere a focarului epileptic din creier – o procedură care, spre exemplu în România a fost efectuată în premieră acum doi ani. Aceasta însă este mult mai complicată decât o intervenție chirurgicală „clasică” prin faptul că pacientul trebuie monitorizat cu ajutorul unor tehnologii în timpul când au loc crizele epileptice pentru a depista partea creierului care a declanșat-o.

„Primul pas în acest sens l-am făcut atunci când am deschis Clinica de Epilepsie, iar al doilea a fost instalarea sistemului de video-telemetrie electroencefalografie, care ne permite să vedem schimbările la nivelul creierului în timpul crizelor și mișcările pe care le face pacientul în acest moment. Cea mai complicată parte în tot acest proces este supravegherea pacientului, iar aici avem nevoie încă de mai multe echipamente medicale”, a precizat profesorul. Astfel, până la prima operație clinica va trebui să dispună de rezonanță magnetică de rezoluție înaltă, de minimum 4 Tesla, și tot ce este necesar pentru testările neuropsihologice.

„Este nevoie și de foarte mulți bani, dar problema a fost discutată la Ministerul Sănătății și am fost asigurați că evoluarea tratamentului chirurgical în epilepsie va fi susținută”, a mai declarat Groppa.

Clinica de Epilepsie din Republica Moldova este pregătită pentru astfel de intervenții, este sigur și Sandor Beniczky, șeful departamentului de neurofiziologie clinică din cadrul Centrului de Epilepsie din Danemarca.

„Am vizitat centrul în această dimineață. Video-telemetrie electroencefalografie aveți, RMN aveți, chirurg este, deci aveți aproape totul necesar pentru a începe intervențiile”, a declarat doctorul care a venit în Republica Moldova să le explice chirurgilor avantajele intervenției cirurgicale în epilepsie.

Medicul spune însă că și Danemarca doctorii sunt foarte rezervați față de această metodă de tratament, deși prima operație de acest gen a fost efectuată în anul 1960.

„Unii chirurgi sunt indignați că vrem să scoatem o parte din creier numai pentru o problemă de sănătate ca epilepsia. Este lipsa cunoștințelor despre eficacitatea acestei metode. S-ar putea să fie vorba și despre o anumită influență din partea industriei farmaceutice. Așa se face că în loc de 400 de intervenții necesare, facem doar 45”, explică Beniczky.

Potrivit acestuia adulții danezi se simt mai confortabil luând medicamente și nu vor să riște. Alta este situația în cazul copiilor. „La ei filosofia este complet diferită. Creierul este în dezvoltare, iar medicamentele au efecte secundare, implicând tulburări cognitive. În cazul lor încercăm să îndepărtăm acești agenți toxici. La adulți suntem toleranți”, mai spune doctorul. În centrul danez operațiile de acest gen se fac cu ajutorul electrozilor implantați stereotactic în creier, prin metoda rezecției deschise. Statistica arată că convulsiile epiuleptice revin la o treime până la jumătate dintre cei operați.

 

Articole relaționate:

Bolnavii de epilepsie, schizofrenie și alte tulburări mentale pot fi tratați în spitalele raionale. Doctorii din teritorii au aflat abia astăzi care sunt afecțiunile pe care urmează să le trateze

Bolnavii de epilepsie vor fi tratați cu ajutorul unui stimulator neurologic