Autor: Irina Papuc
Medicii şi farmaciştii din Moldova ar putea avea nevoie de o licență specială, eliberată de Ministerul Sănătății, pentru dreptul de a activa. Documentul ar putea fi eliberat doar după ce aceștia vor fi supuşi unei evaluări generale pentru testarea cunoştinţelor. Autoritățile speră să obţină astfel un tablou limpede al numărului total de medici care activează în sistemul național de sănătate şi, totodată, să-i înlăture pe cei care admit cazuri de malpraxis.
Iniţiativa aparține Ministerului Sănătăţii și în prezent se află în faza unor dezbateri publice din data de 25 aprilie. În cazul în care va fi adoptată, medicii și farmaciștii care au comis erori la stabilirea diagnosticelor sau eliberarea medicamentelor își vor pierde, pentru prima dată, dreptul de a profesa medicina pe viață, fără a fi supuşi unor evaluări ulterioare, se menţionează în nota informativă la proiectul de regualament.
În același timp, potrivit normelor incluse în acest proiect, angajații din sistemul medical care vor putea face dovada faptului că nu și-au pierdut capacitățile profesionale vor activa în baza unei autorizații eliberate de Ministerul Sănătății, similară celei pe care o dețin avocații și notarii. Astfel, autorizația va avea un termen de valabilitate de până la cinci ani și se va elibera contra plată. De un document asemănător ar putea avea nevoie și studenții sau cetățenii străini care fac medicina în Republica Moldova.
„În Republica Moldova personalul medical are dreptul să practice medicina pentru tot restul vieţii. Prin urmare, nu este posibil să se ţină un registru al medicilor care activează în sistem, fapt ce crează impedimente la raportarea datelor statistice. De asemenea, nu există o raportare sistematică a reclamaţiilor pacienţilor legate de calitatea asistenţei medicale, cu înscrierile respective în dosarele profesionale ale acestora, cerinţe aplicate în majoritatea standardelor adoptate de statele membre ale Uniunii Europene”, se menţionează în nota informativă la acest proiect de regulament.
Autorii iniţiativei adaugă că majoritatea ţărilor din spaţiul european au implementat deja sistemul de licenţiere a cadrelor medicale, iar Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă legiferarea licenţierii pentru a se asigura că doar cadrele calificate vor profesa medicina.