Redactor: Irina Papuc
Un neurochirurg din Alabama a parcurs o distanță de șase mile pe jos pe viscol și ger pentru ca să ajungă la un pacient. Acesta avea nevoie urgentă de o intervenție la creier și dacă n-ar fi fost operat la timp ar fi decedat.
Neurochirurgul Zenko Hrynkiw a pornit de la Brookwood Medical Center în drum spre Trinity cu mașina , dar din cauza viscolului care a blocat drumurile nu a putut parcurge mai mult decât câteva blocuri. Astfel, medicul în vârstă de 62 de ani a ieșit din mașină și a mers pe jos restul călătoriei la temperaturi sub zero grade, transmite Foxnews.
„Exista riscul de deces. În cazul în care nu i se făcea o intervenție chirurgicală, ar fi murit. Nu am putut permite ca așa ceva să se întâmple în tura mea”, a declarat presei doctorul.
Hrynkiw le-a spus că călătoria sa nu a fost complicată și nici mare lucru din care să faci tam-tam.
„A fost ca fel ca o zi frumoasă pentru o plimbare”, a mai spus doctorul.
Steve Davis, asistentul de gardă din unitatea de neurologie de la Trinity a alertat autoritățile despre faptul că Hrynkiw a pornit pe jos pe o vreme nefavorabilă.
”Poliția a pornit în căutarea lui, dar în pofida presupunerilor despre locul aflării lui, nu l-au putut localiza. În cele din urmă m-a sunat și m-a întrebat unde e pacientul și care este starea lui”, își aduce aminte asistentul.
Aceeași sursă mai precizează că intervenția a decurs cu succes, iar pacientul se simte bine. Din cauza condițiilor meteo în Alabama au decedat cinci persoane, iar alte câteva mii nu au reușit să ajungă la casele lor.
Articole relaționate:
Complicațiile din timpul operațiilor îi afectează emoțional pe chirurgi
Operațiile în zilele de week-end sunt mai riscante, decât cele realizate la începutul săptămânii
Topul celor 10 specialități medicale în care s-au înregistrat cele mai multe procese de judecată