Redactor: Irina Papuc

Mii de pacienţi britanici sunt transferaţi - adesea în toiul nopţii - de la un spital la altul, relevă o anchetă desfăşurată de cotidianul britanic The Times la 58 de unităţi spitaliceşti din Marea Britanie.

Serviciile spitaliceşti britanice trec din nou printr-o perioadă nefastă.

Pacienţii sunt „redistribuiţi precum coletele în timpul nopţii”, în funcţie de supraaglomerarea diverselor unităţi, îşi exprimă indignarea cotidianul britanic menţionat, transmite Agerpres.

 În urma unei anchete desfăşurate în 58 de unităţi spitaliceşti din Marea Britanie, The Times raportează că, în 2013, peste 195.000 de persoane spitalizate au fost supuse cel puţin unui transfer în mijlocul nopţii. Un pacient a fost transferat chiar de 24 de ori în timpul spitalizării sale pe o perioadă mai lungă.

Cifrele  privind situaţia din ultimii cinci atestă o creştere cu aproape 20% a numărului de transferuri nocturne, care nu doar „generează stres” pentru pacient, dar îi şi pun în pericol sănătatea.

The Times precizează că aceste transferuri „sunt susceptibile să prelungească spitalizarea cu durate situate între una şi două zile, din cauza unei discontinuităţi în îngrijirile medicale. Mai mult, date sau dosare medicale ar putea fi rătăcite”.

Cotidianul britanic face referinţă la un raport al Universităţii Cambridge, publicat în 17 martie în revista Management Science şi care se centrează pe creşterea nivelului de mortalitate din serviciile spitaliceşti supraaglomerate din Marea Britanie.

Un profesor de la Universitatea Cambridge, citat de revistă, declară: „Un deces din şapte este cauzat de nivelul ridicat de ocupare a locurilor în spitale. Atunci când acesta atinge limita crucială de 92,5%, ne pomenim într-o situaţie asemănătoare celei din Mid Staffordshire (spital care a făcut obiectul unei anchete, din cauza unui nivel excesiv al mortalităţii, înregistrat în perioada 2005-2008)”.

 

Articole relaționate:

Un spital din Anglia cheltuie peste 800 mii de dolari ca să-şi cazeze pacienţii într-un hotel de lux 

Cadrele medicale din Marea Britanie ar putea fi urmărite penal pentru indiferență față de pacienți 

Unul din trei diabetici primește medicamente greșite în spitalele din Marea Britanie