Astăzi întreaga lume marchează Ziua Mondială de luptă cu Tuberculoza. Republica Moldova face parte din statele unde această maladie atinge cote alarmante. Sute de oameni nu mai pot fi salvaţi din cauza faptului că nu s-au adresat la timp doctorilor. Din acest interviu aflăm că şi medicii de familie sunt puşi în situaţia de a se lupta cu morile de vânt. Pe de o parte bolnavii refuză ajutorul doctorilor, iar pe de altă parte, autorităţile se implică prea puţin, eschivându-se de la responsabilităţi.

Autor: Irina Papuc

Doamna Domente, ce spun cifrele despre nivelul de tuberculoză în Republica Moldova în 2013? Cum au evoluat lucrurile?

De mai mulţi ani consecutiv s-a înregistrat o stabilizare în ceea ce priveşte nivelul de TB în ţară. Există o ameliorare şi în privinţa numărului de cazuri înregistrate şi  a indicatorilor mortalităţii. Putem spune că există o stabilizare în privinţa cazurilor de tuberculoză multidrog-rezistentă. Cifrele rămân la acelaşi nivel de mai mulţi ani, cu o descreştere neînsemnată.

Numărul de persoane înregistrate în 2013 cu TB este de aproximativ 4.400. Am înregistrat 454 de decese, iar 1.500 de bolnavi cu tuberculoză multidrog-rezistentă se tratează. Tot în 2013 au fost înregistrate 180 de cazuri de îmbolnăvire la copii.

Trebuie să spun că este în derulare al patrulea Program naţional de combatere a TB, în cadrul căruia s-a pus accentul pe implicarea comunităţii. Datorită implicării au fost înregistrate mai puţine cazuri în privinţa renunţării la tratament, s-a îmbunătăţit şi rata de success la tratament în tuberculoza clasică.

Câţi bolnavi au renunţat la tratament în 2013?

În 2013 au renunţat la tratament  370 de persoane.

Este o cifră mare pentru Republica Moldova?

Da, ne-am fi dorit ca această cifră să se micşoreze, pentru că am făcut şi facem eforturi mari în ceea ce priveşte accesul universal la tratament. Spuneam anterior că rezultatele în TB nu sunt imediate, ci se observă peste câţiva ani. Deja era timpul să se producă nişte schimbări.

Controlul TB este un proces care depinde de mai mulţi factori - sistemul de sănătate, pacientul şi întreaga comunitate. Noi avem foarte mulţi pacienţi diagnosticaţi prea târziu. Acesta este şi motivul pentru care numărul de bolnavi în societatea noastră este foarte mare - există sursa de infecţie. Trebuie să depunem toate eforturile pentru ca aceşti oameni să primească tratamentul de care au nevoie şi să ne asigurăm că nu-l vor întrerupe. Acest lucru nu este atât de uşor. Durata este destul de mare, sunt şi reacţii adverse, dar misiunea noastră este să le explicăm oamenilor că trebuie să se trateze până la capăt.

Spuneaţi despre un proces în care sunt implicaţi mai mulţi factori. Care din aceştia nu funcţionează bine, dacă pacientul ajunge prea târziu la doctor?

Foarte mult depinde şi de bolnav. De multe ori, aceştia nu mai pot merge şi sunt aduşi la noi de către rude. Moldovenii, nu doar cei cu TB, nu au cultura profilaxiei. Un bolnav poate infecta timp de un până la 15 persoane. Deocamdată, există deficienţă la capitolul depistări.

Şi totuşi, nu doar bolnavul este de vină.

Există un grup ţintă din care fac parte persoane cu imunitatea scăzută, persoane care au consumat alcool, droguri, care au HIV. Medicul de familie trebuie să includă într-o listă toate aceste categorii şi să se asigure că trec un control anual. De oameni depinde să se adreseze la doctor, iar de medic – să-şi alcătuiască corect această listă. Şi acei cu un venit scăzut fac parte din grupul de risc, astfel reiese că majoritatea moldovenilor trebuie consultaţi anual. Dacă vom lucra pe cele două direcţii, vom avea depistări timpurii. Nu trebuie să ne temem de cei care ştim că au TB, ci de cei despre care nu ştim că au.

Medicii de familie au, din acest an, foarte multe responsabilităţi. Sunt cazuri în care aleargă după bolnavi ca jandarmii. Nu este o povară prea grea pentru medicina de familie?

Medicul de familie este obligat să-şi formeze acea listă de care vă spuneam, pentru că numai el ştie cel mai bine care sunt persoanele cărora le prestează servicii şi este obligat să o facă corect.

Atunci unde greşeşte medicul de familie?

Nu vorbesc neapărat de greşeli. Nu putem învinui medicul de familie.

Nu, dar avem o rată ridicată de depistări tardive. Unde e problema?

Evident că există abateri de la mecanisme. Bolnavii de TB sunt un contingent de oameni foarte complicaţi şi e greu să lucrezi cu ei. Medicul de familie are o misiune dublă - să fie doctor şi, totodată, asistent social. Când vorbim de TB, am mai spus-o, trebuie să se implice întreaga comunitate.

Despre ce abateri vorbiţi?

De cele mai multe ori nu se duce cazul până la sfârşit din cauza rezistenţei opuse de persoane sau nu sunt incluşi toţi oamenii care ar trebui în lista grupurilor de risc. Dar este momentul ca oamenii să conştientizeze că nu medicul de familie este responsabil pentru sănătatea lor, ci fiecare este responsabil de viaţa sa.

Cât de mult se implică autorităţile publice locale în depistarea TB?

Totul depinde de doctorii ftiziopneumologi şi de familie, de cât de bine pot sesiza administraţiile publice locale în problema TB. În diferite localităţi, nivelul de implicare este diferit. Depinde şi de cât de bine se explică problema. Uneori, încercările sunt fără rezultat. Numai atunci când vom explica că un bolnav netratat prezintă pericol nu doar pentru sine, ci şi pentru comunitate, autorităţile vor lua atitudine.

Deci, medicul de familie trebuie să alerge de la pacient la Primărie, să le explice acestora cât de gravă e TB şi că, de fapt, trebuie să se implice şi de ce este esenţial să o facă.

Din păcate, aşa este.

De ce nu se fac campanii de informare în care să fie implicaţi angajaţi ai administraţiilor publice locale? Să li se explice că trebuie să se implice?

S-au făcut mese rotunde la nivelul APL. Totuşi, acum majoritatea oamenilor cunosc despre această problemă. Rămâne să vedem care va fi suportul lor, după etapa de conştientizare.

Unii nici la conştientizare n-au ajuns.

Acum se pun accentele în direcţia asta. Din exprienţa ultimilor ani am înţeles că nu este suficient să le acordăm bolnavilor tratament. Este nevoie de mult mai mult. Ca să obţinem zero decese în TB trebuie să ne implicăm cu toţii.

Se explică prost sau unii nu vor să audă? Vreau să vă povestesc un caz. O tânără care studia la colegiu a fost exmatriculată după ce a fost diagnosticată cu TB. Managerul nu a ştiut cum să acţioneze în acest caz. Şi este vorba despre directorul unei instituţii de învăţământ. Ce nu se explică bine de avem încă astfel de situaţii?

Există percepţia în societatea noastră că tuberculoza este ca şi ciuma, că aceşti bolnavi ar trebui izolaţi, astfel ca să nu fie văzuţi de nimeni şi să nu comunice cu nimeni. Izolând aceste persoane nu facem decât să complicăm lucrurile. Aceşti oameni sunt nevoiţi să renunţe la tratament de frică - ca să nu afle lumea. Scopul nostru este altul - să-i convingem să se trateze.

S-au făcut mese rotunde cu aceştia ca să li se explice şi lor ce este tuberculoza şi cum să procedeze atunci când au un caz în instituţie?

Nu cred că este problema numai a directorilor instituţiilor de învăţământ.  Campaniile largi ne permit să ajungem la fiecare, astfel ca să le putem explica tuturor că tuberculoza nu este o problemă medicală. Este foarte greu să rupi stereotipurile care s-au format de ani de zile şi pentru acest lucru este nevoie de cât mai multă informare şi implicare, şi cred că ONG-urile care activează în domeniu sunt cele care ar putea face acest lucru.

Anul trecut ministrul Sănătăţii a semnat un ordin care prevedea izolarea forţată a persoanelor cu TB cu formă deschisă, dar care refuză să se trateze, prin decizia instanţei de judecată. Ştiu că au fost pregătite şi saloane speciale, cu zăbrele şi camere video. Aţi avut cazuri de izolare forţată?

Da, au existat maxim şase cazuri. Nu este un regim de sistem penitenciar. Ei au semnat acordul  de a fi trataţi, după lungi explicaţii. Acum ei se află în tratament. Persoanelor poţi să le iei ceva cu forţa, dar nu poţi să le dai. De aceea, noi am încercat să-i convingem mai întâi şi după aceea să iniţiem tratamentul. Pentru mulţi din ei judecata a fost ca o sperietoare, aşa că şi-au schimbat opinia până a ajunge a fi izola’i pentru tratament.

Câţi pacienţi au fost internaţi în 2013 în instituţia pe care o conduceţi?

Paturile sunt ocupate aproximativ 360 de zile în an. Acum încercăm să respectăm acele criterii pentru internare, astfel încât să fie spitalizate numai persoanele în stare mai gravă. Cei care pot urma tratamentul în ambulator sunt lăsaţi să se trateze acasă. Tratamentul ambulator implică mai puţine cheltuieli şi este mai benefic, deoarece alături sunt oamenii dragi.

Cât costă tratamentul unei persoane în spital?

Dacă e să ne referim doar la tratamentul  medicamentos, atunci tratamentul clasic este de aproximativ 400 de dolari, iar cel al unui pacient cu TB multidrog-rezistentă poate ajunge şi până la 4.000 de dolari. Aici nu sunt incluse cheltuielile pentru staţionar. Atât persoanele asigurate, cât şi cele neasigurate sunt tratate gratuit.

Am citit un studiu din 2011 despre faptul că unii bolnavi, aflându-se în spital la tratament, iau forme mai grave ale bolii. Aţi examint acest fenomen?

Da, este un studiu bazat pe dovezi şi nu putem nega acest fapt. Din acest motiv încercăm să ne orientăm către modalităţile cost-eficienţă pentru sistem şi anume către modele de acordare a tratamentului  în condiţii de ambulator. Nu este nevoie de a menţine acea infrastructură care este acum. Vreau să spun că acum numai un singur spital din teritoriu - acel din Vorniceni, corespunde parţial normelor de control al infecţiilor. Este nevoie de a revizui paturile ftiziopneumologice şi să  renunţăm la conceptul care a fost până acum, precum că orice pacient cu TB trebuie internat.

Acum suntem în proces de evaluare a numărului de paturi în funcţie de numărul de bolnavi. Au fost făcuţi şi primii paşi. Au fost închise secţiile din spitalele raionale Floreşti şi Soroca. Problema este actuală şi este destul de dificil, pentru că orice reformă este întâmpinată cu rezistenţă.

Cum soluţionaţi problema?

Sunt câteva aspecte importante. Nu este neapărat nevoie de un spital modern cu ventilaţie mecanică de ultimă generaţie. Acum implementăm metodele rapide de diagnostic - GEN EXPERT, care ne permite să aflăm în câteva ore dacă bolnavul are tuberculoză rezistentă sau sensibilă. Asigurăm triarea pacienţilor, verificăm ca fiecare să poarte măşti de protecţie. Urmează să procurăm lămpi bactericide ecranate, care ar putea asigura un control mai eficient.

De câte lămpi aveţi nevoie?

De aproximativ 180 de lămpi, iar una costă 2.000 de lei.

Ce activităţi aţi pregătit pentru 24 martie (Ziua Mondială de combatere a Tuberculozei)?

Primele activităţi au început de la 10 martie. Multe sunt de informare. La gările auto şi de trenuri se difuzează spoturi despre TB, cum să tuşeşti corect etc. Pe 24 martie vom avea o conferinţă în instituţie. Sunt implicate şi ONG-urile în distribuirea materialelor informative. Sunt planificate investigaţii a grupurilor de risc.

Credeţi că acestea sunt eficiente?

Medicii de familie ne informeaza că unele spoturi video i-au influenţat pe foarte mulţi moldoveni. Dupa difuzarea spoturilor  a fost un val de oameni care vroiau să ştie dacă nu au tuberculoză. Poată că aceste spoturi nu ajung la toate categoriile de pacienţi, mai ales că majoritatea sunt oameni care consumă abuziv alcool. Poate că la aceste categorii efectul este mai mic. Sperăm că datorită tehnologizării, informaţia va ajunge în fiecare casă.

Şi, totuşi, mulţi nici măcar nu au televizor şi nici radioul nu-l ascultă.

De asta nu facem flashmob-uri în PMAN. Mergem la gări, discutăm cu oamenii care vin şi pleacă din ţară, chiar şi la Piaţa Centrală. Aici ne este pacientul şi vrem să-l informăm.

Dar de la casă la casă, prin discuţii tet-a-tet?

Este de datoria medicului de familie de a promova modul sănătos de viaţă. Cât timp are pentru asta, este altă întrebare. Din cauză că suntem prea încărcaţi aceste lucruri nu sunt luate în calcul. Să mergi în localităţi este nevoie de timp. Evident că trebuie să facem acest lucru şi nu numai o dată în an.

Doamna Domente, vă mulţumim pentru acest interviu!