Autor: Sorina Bujarov

Reprezentanții societății civile din domeniul sănătății acuză grupul de lucru care organizează dezbaterile publice pe marginea legii antitutun de lipsă de trasparență. Aceștia susțin că nu este clară componența grupului și nu există un plan stabilit al întrevederilor. În consecință, reprezentanții societății civile află despre ele pe ultima sută de metri, de la persoane terțe și nicidecum de la organizatori.

„Componența acestui grup nu este publicată nicăieri, deși la ultimele dezbateri publice au participat reprezentanți din partea Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe, CNA, SIS, Serviciului Vamal, Ministerul Agriculturii, cel al Economiei, Ministerul Sănătății, precum și toată industria tutunului. Presa și societatea civilă din domeniul sănătății a fost admisă abia după ce s-a implicat colega noastră Antonița Fonari”, a declarat pentru Sănătate INFO, expertul în sănătate Ghenadie Țurcanu.

„Ședința respectivului grup de lucru a fost convocată cu o seară înainte de a avea loc ședința, fără să se anunțe public despre acest lucru”, a scris pe o rețea de socializare Antonița Fonari, vicepreședinte al Consiliului Național de Participare. În mod normal despre astfel de întâlniri trebuie să se informeze cu câteva zile înainte, a precizat Antonița Fonari. „S-a publicat doar că va avea loc o ședință la ora 14, însă despre cea de la ora 10 nu s-a spus nimic”, a afirmat Antonița Fonari.

„Despre ședința de săptămâna trecută am aflat cu 30 de minute înainte ca aceasta să înceapă, iar alți colegi, deși au reușit să ajungă au fost informați doar cu 15 minute înainte de audieri. În plus, industria tutunului este mai “avantajată” și vine, de fiecare data, la aceste ședințe cu mai mult de 10 persoane. Astfel Ministerul Sănătății este dezavantajat numeric în fața pro-tabagiștilor”, a mai afirmat pentru Sănătate INFO, expertul Centrului PAS, Ghenadie Țurcanu.

La rândul său Veaceslav Ioniță, președintele Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe, dar și președinte al grupului de lucru privind Legea antitutun a declarat că la aceste ședințe, de obicei, vine cine vrea, iar un regulament al întrunirilor nu există.

 „A fost un exces de zel. Grupurile de lucru se întrunesc în fiecare marți la ora 10.00, 11.00, etc. pe diferite legi. Sunt niște grupuri tehnice și nu există vreun regulament al lor. Din păcate site-ul Parlamentului nu ne permite să anunțăm chiar tot, eu mă strădui să postez pe pagina mea de Facebook. Sunt niște exagerări care depășesc limitele normalului”

Ioniță a explicat și de ce nu e bine să fie invitată presa la astfel de ședințe. „Dacă este prezentă presa, aceste ședințe se transformă într-o formalitate. Când este prezentă presa, oamenii au blocaje și nu mai pot discuta. Pe anumite legi avem discuții aprinse. Cred că noi suntem una dintre cele mai transparențe comisii parlamentare”, a adăugat președintele Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe.

Prezent la ședința grupului de lucru, Gheorghe Brega, vicepreședinte al Comisei protecție socială, sănătate și familie a menționat că în loc să vină cu soluții privind combaterea contrabandei cu țigări, reprezentanții instituțiilor statului au adus doar critici.

 „Ministerul Economiei, CNA și SIS-ul au dat aviz negativ proiectului de lege. Ei doar au criticat și au spus că legea va spori contrabanda în Republica Moldova, din cauza mării accizelor la țigări. Eu le-am explicat că trebuie să vină cu soluții, pentru asta sunt puși în funcție. Trebuie să-și pună mintea în mișcare și să-și sporească forțele dacă există acest risc, însă legea este necesară deoarece viața unui copil, a unui om este mult mai scumpă decât banii. Se creează impresia că se face un lobby foarte puternic”, a declarat Ghenadie Brega pentru Sănătate INFO.

În cadrul dezbaterilor publice de săptămâna trecută au fost lansate mai multe propuneri, care urmează să fie transmise spre avizare Ministerului Sănătății, a precizat Veaceslav Ioniță. Cele mai importante modificări ar urma să se facă la capitolul licențierea comercializării produselor din tutun și să fie căutate modalități de combatere a contrabandei cu țigări.

 „Adunăm toate propunerile care au venit și le transmitem la Ministerul Sănătății ca să ne dea opiniile. Abia după asta vom organiza o altă ședință.  De regulă se examinează vreo 3-4 zile. Săptămâna viitoare nu cred că vom reuși, pentru că va trebui să o prezentăm și autorilor”, a mai adăugat Ioniță.

Modificările propuse de grupul de lucru care examinează Legea antitutun se referă la licențierea comercianților de tutun. De cealaltă parte, autorii proiectului de lege susțin că documentul a fost elaborat în baza Convenției Cadru a Organizației Mondiale a Sănătății de către un grup de lucru din care fac parte diferiți specialiști, în sănătate economie, comerț, dar și reprezentanți ai OMS.

Amintim că la finele anului trecut, Guvernul a aprobat proiectul de Lege antitun. Documentul este suspus acum dezbaterilor publice. 

 

Articole relaționate:

Industria tutunului s-a adunat ieri în Parlament pentru a convinge deputații și experți din sănătate că țigările trebuie să rămână la vedere 

Legea Antitutun a ajuns la Parlament. Avizul cu probleme din partea Ministerului Finanțelor a fost ignorat 

S-a găsit autorul care a scris avizul Antitutun pentru Ministerul Finanțelor. A fost angajat la acest minister, iar acum face parte din echipa Japan Tobacco International