Redactor: Irina Papuc

Chiar dacă au întâmpinat multiple dificultăți în activitatea lor științifică pe parcursul istoriei, contribuția pe care au adus-o femeile în acest domeniu a fost una semnificativă de-a lungul timpului. Astăzi, reprezentantele sexului frumos reprezintă jumătate dintre absolvenții instituțiilor medicale și, respectiv, activează ca și doctori, cercetători științifici la universități de top, precum și ajung în instituții guvernamentale.

Fie că au fost autori de politici publice sau buni geneticieni, doctori binevoitori sau activiști care s-au opus legilor privind avorturile, femeile au pus umărul la dezvoltarea medicinei, uneori fără a primi recunoștință pentru asta. Celebrând luna femeilor în istorie, portalul Medical Daily aduce în actualitate mai multe nume de femei care au făcut istorie în domeniul medicinei, inclusiv în cea modernă.

 

 

 

Metrodora

Începem cu Metrodora, un medic grec, care a trăit în perioada 200-400 e.n. Ea este autorul celei mai vechi cărți despre medicină, scrisă de o femeie – „Despre bolile și tratamentele femeilor”. Cartea a fost o referință importantă pentru alți scriitori în domeniu în timpul Greciei și Romei antice, precum și în Europa medievală. Metrodora a fost influențată în scrierea sa de predecesorul ei, Hippocrate,  medic grec (460-370 î.e.n.).

 

 

 

Elizabeth Blackwell

Ea este prima femeie doctor din SUA, care a absolvit Colegiul medical Geneva din New York în 1849. De asemenea, Elizabeth Blackwell a fondat Infirmeria pentru copii și femei din New York. Blackwell a lucrat inițial ca și învățătoare, dar a fost atrasă de ideea de a practica medicina, atunci când un prieten i-a spus, fiind pe patul de moarte, că durerile sale ar fi mai mici, dacă medicul ei ar fi o femeie.

 

 

 

Rebecca Lee Crumpler

Primul doctor afro-american, între timp, a absolvit instituția, cunoscută astăzi, ca Universitatea din Boston, în 1864. Ea a îngrijit de slavii eliberați în urma războiului civil din SUA, care nu aveau acces la asistența medicală. De asemenea, Rebecca Lee Cumpler este prima autoare de culoare care a publicat o carte despre medicină, „Cartea limbajului medical”.

 

 

 

 

Clara Burton

Este probabil una dintre cele mai cunoscute femei americane din lumea medicinei. Născută în 1821, Clara Barton este fondatoarea Crucii Roșii în America în anul 1881.

 

 

 

 

 

Gertrude Belle Elion

Este cunoscută pentru contribuția majoră adusă medicinei prin descoperirea primului medicament în tratarea leucemiei – Purinethol. Tatăl ei a murit de cancer, iar după tragedie și-a petrecut timpul căutând leacul pentru această boală. În 1988 Gertrude Belle Elion a câștigat premiul Nobel pentru medicină.

 

 

 

 

Pat Goldman-Rakic

A contribuit semnificativ la studierea creierului uman și a bolilor Alzheimer și Parkinson. Ea a fost primul om de știință care a consemnat în totalitate lobul frontal al creierului. A studiat, de asemenea, celulele de memorie în coretextul prefrontal, iar în 1970 a constatat că pierderea de dopamină în lobul prefrontal duce la pierderi de memorie.

 

 

 

 

Eleanor Roosevelt

Ea nu a fost doctor, însă a avut un imact major în domeniul aistenței medicale în SUA și în întreaga lume. În 1948 a fost numită la conducerea Comisiei pentru Drepturile Omului a Organizației Națiunilor Unite, iar în această funcție a ajutat la elaborarea textului final al Declarației Universale privind Drepturile Omului. Roosevelt insista ca fiecare om să aibă dreptul la asistența medicală, acesta fiind un drept fundamental.

 

 

 

 

Rosalyn Sussman Yalow

A fost medic fizician și deținătorul premielui Nobel pentru Psihologie sau Medicină pentru dezvoltarea testului radio-imun (RIA) – o tehnică pentru măsurarea concentrației antigenelor, cum ar fi hormonii, în corpul uman. Acest lucru a făcut posibilă scanarea donațiilor de sânge pentru bolile infecțioase, cum ar fi HIV/SIDA sau hepatita. Deci, dacă aveți vreodată o transfuzie de sânge, atunci trebuie să mulțumiți unei femei.