Autor: Irina Papuc
Sunt propriii lor șefi și nu depind de deciziile altora. Este vorba despre doi medici, soț și soție, din orașul Cahul, care muncesc după principiul de liberă practică. Aceștia și-au deschis în 2010 un cabinet unde primesc și investighează bolnavi. Ei sunt pionieri în domeniu, întrucât sunt primii care au decis să se dezică de un angajator și să practice medicina de familie altfel.
Ion Burcă și soția sa, Taisia, sunt ambii doctori, unul dermatolog și altul medic de familie. Ambii și-au început munca după principiul clasic - Ion Burcă s-a angajat la Spitalul raional din oraș, iar soția lui lucra în calitate de medic de familie. Banii însă erau prea puțini, astfel că cei doi au decis să plece peste hotare. Au ales Irlanda, țara care, spun ei, i-a învățat că medicina poate fi practicată și altfel.
„Ei nu știu ce sunt alea policlinici. Când auzeau ce le povesteam noi, făceau ochii mari. Doctorii de familie muncesc fără să aparțină unei instituții. Avem încă multe de învățat de la străini în materie de medicină”, spune Taisia Burcă.
Dreptul de a nu depinde
După patru ani de străinătate, au decis să se întoarcă acasă, să facă reforme cel puțin în cariera lor. „Cabinetul l-am construit singuri. Inițial, avea 28 de metri pătrați. Ulterior, am mărit suprafața până la 88 de metri pătrați. Avem opt angajați. Cabinetul este dotat cu tehnică pentru analiza generală a sângelui și cea biochimică, cabinet de primire, cântare pentru bebeluși, fotoliu ginecologic”, explică Ion Burcă. Toate acestea i-au costat peste 100 de mii de euro, bani pe care nu-i aveau, dar au recurs la credite.
Cabinetul a obținut creditarea în 2010. Acesta funcționează în baza contractelor încheiate cu Compania Națională de Asigurări în Medicină. „Am început cu 1.400 de oameni, acum am contractat servicii pentru 2.248 de persoane”, explică Ion Burcă.
Activitatea medicului de familie care activează după principiul de liberă practică nu diferă de cea a unui doctor angajat - dimineața au loc consultările pe loc, iar după amiază, Taisia Burcă pleacă în vizite în teritoriu. Libertatea de a nu depinde de politicile unui șef neinspirat, părtinitor sau nepriceput, este o satisfacție de nedescris.
„Muncesc la fel de mult ca și alți doctori. Poate chiar mai mult, pentru că tot ceea ce facem este verificat de către Compania Națională de Asigurări în Medicină, care, practic, ne indică cum să muncim. Uneori stau în hârtii și câte 24 de ore”, explică Taisia. Nimeni însă nu-i ordonă cum să-și facă treaba mai bine.
„Cât timp am activat la Centrul Medicilor de Familie, am muncit cât patru, remunerarea însă era lăsată la viziunea șefului. Cât credea de cuviință - atât primeam”. Acum știe că, dacă există nopți nedormite, atunci totul este făcut pentru ca ceea ce au construit să aibă viitor.
Sfat pentru colegii din medicina primară - să se „desprindă” de stat
„Sper să reușesc să-mi disciplinez oamenii ca să vină la doctor cu programare. Numai la noi este posibil să ieși după un pachet de lapte sau după o sticlă de vin și să treci pe la doctor”, explică ea. Și-ar dori ca în Moldova să apară companii de asigurări în medicină, astfel ca să existe o concurență sănătoasă, așa cum este în statele pe care le-a vizitat.
Cei doi doctori, deveniți, într-un fel, administratori ai propriei afaceri, au lăsat și un sfat pentru colegii lor. „Să se desprindă de stat. Aceasta este maniera în care se va face dezvoltarea medicinii de familie. Nu putem merge înapoi. Și așa avem multe de ajuns din urmă”, spun cei doi.
Despre libera practică în medicina primară a început să se discute mai intens în ultimele luni, când Ministerul Sănătății a dat indicații să fie încurajată această politică. În termeni foarte restrânși, autoritățile trebuie să pregătească și cadrul legislativ necesar. Subiectul a fost discutat la ședința din luna februarie a Colegiului Ministerului Sănătății.
În 2013, în Republica Moldova funcționau 200 de Asociații Medical - Teritoriale (AMT), Centre de Sănătate (CS) și Centre ale Medicilor de Familie (CMF) și peste 1.700 de medici de familie.
Citește la aceeași temă: