Autor: Irina Papuc

25 de copii moldoveni vor fi operați la inimă, după o invenție moldo-germană. Aceștia vor beneficia de o valvă cardiacă regenerativă care nu va fi respinsă de organism și va crește în inima lor odată cu ei. Cu astfel de valve au fost operați în premieră doi bolnavi moldoveni la începutul anilor 2000, când un cardiolog, și el moldovean, a descoperit cum poate „amăgi” organismul ca să nu respingă valva biologică.

Cele 25 de operații de implantare a valvelor regenerative vor fi efectuate în cadrul unui studiu multicentric, care se desfășoară acum în opt țări – Anglia, Franța, Germania, Olanda, Elveția, Belgia, Italia și Republica Moldova. Banii vor fi veni din partea Comisiei Europene care a decis în 2012 să finanțeze proiectul. În Moldova, totul a început, se pare, în anii de după independență. Un cardiolog moldovean, stabilit acum în Germania, a identificat o metodă prin care poate fi implantată o valvă umană în corpul altui om, fără ca organismul receptor să o respingă și cel mai important care are capacitatea de a se regenera.

Independența a venit cu invenții

„Primele două operații le-am făcut în anul 2002. Valvele erau extirpate de la persoane decedate. Intervențiile s-au soldat cu succes. Acum, după 12 ani cei doi pacienți se simt perfect, iar unul dintre ei, care este o femeie, a dat naștere unui copil și este în așteptarea altuia”, spune Anatol Ciubotaru, cardiologul moldovean, stabilit acum în Germania.

  Servicii de urgență, doar pe timp de zi. În Republica Moldova nu există servicii non-stop de ajutor în caz de infarct miocardic sau de alte boli coronariene 

Succesul noi valve biologice se datora eliminării unui strat de proteine endoteliale, care de fapt și provoca respingerea noului organ.

„După acest succes totul s-a stopat și nu am mai avut șansa să încerc astfel de intervenții. Din motive profesionale, dar și personale, am fost nevoit să plec în Germania, la clinica din Hanovra. Acolo, alături de colegii mei am studiat în continuare posibilitatea de implantare a valvelor regenerative. Într-un final am reușit să convingem Comisia Europeană că este nevoie de un studiu amplu pentru a demonstra eficiența lor”, afirmă Ciubotaru.

În 2012, Comisia Europeană a dat undă verde proiectului, fiind stabilite țările unde vor avea loc operațiile de transplant. Valvele vor fi asigurate de Comisia Europeană. Costul uneia ajunge la 20.000 de euro.

„În Moldova anilor 2000 puteam lua valvele de la persoanele decedate. În Uniunea Europeană acest lucru este mai complicat, deoarece autopsia se efectuează numai după 16 ore de la deces, or termenul este prea îndelungat, iar valva nu mai poate fi transplantată. Totuși, s-a găsit o soluție. Atunci când vor avea loc transplanturi de inimă, medicii vor putea prelua valvele bune din inima „veche” a bolnavului, dar și în cazul în care inima va fi donată. În cazuri extreme vom putea beneficia de valve din Banca de țesuturi al Blocului NATO, unde acestea sunt păstrate la temperaturi foarte joase”, explică Ciubotaru.

Valve care se autoregenerează

În Moldova au nevoie de o înlocuire de valvă aproximativ 300 de oameni, dintre care 100 sunt eligibili pentru un astfel de transplant, mai spune cardiologul. Mulți dintre ei fie suferă de un defect congenital, fie structura acesteia a degradat în timp, astfel că circulația dirijată a sângelui în cavitățile inimii nu mai poate fi asigurată. Din cele peste 80.000 de transplanturi de valvă care se efectuează în lume, o mare parte sunt biologice, însă conțin țesut biologic de la animale, iar o mică parte sunt valvele mecanice, spune doctorul. „Valvele mecanice au fost o soluție bună la vremea lor. Majoritatea statelor au trecut demult la cele biologice. În Moldova acest proces decurge mult mai greu. Pentru pacient, o valvă cardiacă poate avea diverse efecte adverse, cum ar fi formarea trombelor de sânge. Pe când cele biologice de origine umană sunt tolerate ușor de organism și nu este nevoie de retransplantare la o perioadă scurtă de timp, cu posibilitatea de recelularizare autologă (capacitatea de regenerare după decelularizare) ”, argumentează el necesitatea studiului.

█  Moldova este în topul țărilor europene la capitolul decese provocate de bolile de inimă. Anual, peste 20 de mii moldoveni mor din această cauză 

Deși Comisia Europeană a dat undă verde proiectului în 2012, abia acum câteva zile în Moldova – prima țară care a încercat invenția - au fost semnate actele necesare pentru lansarea acestuia.

„Am completat aproape în totalitate lista persoanelor care vor beneficia de transplant. Dăm prioritate copiilor, pentru că ei sunt viitorul nostru. Intervențiile vor fi efectuate la Spitalul Clinic Republican, acolo există o secție de chirurgie cardiacă pediatrică și avem specialiști foarte buni”. Transplanturile vor fi efectuate de către Anatol Ciubotaru, care va veni în Republica Moldova pentru fiecare intervenție.

Deocamdată nu se știe când va avea loc primul transplant. Aceasta depinde de compatibilitatea valvei disponibile. Anatol Ciubotaru dă asigurări că aceasta ar putea avea loc în câteva săptămâni sau în jumătate de an.

„Moldova și așa a rămas în urmă. În Germania, în clinica noastră au fost operați prin această metodă aproximativ 400 de bolnavi. Noi am pierdut doi ani, dar vom recupera. Prima operație va fi făcută imediat cum va fi găsită prima valvă compatibilă cu pacienții din lista noastră de așteptare”.

 

█  Articole relaționate:

Programul național de combatere a maladiilor cardiovasculare, pe masa Guvernului. Autoritățile au nevoie de 7 miliarde de lei pentru ca să reducă decesele și numărul de îmbolnăviri 

Un nou parteneriat public-privat. Ministerul Sănătății are nevoie de o investiție de milioane de euro pentru crearea unui centru de reabilitare neurologică