Autor: Irina Papuc

Autoritățile încă investighează situația privind furtul medicamentului Herceptin din mai multe spitale și falsificarea acestuia pentru reintroducerea în circuitul comercial. Agenția Europeană a Medicamentului revine publică noi informații cu privire la acest caz, menționând că s-au depistat alte două medicamente care ar face parte din același furt – Alimta (substanța activă este pemetrexed) și Remicade (infliximab).

Potrivit EMA, pe lângă seriile despre care se știe că ar putea fi falsificate ale medicamentului Herceptin, de pe piață vor mai fi retrase alte patru serii: H4143B01, H4293B01, H4180B01 și N1010B02. Autoritatea europeană a medicamentului precizează că, la moment, se iau probe pentru identificarea celor afectate, iar instituțiile legii caută infractorii.

Totodată, se presupune că alte două medicamente au fost furate pentru falsificări. Este vorba despre Alimta și Remicade. În special, este vorba despre seriile C134092E, C021161E și C160908C pentru primul medicament și 3RMA66304, 3RMA67102, 3RMA68106 și 3RMA67602- pentru al doilea.

Alimta este un medicament original, folosit pentru tratarea cancerului pulmonar. Se distribuie sub formă de liofilizat pentru soluție perfuzabilă de 500 mg. Este produs de compania franceză Lilly France S.A.S.

Remicade este un medicament anti-inflamator, utilizat pentru a trata artrita reumatoidă, boala Crohn, colita ulcerativă etc.

Amintim că Agenția Europeană a Medicamentului a anunțat ieri despre furtul medicamentului Herceptin, falsificarea lui și ulterior introducerea în lanțul comercial.

 

Citește la aceeași temă:

Alertă în spațiul european. Un medicament pentru tratarea cancerului la sân a fost falsificat și introdus în lanțul comercial