Autor: Irina Papuc

26 de persoane, dintre care nouă doctori și o asistentă medicală sunt urmărite penal, după ce procurorii au anunțat că aceștia sunt implicați în decontări ilegale de la Casa Națională de Asigurări în Sănătate. Aceștia efectuau operații estetice pentru care cereau mită între 450 și peste 3000 de euro, iar toată documentația se perfecta după diagnostice și tratamente false. Afacerea mergea atât de bine încât doctorii implicați au reușit să acumuleze peste jumătate de milion de euro.

Dintre cele 26 de persoane cercetate pentru fals, înşelăciune, fals intelectual şi luare de mită se numără și nouă medici care au fost vineri reținuți și ulterior eliberați.  Cadrele medicale de la Spitalul Clinic de Urgenţă de Chirurgie Plastică, Reconstructivă şi Arsuri din București ar fi realizat în spital operaţii estetice, iar pentru aceste intervenții cereau sume mult mai mici decât preţul pieţei, pe care le încasau direct. Spre exemplu, pentru o rinoplastie se percepea aproximativ 5.000  de lei. Se pare, totul era pus la cale cu înștiințarea șefului spitalului care ar fi implicat, de asemenea, în dosar.

  A cerut 800 de euro ca să opereze la ochi un copil. Acum riscă zece ani de închisoare 

În acest fel, medicii ar fi încasat lunar între 15.000 şi 20.000 de euro, potrivit surselor din rândul anchetatorilor, transmite Mediafax.

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalui Bucureşti (PTB) spun că pacienţii care doreau efectuarea unor operaţii estetice contactau suspecţii, medici angajaţi ai Spitalului Clinic de Urgenţă de Chirurgie Plastică, Reconstructivă şi Arsuri, în baza unor anunţuri postate pe internet sau la recomandarea altora care au efectuat operaţii similare.

„Suspecţii le comunicau pacienţilor că pot opta pentru efectuarea intervenţiei în spitalul public sau într-o clinică privată, prezentându-le avantajele financiare (un preţ mai mic) de care ar fi beneficiat în cazul în care intervenţia s-ar fi realizat într-o unitate spitalicească publică. În situaţiile în care pacienţii optau pentru efectuarea intervenţiei în spital se întocmea documentaţia medicală în care erau menţionate un diagnostic şi un tip de intervenţie medicală nereale”, mai arată PTB.

Ulterior, pe baza acestor documente falsificate, se întocmeau raportările către Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti (CASMB) şi Şcoala Naţională de Sănătate Publică, Management şi Perfecţionare în Domeniul Sanitar Bucureşti (SNSPMPDSB), prin care se solicita decontarea serviciilor medicale.

  Numărul plângerilor adresate doctorilor, de două ori mai mare față de acum șase ani 

„În cazul în care raportările erau validate, se deconta suma de 4.921,83 lei pentru fiecare intervenţie medicală. Pentru „serviciile” oferite (efectuarea unor analize medicale, internarea într-un spital public în baza unui diagnostic fals, intervenţia chirurgicală propriu-zisă, folosirea frauduloasă a logisticii spitalului) medicii pretindeau cu titlu de mită sume cuprinse între 450 euro şi 3.400 euro, în funcţie de tipul intervenţiei, acestea fiind împărţite între membrii echipei operatorii (medicul principal de intervenţie, medicul secundar de intervenţie şi medicul anestezist)”, menţionează anchetatorii.

În afară de medici, în acest dosar figurează și pacienții care au acceptat schema și au recurs la mită.

Schema pusă la cale de către aceștia mergea atât de bine încât sumele încasate nu erau deloc modeste. Astfel, în urma descinderilor la domiciliile medicilor la un doctor au fost găsiți 170.000 de euro, iar la un altul, 700.000 de lei. Acasă la un alt medic au fost găsiţi 50.000 de euro, la un altul, 40.000 de euro, iar la un doctor care fusese în tura de noapte, 1.000 de euro, conform aceloraşi surse. În total, la cei vizaţi de percheziţii au fost găsiţi peste 500.000 de euro, au mai precizat sursele citate.

 

█  Articole relaționate: 

Și în Moldova există „dependenți” de operații estetice. „Vin cu poze de-ale celebrităților. Câteodată îi trimitem la psiholog” 

Milioane de euro pe an pentru operații estetice. Sânii sunt obsesia numărul unu