Ministrul Sănătății Andrei Usatîi a încălcat regimul juridic al conflictului de interese în momentul în care a încercat reorganizarea mai multor instituții medicale publice. Cel puțin asta afirmă Comisia Națională pentru Integritate (CNI), într-un comunicat datat cu 23 mai, dar care se pare că a fost plasat pe site-ul oficial al acestei instituții abia peste o săptămână.
Cu referință la această decizie a CNI, platforma on-line ”Moldova Curată” precizează că ministrul Sănătății, Andrei Usatîi, ar fi admis un conflict de interese atunci când a dispus reorganizarea Spitalului Clinic Republican prin absorbția Institutului de Cardiologie și a Institutului de Neurologie și Neurochirurgie. La această concluzie au ajuns membrii Consiliului Național de Integritate care au decis, la 23 mai curent, că ministrul este pasibil de amendă. Astfel, în actul de constatare a conflictului de interese se menționează că, prin comasarea celor trei instituții medicale, Usatîi și-ar fi creat condiții favorabile de administrare a spitalelor, inclusiv sub aspect economic, după încheierea mandatului de ministru. Menționăm că, potrivit legislației Republicii Moldova, după încheierea mandatului, deputații și miniștri pot reveni în funcțiile deținute anterior. CNI a solicitat Centrului Național Anticorupție să-l sancționeze contravențional pe Andrei Usatîi. Amenda pentru o asemenea infracțiune variază între 2 mii și 6 mii de lei.
Solicitat de Sănătate INFO, Andrei Usatîi a declarant că nu a fost anunțat pe căi oficiale și va ataca decizia CNI în instanța de judecată. ”Nu există niciun argument, deoarece decizia de instituire a managementului comun al celor trei instituții este prevăzută în Foaia de parcurs privind reforma instituțiilor spitalicești și nu este decizia mea”, a precizat ministrul Sănătății.
Amintim că, la 28 februarie, Usatîi și-a anulat ordinele de comasare a celor trei spitale, urmare a protestelor organizate de angajații Institutului de Cardiologie și cei ai Institutului de Neurologie și Neurochirurgie, dar și pentru faptul că sindicatul lucrătorilor medicali îi cerea demisia.