Autor: Irina Papuc

Toți doctorii care lucrează în instituțiile medicale publice vor fi testați la integritate. Mai simplu, aceasta înseamnă că niște agenți sub acoperire vor încerca să-i mituiască sau să le ofere cadouri ademenitoare pentru a-i testa dacă se vor lăsa corupți. O parte dintre doctori au și semnat documente prin care s-au angajat să declare într-un registru special darurile pe care le vor primi de la pacienți.

Doctorii, la fel ca și restul angajaților din instituțiile de stat vor fi testați la integritate. Prin situații create artificial, niște agenți sub acoperire ai CNA, care se vor da drept pacienți, vor încerca să-i corupă. Aceasta va fi prima testare națională la integritate și va începe la mijlocul lunii august. Până atunci, toți lucrătorii medicali trebuie să semneze un aviz precum că au înțeles că vor fi testați la integritate, iar necunoașterea despre acest lucru, nu-i absolvă de pedeapsă.

O parte din doctori deja un semnat și un fel de prescripții prin care se angajează să declare cadourile pe care le primesc din partea pacienților și care sunt mai scumpe pe 1.000 de lei.

„Toate instituțiile vor deține un registru al cadourilor și unul al influențelor, iar cadourile pe care le primesc aceștia trebuie declarate și aceste date să fie făcute publice. Nu toate cadourile trebuie declarate, ci doar cele care intră sub incidența legislației”, spune Cristina Țărnă, director adjunct al Centrului Național Anticorupție. Ea s-a grăbit să combată zvonurile conform cărora medicii vor fi testați și cu detectorul de minciuni.

În schimb, doctorii care vor lua mită ar putea să plătească momentele de slăbiciune cu propria funcție. „În cazul în care aceștia vor accepta plăți informale ar putea fi pedepsiți cu eliberarea din funcție”, explică ofițerul de presă al CNA, Angela Starinschi. Ea a informat că pedeapsa în cadrul procedurii de testare a integrității nu implică răspunderea penală.

█  Miliardele din sănătate, acumulate din buzunarul pacienților. Sume colosale „se pierd” până a ajunge în conturile spitalelor 

Medicii care au auzit despre testarea integrității sunt indignați de felul cum CNA vrea să rezolve problema corupției.

„Mai întâi să ridice salariile, care sunt acum de numai 2.000 de lei și apoi să lupte cu corupția. Sunt foarte indignată și nu înțeleg de ce trebuia să recurgă la așa metode. Să vadă ei cum se poate trăi cu așa bani”, spune Natalia Robu, medic la Centrul de Sănătate din Stăuceni. Femeia afirmă că urăște colegii de breaslă care cer bani de la pacienți și că este de acord ca ei să fie pedepsiți, însă crede că CNA n-ar trebui să se amestece în mulțumirile pe care oamenii le dau benevol.

„N-aș sta la masă cu un doctor corupt. Sunt multe cazuri când oamenii vor să ne mulțumească. Și eu am făcut la fel când un doctor m-a salvat de la necaz”, mai spune doctorul. Natalia zice că a făcut niște calcule ca să vadă de câți bani are nevoie lunar pentru a supraviețui, iar cifra ar fi de 10.000 de lei pentru a duce o viață la limita necesităților. „Aici n-am inclus vacanțe, mâncare scumpă cu somon sau icre roșii, ci strictul necesar – școala copiilor, mâncare și articole de igienă”. Totuși, medicul spune că a semnat un act prin care s-a angajat să declare toate cadourile pe care le va primi de la bolnavi, care vor fi în valoare de 1.000 de lei sau mai scumpe.

Dumitru Șișcanu, medic obstetrician-ginecolog la Spitalul Municipal nr. 1 din Capitală afirmă că curățarea domeniului medical de corupție este un bun început, însă, după părerea lui, lucrurile au pornit greșit.

█  Aproape jumătate din moldoveni nu ar depune vreo plângere, dacă li s-ar cere bani suplimentari pentru serviciile medicale 

„Acolo unde există corupție, înseamnă că există și probleme. Logic ar fi ca mai întâi să soluționăm problema care generează corupția. Aceasta este remunerarea. Eu acum îmi pun întrebarea, absolut firesc, cum ar putea doctorii să fie motivați să se mențină în sistem, pentru că motivația lipsește. Nu este clar cum doar testarea integrității profesionale va preveni situațiile de corupție, atâta timp cât ea nu are efect asupra cauzelor principale ale acestui fenomen”, este de părere Șișcanu.

Și cardiologii au o părere similară. „Un cardiochirurg din SUA care are aceleași capacități de a opera ca și mine și aceeași experiență primește până la 1 milion de dolari anual. E și firesc că acolo nimeni nu cere și nu ia mită. A mai fost în SUA un caz când un cardiochirurg a operați mai mulți magnați din domeniul petrolier și a fost mulțumit cu atâția bani, încât i-a ajuns să construiască cea mai renumită clinică de cardiologie din America. Ar trebui să ne gândim cum să abordăm problema mulțumirilor și a condiționării plăților astfel încât să existe o diferențiere între ele și să nu speriem nici doctorii și nici pacienții”, este de părere Aureliu Batrînac, medic cardiochirurg în Moldova.

Batrînac crede că doctorii care cer bani pentru intervenții, mai ales grave care ar putea pune viața oamenilor în pericol, trebuie pedepsiți și că CNA trebuie să-și canalizeze forțele pentru depistarea lor.

Legea privind testarea integrității profesionale a intrat în vigoare pe 14 februarie. Domeniul medical, pe lângă cel al justiției și educației, este considerat unul dintre cele mai corupte. În Moldova nu există studii care să dea cifre în privința volumului plăților informale. Totuși se știe că acum aproximativ 94 la sută  dintre pacienți au efectuat plăți informale, iar Ministerul Sănătății intenționează să scadă această cotă până la 45 la sută în următorii ani.

 

  Articole relaționate:

Interviu cu Andrei Usatîi, Ministru al Sănătății: „Din câte înțeleg și pricep eu, există multă mită în spitalele noastre“

Ministerul Sănătății a creat un Consiliu pentru prevenirea corupției și diminuarea plăților neformale în sistem