Autor: Irina Papuc

Cazul Deliei Berari, fetița care a rămas cu traume grave, din cauza doctorilor care i-ar fi întârziat nașterea, rămâne neelucidat. Dosarul deschis la Procuratură bate pasul pe loc, iar cauza civilă se derulează și mai greu. Timp de un an, a avut loc o singură ședință de judecată, iar a doua a fost amânată pe motiv că judecătorul plecase la un training.

Diana Berari, mama fetiței care s-a născut la spitalul privat Medpark și care s-a ales cu multiple traume grave, spune că până acum nu s-a făcut lumină în cazul lor. Nici până acum nu știe dacă doctorii se fac vinovați de faptul că Delia nu poate auzi, nu poate mânca singură și nici nu poate merge.

Familia Berari a mers pe două căi – acțiune civilă și penală. Totuși nu am reușit să aflăm prea multe de la Procuratura Chișinău, unde se află acum deschis un dosar penal, pentru vătămare corporală. Iulian Suhan, procurorul care se ocupă de acest caz a închis telefonul imediat după ce a aflat cine îl apelează și a revenit mai târziu, cu precizarea că dosarul „se află în lucru”. A refuzat să se spună la ce etapă de fapt s-a ajuns. Totuși, Suhan ne-a spus că până la acest moment în dosar nu există o decizie a comisiei pe care Ministerul Sănătății a instituit-o pentru a clarifica dacă a fost vorba sau nu despre malpraxis.

Totuși, legea prevede că trebuie să existe o comisie permanentă de expertiză medicală profesională. Acest lucru este prevăzut în Legea privind drepturile și responsabilitățile pacientului. Articolul 16 al Legii prevede că „în caz de dezacord al pacientului sau al reprezentantului său legal (al rudei apropiate) cu rezultatele examinării şi decizia luată, aceştia pot apela la comisia independentă de expertiză profesională medicală, care se creează şi activează în conformitate cu un regulament aprobat de Ministerul Sănătăţii”. De fapt, din 2005 și până acum o astfel de comisie nu funcționează. Cu un an în urmă, membrii unei comisii provizorii, creată prin ordinul ministrului, motivau că nu au acces la documente, pentru că ar fi la Procuratură, dar ei nici nu le-au cerut.

Date contradictorii

Diana Berari spune că deja există o expertiză medico-legală emisă de Centrul de Medicină Legală, dar care, cum era de așteptat, le dă dreptate doctorilor de la Medpark.

„Pe lângă faptul că experții concluzionează că doctorii au acționat corect și că nu sunt responsabili de traumele pe care le-a primit fetița mea, sunt date cu totul contradictorii. Pe o foaie e scris că aveam deschidere completă de col uterin, iar pe altă pagină – de numai șapte – opt centimetri și că am fost examinată la internare, ceea ce nu este adevărat”, explică Diana.

Avocatul familiei Berari, Vitalie Nagacevschi, nici nu vrea să comenteze decizia Centrului de Medicină Legală. „Au fost cazuri când au fost numite expertize medico-legale în străinătate pe cazuri de malpraxis, în care acești experți (n.n. Centrul de Medicină Legală) au fost făcuți una cu pământul. La altceva nici nu mă așteptam. Vom cere la ședința următoare numirea unei expertize medico-legale, fie în România, Ucraina sau Rusia. Dosarul este complet, ceea ce înseamnă că putem face acest pas”, a spus Nagacevschi.

O altă problema este că timp de un an a avut loc o singură ședință de judecată, iar cea planificată cu câteva zile în urmă a fost amânată.

„Următoarea ședință va avea loc pe 19 iunie. Ultima a fost amânată din cauză că judecătorul plecase la un training”, mai spune avocatul.

Naștere fără doctori

Diana a născut la Spitalul Internațional MedPark acum doi ani. Ea povestește că contracțiile au început aproape de miezul nopții. La spital a ajuns la ora 1:20 noaptea, însă nu a fost consultată de niciun medic obstetrician-ginecolog. La fel, lipsea și medicul care urma să asiste la naștere. „La ora 2:20 s-a rupt punga amniotică, iar medicii, care au venit cu întârziere, au permis copilului să fie scos din uter la ora 3:00. Până atunci îl țineau cu mâna ca să nu poată ieși”, povestește Diana.

Delia s-a ales traume grave, după ce înainte de naștere s-a produs o prolabare de cordon, iar nașterea a fost întârziată forțat de către medicul obstetrician. Din acest motiv fetița se asfixia din lipsă de oxigen. Acum ea are encefalopatie hipoxic - ischemică perinatală, ceea ce i-a provocat probleme de auz. Acum fetița face progrese datorită faptului că părinții investesc sume enorme de bani în recuperarea ei. La început însă ea se hrănea printr-o sondă, iar mâinile și picioarele îi erau complet paralizate.

 

  Citește la aceeași temă:

Cazul de la Medpark, încă neelucidat. Membrii comisiei, creată de Ministerul Sănătății, nu ar fi avut acces la documente. Procuratura: Nimeni nici nu le-a cerut

Diana Berari, mămica care acuză medicii de la MedPark de malpraxis: „Nu mai cred în nimeni. Mihai Ciocanu mi-a promis de mai multe ori că va face o anchetă. Ei caută să iasă basma curată”