Autor: Virginia Dumitraș

La cinci zile după ce am publicat articolul despre tânăra din Mileștii Mici, raionul Ialoveni, externată fără să știe ce diagnostic are, astăzi Institutul Mamei și Copilului vine cu mai multe explicații. Într-o notă informativă trimisă redacției doctorii explică toți pași pe care i-au făcut din momentul internării, precum și după fiecare investigație.

În notă se menționează că cităm: „Cea de-a doua investigație prin rezonanță magnetică (RMN) a fost efectuată la inițiativa proprie a mamei pacientei. Datele sunt analogice cu primul RMN, nu se evidenţiază schimbări semnificative a procesului patologic din cauza duratei scurte a evoluţiei maladiei. În acest moment, pacienta Ana Popov rămăne internată în secția neurologie, unde continuă tratamentul medicamentos simptomatic şi se evidenţiază o dinamică lent pozitivă în tabloul clinic“.

Specialiștii mai spun că ieri, cazul pacientei a fost examinat de către un consiliul medical, format din 6 medici. „Concluzia consiliului medical - mielită transversă idiopatică (o afecțiune neurologică determinată de inflamația măduvei spinării), perioada acută cu parapareză flască inferioară (paralizie incompletă a membrelor inferioare), fără dereglări ale funcțiilor organelor pelviene“.

█ A rămas paralizată în timpul orelor și a ajuns la reanimare. Medicul de la Institutul Mamei și Copilului a externat-o însă fără să-i spună ce diagnostic are. „Cum să plec acasă dacă nu pot merge?“ 

„Medicii se comportă mai bine, nu așa ca înainte“

Potrivit medicilor, starea adolescentei este stabilă și chiar se observă o ușoară ameliorare a funcțiilor motrice (sporirea mişcărilor active şi pasive în picoare)“.

Că Ana Popov primește tratament și se simte mai bine spune și mama acesteia. „Totul merge spre bine, foarte bine. Medicii se comportă mai bine, nu așa ca înainte. Ana mișcă degetele de la piciorul strâng. Sper că degrabă va putea merge. După ce vom termina tratamentul cu medicamente, ulterior, cred că vom face și proceduri de reabilitare. Vom vedea“, spune Galina Popov.

Reamintim că săptămâna trecută, medicii de la Institutul Mamei și Copilului, care o tratau pe Ana Popov, au decis să o externeze fără să-i spună de ce fel de maladie suferă. Adolescenta a rămas, totuși, în spital după ce portalul nostru de știri a făcut public acest caz. Mai mult, pacienta a fost purtată dintr-o secție în alta, mai exact de la Neurologie la Neurochirurgie, iar medicii nu i-au explicat clar nici ei și nici mamei sale de ce o mutau de la un etaj la altul.

 

█  Articole relaționate:

Bolnavii de mucoviscidoză, într-o situație disperată. Stocul de medicamente care îi menține în viață s-a epuizat, iar altele nu se știe când vor fi procurate. Autoritățile păstrează tăcerea 

Interese sau incompetență. Bolnavii de o maladie genetică rară nu mai au medicamente deja de jumătate de an 

Asociația bolnavilor de mucoviscidoză din Moldova condamnă declarațiile ministrului Andrei Usatîi: „Anul trecut au murit trei copii. Pacienții stau pe zero medicamente”