Este foarte important ca într-o lege să fie precizate cu maximă corectitudine noțiunile legate de malpraxis, eroare și greșeală. Altfel, există riscul ca pacienții să nu mai poată niciodată demonstra că au avut de suferit în urma unui caz de malpraxis, iar juriștii instituțiilor medicale implicate într-un eventual proces de judecată ar putea specula.
Este important să înțelegem ce este eroarea. Și Codul Civil explică eroarea ca fiind acțiunea care nu poate fi imputată cuiva. Respectiv, nu există un subiect care să fie responsabil. Este o situație care nu poate fi prevenită sau prevăzută. De aceea, instituțiile medicale ar putea utiliza această greșeală de noțiune în favoarea lor. Cel mai mult are de pierdut pacientul, care nu va mai putea obține în instanță despăgubiri pentru prejudiciul cauzat.
Este esențial ca o lege să fie previzibilă, clară, așa ca să se înțeleagă ce prevede o anumită normă juridică. Dacă nu vor fi efectuate modificări, urmează să se vadă în instanță dacă poate fi aplicată.