Autor: Virginia Dumitraș

Medicul de la Internatul Psihoneurologic din municipiul Bălţi, care în 2013 a fost bănuit că a violat mai multe paciente și care se află în arest la domiciliu ar fi fost scos de sub urmărire penală. Avocata victimelor, Violeta Gaşiţoi, susține că deși a fost înștiințată de încetarea urmăririi penale nu a primit ordonanța care explică răspunsul Procuraturii municipiului Bălți.

 „Am primit o scrisoare cu trei rânduri în care procurorul Lilia Prisacari, din cadrul Procuraturii municipiului Bălți, mă anunță că prin ordonanța din 7.07.2014 a fost dispusă scoaterea de sub urmărire penală și încetarea urmăririi penale și pe cauză penală în învinuirea lui Stanislav Florea, deoarece nu întrunește elementele de infracțiune prevăzute de articolul 171 alineatul 3 - «Violul persoanei care se afla în grija, sub ocrotirea, protecția, la educarea sau tratamentul făptuitorului»”, susține avocata pacientelor, Violeta Gașițoi.

 Ginecologul le verifică doar pentru a evita sarcina, deoarece „statul nu are nevoie de copii nebuni”. Cum au grijă responsabilii de sănătatea sexuală a pacienților din internatele psihoneurologice 

Deocamdată, avocata nu știe însă ce conține această ordonanță. „Nu știu care este cauza din care el a fost scos de sub urmărire penală pentru că el este învinuit și în dosarul care se află pe rol în judecată, în baza aceluiași articol. Procurorul are dreptul să-și retragă învinuirile, dar nu se face așa”, spune Violeta Gașițoi. „Cea mai mare încălcare este că mi-a trimis trei rânduri și nu mi-a trimis documentul cel mai principal – ordonanța. Respectiv, am fost lipsită de dreptul de a contesta ordonanța, pentru că nu poți contesta o ordonanță pe care nici n-ai citit-o”, mai spune avocata.

Totuși avocata presupune că ar putea fi vorba de cazul a două victime identificare ulterior. „Bănuiesc că poate fi încetată urmărirea penală și scos de sub urmărirea penală în privința a două victime pe care le-am depistat ulterior pentru că ele nu erau pe lista victimelor, deși au fost violate și bătute de el. Mă tem să mă gândesc că procurorul își retrage învinuirile pentru că ar fi un caz alarmant”, explică Violeta Gașițoi.  

„Voi ajunge la Curtea Europeană”

Astfel, astăzi, avocata va expedia o plângere la Procuratura Generală și una la Procuratura municipiului Bălți prin intermediul cărora va cere și expedierea ordonanței în cauză, iar ulterior o va contesta. „Dacă toate instanțele îmi resping contestarea și rămâne în vigoare ordonanța de încetare și scoatere de sub urmărire penală, voi ajunge Curtea Europeană a Drepturilor Omului”, afirmă avocata.  „De fapt, drepturile victimelor la apărare sunt încălcate prin simplul motiv că toate ordonanțele pe care le-am primit până acum nu încep cu ceea ce a comis inculpatul, dar cu faptul că victimele sunt internate în internatul psihoneurologic și cu diagnosticul pe care-l au și nimeni nu pomenește despre expertiza medico-legală care arată că ele spun adevărul”, conchide Violeta Gașițoi.

 Doctorii le violează și tot ei le fac avorturi fără să le ceară acordul, dar rămân nepedepsiți. Femeile din internatele psihoneurologice mor în condiții suspecte după ce povestesc prin ce au trecut 

Am încercat să aflăm pe ce caz a fost încetat procesul penal intentat împotriva lui Florea Stanislav. Procurorul Lilia Prisacari a refuzat însă să vorbească despre acest caz. A închis telefonul, iar ulterior n-a mai răspuns. Totodată, procurorul municipiului Bălți, Viorel Tureac, a menționat că „urmărirea penală nu poate fi încetată deoarece dosarul se află în judecată”. Tot el a spus că Lilia Prisacari este în concediu.

Stanislav Florea este originar din Bălți. Acesta a lucrat în calitate de medic terapeut la Internatul Psihoneurologic din Bălţi timp de 27 de ani și a demisionat însă în 2013, după ce una dintre victimele sale, o femeia în vârstă de 40 de ani, a depus plângere la poliție precum că ar fi fost agresată sexual.  Ulterior, polițiștii au fost alertați să de către alte șase persoane, care în perioada anilor 2011-2013 ar fi fost violate de către același medic. Bărbatul este acum cercetat în stare de libertate, iar dosarul de află în instanța de judecată. Din cele 19 beneficiare are-l acuză de viol pe medic, șapte au depus mărturii, iar două dintre acestea au decedat în condiții suspecte, după ce au vorbit în instanță despre faptul că au fost violate și supuse să avorteze. O altă femeie a dispărut de câteva luni fără urmă.

 

 Articole relaționate:

A dispărut o victimă de la Internatul Psihoneurologic din Bălți care a fost violată și forțată să avorteze. Doctorii se apără și spun că aveau dreptul să facă avorturi 

Supuse torturii și apoi internate în Psihiatrie. Victimele torturii nu-și pot face dreptate, pentru că în Moldova nu are cine să facă expertize psihologice