Autor: Irina Papuc

Proiectul Legii ocrotirii sănătății care conține componenta de malpraxis prevede că numai instanța judecătorească poate să stabilească gradul de vinovăție al unui medic într-un proces de malpraxis. Astfel, documentul interzice orice formă de soluționare extrajudiciară, chiar dacă aplicarea acestora este permisă acum de către Codul de procedură civilă.

Orice persoană care va dori să ceară despăgubiri pentru un caz de malpraxis, fie de la un doctor, fie de la o instituție medicală va trebui să se angajeze într-un proces istovitor de judecată. Altă cale va fi prin lege interzisă dacă proiectul actual al Ocrotirii Sănătății va fi aprobat. Documentul prevede în capitolul V care este indicat exclusiv malpraxisului medical la articolul 97 că gradul vinovăției va putea fi stabilit doar de către instanță.

Această propunere vine după ce s-a discutat nenumărate ori despre necesitatea redirecționării cazurilor de malpraxis de pe cale judiciară, pe cea extrajudiciară și asta pentru că reprezintă o modalitate mai simplă și mai rapidă de a obține despăgubiri. În timp ce procedura clasică este foarte îndelungată, poate dura chiar și până la câțiva ani, iar costurile sunt foarte mari.

„Procesele de judecată durează de cele mai multe ori mulți ani și epuizează psihologic ambele părți implicate. Ar fi mult mai bine dacă ar funcționa metode de soluționare extrajudiciară, așa cum există în foarte multe state ale lumii”, precizează Andrei Pădure, șeful Catedrei de Medicină Legală, Andrei Pădure.

█  CAMPANIE//Ministerul Sănătății a inclus malpraxisul în lege. Documentul conține greșeli de conținut chiar la stabilirea noțiunilor

De altfel, Codul de Procedură Civilă prevede că părțile aflate într-un conflict pot apela la o tranzacție de împăcare, fără a preciza care este aceasta. În diverse domenii a fost dezvoltat cadru legal care permite medierea și arbitrajul, precum și negocierea și concilierea care se practică într-un cadru restrâns cu existența obligatorie a două părți - asigurat și asigurător.

Deși la articolul 97 autorul legii stabilește vehement că instanța este singura cale pe care o poate parcurge o persoană pentru o obține prejudicii în urma unui caz de malpraxis, același proiect de Lege mai prevede la articolul 100 faptul că „examinarea extrajudiciară a cazurilor de malpraxis va fi efectuată de către Colegiul Medicilor”. Cele două articole se bat cap în cap, astfel că nu este clar dacă totuși permite examinarea cazurilor de malpraxis în afara instanței sau totuși instanța este unica structură competentă să ia astfel de decizii.

Proiectul Legii Ocrotirii Sănătății poate fi consultat aici.

 

█  Articole relaționate:

CAMPANIE// Răspunderea pentru malpraxis. Cazul unei tinere de 22 de ani care a murit după ce a făcut stop cardio-respirator. Cine se face vinovat 

CAMPANIE// Unul face, altul răspunde. Spitalele și doctorii se acționează în judecată unii pe alții, în lipsa unei legi care să prevadă clar cine și când răspunde în caz de malpraxis 

CAMPANIE// Un doctor poate pierde în judecată un proces de malpraxis chiar dacă a realizat o intervenție corect, fără abateri