Redactor: Irina Papuc
Esența sistemului în lipsa greșelii este asigurarea unei proceduri mult mai simple, pentru ca pacientul să poată beneficia de despăgubiri, fără ca să fie târât prin instanțe și fără ca să se demonstreze cine și cum a greșit.
Sistemul în lipsa greșelii (no-fault sistem) fost inițiat în Suedia în anul 1975 și apoi extins în restul țărilor scandinave. Acesta funcționează într-un cadru extrajudiciar, adică nu se ajunge la instanța de judecată. O autoritate în domeniul responsabilității medicale, ce acționează separat de asociațiile medicilor, evaluează reclamațiile pacienților și ia o decizie. Procesul prevede realizarea unei anchete medicale de către un medic desemnat din specialitatea respectivă.
Acest sistem este structurat în așa fel încât nu este necesară probarea greșelii, ci se trece direct la compensații fără a fi relevant cine, de ce și cum a greșit, respectiv nu este necesară efectuarea unei expertize medico-legale. Totuși, în cadrul acestui sistem se face o singură probă – dacă o procedură diferită ar fi putut fi aplicată și dacă aceasta nu ar fi condus la prejudiciul produs.
Cum se stabilesc despăgubirile
Sistemul are la bază un cadru dublu de obținere a despăgubirilor. Primul este cadrul guvernamental, oferit de stat prin „Fondul de asigurare a pacienților” și Consiliul de Responsabilitate Medicală, care este la rândul său un organism guvernamental. Al doilea se referă la cadrul stabilit de Legea despăgubirilor pacientului, explică într-o lucrarea de-a sa conferențiarul universitar din România George Cristian Curca.
Conform sistemului dat, decizia de a despăgubi sau nu pacientul se ia în baza principiului eligibilității pacientului. Stabilirea condiției de eligibilitate a pacientului pentru despăgubire se efectuează în baza criteriilor stipulate în cadrul sistemului de asigurări a compensațiilor pacientului. Decizia de compensare este fundamentată de trei factori:
1) existența legăturii directe dintre prejudicierea sănătății și actul medical realizat în sistemul de sănătate de către prestatorul de servicii de sănătate, inclusiv medicii privați.;
2) îngrijirile nu au fost justificate din punct de vedere medical;
3) prejudicierea putea fi evitată dacă pacientul era tratat prin alte metode mai efective.
Despăgubirile nu se stabilesc pentru prejudicierile inevitabile sau cele care au survenit în urma riscului asumat cu scopul de a evita pericolele asupra vieții și sănătății pacientului. În cadrul sistemului dat, în baza sistemului de asigurări pentru compensarea pacienților, sunt acordate compensații pentru cinci grupuri de prejudicii, și anume: prejudicii din tratamente, prejudicii cauzate de intervenții diagnostice, prejudicii cauzate de diagnosticare incorectă, prejudicii din accidente, prejudicii urmare a infecției. Totodată, nu sunt prevăzute despăgubiri în caz de leziuni minore care necesită 30 zile de absență de la serviciu sau maxim 10 zile de spitalizare, leziuni ce nu puteau fi evitate sau accidentale, evenimente psihologice, infecții ale tractului digestiv sau respirator, prejudicii după tratamente ce reprezintă standardul medical acceptat sau recomandat în acel caz.
Sistemul care este conceput să nu blameze doctorii
În mai multe state, printre care Olanda, Marea Britanie funcționează diverse sisteme în cadru extrajudiciar. În Olanda există comisii de arbitraj pe lângă spitale. Acestea analizează cazurile și oferă despăgubiri de până la 4.500 de euro. Aceasta este o soluțiile pentru cazurile de mică anvergură.
În Marea Britanie, din 2005 funcționează Litigation Authority, care are rolul de a soluționa conflictele pe calea medierii.
În Franța există un sistem care oferă prejudicii numai dacă acestea n-au produs dizabilități mai mari de 24 la sută. Astfel, unele leziuni sunt despăgubite indiferent de greșeală. Această abordare are la bază principiul solidarității. În faza inițială a procedurii pacientul se adresează unei comisii regionale de conciliere și compensare care evaluează prejudiciul cu ajutorul unor experți, verifică dacă leziunea reclamată se încadrează pentru despăgubirea în principiul solidarității, unde este necesară stabilirea unei greșeli. Dacă leziunea intră în această categorie, atunci se decide compensarea integrală a leziunii, dacă aceasta nu este eligibilă atunci, societatea de asigurări sau unitatea sanitară se angajează să prezinte pacientului o propunere de despăgubire.
În țările scandinave se pleacă de la premisa că soluţia pentru rezolvarea cazurilor de malpraxis şi creşterea calităţii sistemului este de a nu blama medicii. În aceste ţări regula este de a despăgubi numai pentru acele leziuni care ar fi putut fi evitate de un specialist experimentat. În ţările scandinave mai puţin de 1% dintre plângeri sunt rezolvate în curţile de justiţie. Plângerea adresată de către pacient ajunge la o comisie destinată analizării şi soluţionării acestor cazuri, care analizează plângerea, apreciază dacă prejudiciul ar fi putut fi evitat de un specialist experimentat şi stabileşte o compensaţie. Dacă pacientul nu este mulţumit se poate adresa unei instanţe superioare (Patients Injury Board of Appeal). Ambele instanţe îşi desfăşoară activitatea în mod gratuit pentru pacienţi. Desigur, pacientul se poate adresa şi curţii de justiţie, dar aceasta presupune o serie de costuri şi un risc economic semnificativ. Din aceste motive, circa 99% dintre plângerile de malpraxis în Suedia, Finlanda şi Danemarca sunt rezolvate prin proceduri administrative.
█ Articole relaționate:
CAMPANIE// Colegiul Medicilor din Moldova nu va putea examina cazurile de malpraxis