Dacă într-adevăr se dorește tratarea cu bună-credință și reglementarea corectă, dar nu pentru interese de grup, a malpraxisului medical, atunci ar trebui să existe o deschidere pentru discutarea unor aspecte sensibile. Or, acum vedem că acestea sunt intenționat ascunse.
Dacă tot s-a ajuns la acțiuni lipsite de corectitudine și profesionalism, este necesar să readucem în discuţie lucruri simple, dar esenţiale. Sistemul de sănătate are doi actori - lucrătorul medical și pacientul. Prin urmare, orice reglementare trebuie să fie echidistantă și să producă un impact pozitiv asupra ambilor. Cel mai bun exemplu este că Legea privind drepturile și responsabilitățile pacientului a fost adoptată în aceeași zi cu Legea privind exercitarea profesiunii de medic.
Revenind la reglementările propuse în domeniul malpraxisului, conchidem că acestea, pe lângă faptul că sunt în detrimentul medicului, mai neglijează și pacientul. Se promovează doar interesele Colegiului Medicilor. Să nu fim naivi și să înghițim momeala. Interesele Colegiului Medicilor nu coincid, de fapt, cu interesele doctorilor. Este un neadevăr ieftin.
S-a discutat cu prezentarea argumentelor că în constatarea și soluționarea cazurilor de malpraxis, Colegiul Medicilor înregistrează în raport cu lucrătorul medical conflict de interese, aspecte de coruptibilitate, incompatibilități legislative, atribuții improprii pentru un for profesional, etc. Nu am văzut din partea autorilor Legii Colegiului Medicilor, dar nici din partea autorilor proiectului Legii ocrotirii sănătății, soluții privind aspectele ce țin de pacient. Subiectul nu este încheiat odată cu stabilirea cazului de malpraxis.
Experiența României - același model. A eșuat și pentru medici și pentru pacienți
Și-a pus cineva întrebarea cum va fi stabilită valoarea prejudiciului și despăgubirea? Deține Colegiul Medicilor, care este format doar din medici, cunoștințele, expertiza și capacitatea de a estima prejudiciul în urma malpraxisului, odată ce acesta întrunește aspecte juridice, economice, de protecție socială, etc.? Aceste mecanisme trebuie reglementate, dar ele sunt neglijate.
Iată un simplu exemplu. Două cazuri de malpraxis soldate cu același prejudiciu - amputarea degetului mare de la mână la un pianist și la un îngrijitor de animale. Oricine înțelege că stabilirea prejudiciului, atât cel material, cât și cel moral este diferită. Aceasta datorită faptului că pianistul fără deget practic nu mai poate profesa, pe când îngrijitorul poate munci în continuare. Nu cred că un medic este capabil să stabilească corect un prejudiciu. Să nu uităm că instanța apelează la expertiză pentru asemenea lucruri.
Soluționarea unui caz de malpraxis presupune examinare, constatare și despăgubirea pacientului. Este evident că Colegiul Medicilor nu poate acoperi niciunul dintre aceste componente. Dacă cineva mai are vreun dubiu, îi recomand să studieze experiența României. Exact același model. Nu a dat rezultate, a eșuat și pentru medici și pentru pacienți. La noi, însă, se insistă și se promovează cu rea-credință că ar fi posibil. În acest caz, nu este exclus că la mijloc există alte interese.