Autor: Irina Papuc
Un doctor de la Spitalul de psihiatrie din Orhei a ajuns până la Curtea Europeană a Drepturilor Omului ca să demonstreze că a fost destituit ilegal din funcția de șef al secției de psihiatrie pentru femei. CEDO a stabilit încălcarea legislației și a decis să-i fie achitate despăgubiri.
Gheorghe Cornea a deținut funcția de șef al secției de psihiatrie pentru femei din cadrul Spitalului de Psihiatrie, însă a lăsat locul vacant pentru o perioadă determinată în care l-a înlocuit pe directorul instituției. În 2006, instanța de fond a decis, în lipsa lui, anularea unui ordin al instituției prin care acesta era restabilit în funcția pe care o deținuse anterior. Acesta a aflat ulterior despre decizie și a atacat-o în instanța superioară.
De atunci Cornea a lucrat în calitate de doctor, dar a atacat acel ordin în toate instanțele ca până la urmă să ajungă la CEDO.
Printr-o decizie emisă astăzi, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că lui Cornea i-au fost încălcate drepturile la un proces echitabil. Pentru faptul că în toți acești ani a muncit în calitate de medic, deci cu un salariu mai mic, decât ar fi beneficiat la postul din care a fost retrogradat, CEDO a dispus achitarea unei sume de 1.800 de euro, drept despăgubiri morale.
█ Articole relaționate:
Doctorii cu experiență comit greșeli medicale la fel de des ca și cei tineri