Autor: Irina Papuc

Mai mulți angajați ai Spitalului Clinic de Psihiatrie sunt cercetați pentru acte de tortură și tratamente inumane. Procurorii au deschis un dosar penal, iar numărul victimelor a ajuns la patru. Acestea au fost bătute și imobilizate, iar cea mai frecventă justificare ar fi că pacienții sunt violenți.

Procurorii nu dau foarte multe detalii despre cele patru victime care figurează în dosar. Se știe că sesizarea a fost făcută de către o rudă, iar după deschiderea dosarului alte trei persoane au declarat că au fost supuse torturii de către angajații Spitalului de Psihiatrie.

„Cazul a pornit de la o singură sesizare. Acum avem patru persoane audiate, iar suspiciunile țin de mai mulți angajați ai instituției”, ne-a spus șeful secției de combatere a torturii, Ion Caracuian, fără să precizeze de câte persoane este, de fapt, vorba.

Cel mai frecvent, pacienții sunt torturați prin bătaie și imobilizări. „Acestea se aplică sub pretextul că persoanele sunt agitate. Sunt sigur că aceste cazuri se produc la greu acolo. Controalele inopinate nu dau roade, pentru că acestea se întâmplă noaptea”, spune Caracuian. Pe de altă parte, procesele decurg anevoios, pentru că în afara de declarațiile victimelor este foarte greu să găsești dovezi.

„Este foarte greu să întemeiezi o hotărâre chiar și de recunoaștere în calitate de bănuit doar pe declarații. În acest moment este anevoios. Expertizele medico-legale nu mai sunt atât de relevante dacă a trecut timp de la actul de tortură, iar expertizele psihologice se fac chiar acolo în instituție de către colegii presupusului agresor. Dacă ar exista supraveghere video pe coridoare ne-ar fi mult mai ușor”, explică procurorul.

 Medicii, obligați să informeze Procuratura despre cazurile de tortură 

Acestea însă nu sunt atât de ușor de instalat, pentru că în primul rând costă foarte mulți bani procurarea utilajului, inclusiv stocarea informației înregistrată și salarizarea persoanelor care ar urmări în permanentă ceea ce se întâmplă în instituție. La modul ideal, acestea ar putea furniza unele dovezi, privind momentul obținerii unor vătămări corporale, strigăte care ar da de înțeles că persoanele sunt supuse torturii.

Vizite inopinate „la telefon”

În același timp, angajații instituțiilor psihiatrice sunt foarte „abili” atunci când este vorba despre autoapărare.

„Se întâmplă des ca persoanele vătămate să fie duse în mod neașteptat la un control la alt doctor sau la niște investigații, undeva prin laborator. Nu pot să explic de ce se întâmplă asta, probabil unii medici și știu că urmează să fie vizitați de un procuror”, mai spune Caracuian, care admite că unele vizite așa-zis inopinate ar putea fi efectuate de către unii colaboratori nu la fața locului așa cum ar trebui, ci „la telefon”.

Până la finalizarea cazului cele patru persoane nu sunt în niciun fel protejate de agresorii lor. „Dacă există informații că acestea sunt supuse în continuare torturii sau sunt intimidate, luăm măsuri ca cel puțin să fie transferată în altă instituție psihiatrică. Sunt niște condiții stricte, pentru că persoanele urmează un tratament riguros”, a mai adăugat procurorul. Totuși, până acum nu au fost luate astfel de măsuri.

Deși pare straniu, directorul instituției în care sunt înregistrate presupusele cazuri de tortură, afirmă că nu știe nimic despre dosarul intentat.

 Supuse torturii și apoi internate în Psihiatrie. Victimele torturii nu-și pot face dreptate, pentru că în Moldova nu are cine să facă expertize psihologice 

„Nu avem așa cazuri înregistrate. La noi nu au loc acte de tortură și tratamente inumane”, ne-a asigurat Mihai Hotineanu, directorul Spitalului de Psihiatrie. Acesta afirmă că deține controlul asupra celor peste 700 de pacienți, dar a refuzat să discute mai mult. El a promis că este deschis pentru discuții în cadrul instituției.

Încep cu diagnoza

Avocații afirmă că astfel de cazuri se finalizează rar cu o sentință în favoarea pacienților, iar celor de la psihiatrie le este mult mai greu. Din simplu motiv că au probleme mintale.

„Atunci când emit o ordonanță de neîncepere a urmăririi penale, procurorii invocă că aceste persoane au dizabilități și nu sunt credibile. Deci, încep cu diagnoza, iar de cele mai multe ori nu există cineva care ar contesta decizia și totul rămâne așa cum a fost”, explică avocatul Violeta Gașițoi.

Ion Caracuian a ținut să precizeze că Procuratura este obligată să investigheze orice sesizare, inclusiv de la persoanele lipsite de capacitatea de exercițiu.

Potrivit datelor Procuraturii Generale în prima jumătate a acestui an au fost înregistrate patru sesizări în privința cazurilor de tortură și tratamente degradante în instituții psihiatrice. În total, cazurile de tortură înregistrate sunt în ușoară scădere față de aceeași perioadă a anului trecut.

 

 Articole relaționate:

Ministerul Sănătății a creat un Consiliu pentru prevenirea corupției și diminuarea plăților neformale în sistem 

Toți doctorii din Moldova, testați la incoruptibilitate. Agenți sub acoperire vor verifica câtă slăbiciune au la bani. Medicii sunt dezgustați de idee