Autor: Viorica Obreja

De Ziua Mondială a Osteoporozei, sute de moldoveni au beneficiat de consultații gratuite privind factorii de risc, simptomele, dar și tratamentul acestei maladii. Pentru că boala este destul de frecventă în rândul moldovenilor, iar mulți dintre ei nici măcar nu știu că suferă de o asemenea afecțiune, compania farmaceutică Gedeon Richter a amenajat în curtea Spitalului Clinic Republican un cort, unde medicii au oferit consultații gratuite trecătorilor. Doritori s-au dovedit a fi mulți. Numai în primele ore ale dimineții, doctorii au reușit să consulte peste 100 de persoane.

„De mulți ani sufăr de osteoporoză. Numai am aflat că astăzi vor fi consultații gratuite aici în curtea spitalului și mi-am făcut timp să vin să discut cu medicii. La început boala se manifesta mai ușor, acum nu mai pot însă de durere. Aseară nici nu am putut dormi, am avut dureri extraordinare la încheiturile mâinilor, degetelor și la spate”, mărturisește o femeie în vârstă de 56 de ani. Doctorul nu s-a limitat doar la o consultație verbală, dar i-a indicat femeii și tratament.

Maria, o altă femeie care suferă de osteoporoză, spune că a simțit simptomele maladiei în urmă cu doi ani. La insistențele fiicei sale a mers la medic. De la el a aflat diagnosticul. A urmat tratament pentru a stopa evoluția bolii, însă durerea se face simțită din ce în ce mai mult. 

„Atunci am făcut examene medicale complexe, am urmat tratament, am respectat indicațiile medicului, însă durerea nu a dispărut definitiv. În utlimii doi ani nu am mai mers la doctor, iar durerea a început să se acutizeze”, povestește Maria. Cauza – boala a evoluat și este nevoie de un alt tratament, a explicat medicul.  

„Din moment ce ați aflat că suferiți de osteoporoză este nevoie să consultați reumatologul cel puțin o dată pe an. În funcție de evoluția bolii, poate este nevoie ca tratamentul să fie actualizat. Osteoporoza nu se tratează definitiv, de aceea este bine să consultați medicul cu regularitate”, a precizat doctorul.

Au fost și pacienți care până a fi consultați de reumatologi, nu știau că la originea durerilor lor ar putea fi osteoporoza.

„Credeam că sunt dureri normale pentru vârsta mea, chiar dacă uneori sunt insuportabile”, a mărturisit o altă femei pe nume Maria, în vârstă de 60 de ani, din raionul Anenii Noi. În acest caz, doctorul i-a completat un bilet de trimitere către medicul de familie din localitatea sa și i-a indicat ce examene medicale trebuie să facă, pentru a afla sigur dacă este sau nu vorba despre osteoporoză.

Medici spun că, spre deosebire de alte maladii, lumea se arată mult mai interesată de osteoporoză.

„Doar eu am consultat în jur de 100 de pacienți până acum. Lumea se arată interesată, pentru e o problemă actuală pentru majoritatea populației trecută de 50 de ani. Dintre toți cei cu care astăzi am vorbit, peste 80 la sută au cerut informații adăugătoare, au pus întrebări, au cerut recomandări”, a afirmat Olesea Nistor, medic secundar reumatolog la Spitalul Clinic Republican.

Potrivit specialiștilor, osteoporoza este o maladie care se face simțită la persoanele de vârsta a treia. Mai frecvent aceasta se întâlnește la femeile după menopauză. Printre cauze sunt schimbările hormonale din organism.

„Apariția osteoporozei este generată de schimbările hormonale din organism. Plus la aceasta se adaugă sedentarismul, o alimentație săracă în calciu și în proteine, etc. Deorece aceasta progresează lent, multe persoane nu știu că suferă de osteoporoză. Uneori maladia se manifestă asimptomatic. Pentru a depista totuși din timp boala și pentru a iniția un tratament menit să stopeze evoluția ei este bine ca în menopauză să mergem la reumatolog cu regularitate, adică cel puțin odată în an”, a precizat Corina Toia, rezident internist la Spitalul Clinic Republican.

Tânăra specialistă mai precizează că pe lângă durerea la nivelul oaselor, osteoporoza se mai manifesă și prin fracturi, care apar chiar și în urma unor lovituri ușoare. La prevenirea maladiei ajută alimentele bogate în calciu și proteine, precum produsele lactate, semințele de susan, peștele, etc. De asemenea, este bine, ca încă din tinerețe, oamenii să se obișnuiască să facă gimnastică, cel puțin 30 de minute pe zi, susține doctorul.  

„Este suficient consumul produselor bogate în calciu de trei ori pe săptămână, însă gimnastica este necesară zilnic. Nu trebuie să încurcăm gimnastica cu efortul fizic. Multe femei de la țară cară greutăți mari, însă asta nu face bine sistemului osos, ba din contra”, a mai adăugat Corina Toia.

Însă, în cazul în care osteoporoza s-a făcut simțită, reumatologii recomandă un tratament medicamentos. Printre preparatele prescrise de specialiști se numără Calciu, Vitamina D3, etc.  

„Tratamentul corect al osteoporozei include calciu, Vitamina D3, împreună cu Ostalon. Noi avem și Ostalone, dar și forma nouă - Ostalon Calci-D, care conține toate trei componente pentru tratamentul corect al osteoporozei, toate într-o singură cutie. Așa este mai comod, pentru că pacientul procură doar o singură cutie cu medicamente și își asigură tot tratamentul pentru o anumită perioadă de timp”, a afirmat Adrian Curcă, medic traumatolog și reprezentant al companiei Gedeon Richter.

Potrivit ghidurilor de reumatologie, în Republica Moldova fiecare a doua femeie și fiecare al cincilea bărbat suferă de osteoporoză.