Autor: Virginia Murariu

Pâinea îmbogățită cu fier și acid folic devine tot mai populară printre moldoveni. Cel puțin așa spun producătorii, dar și cei care o vând. Unii știu ce cumpără, alții nu, dar pentru că se vinde bine, de luna viitoare am putea găsi pe rafturi și pâine cu lapte, hrișcă, porumb și tărâță, toate îmbogățite cu fier și acid folic. Chiar dacă potrivit unui plan național, deja din acest an, pâinea fortificată ar fi trebuit să fie distribuită în instituțiile de învățământ din toată țara. Trebuie să așteptăm începutul lui 2015 spun autoritățile.

Promotorii spun că pâinea fortificată ar putea soluționa problema moldovenilor cu insuficiență de fier în organism. Deocamdată însă doar o întreprindere produce o astfel de pâine.

„Noi am început să lucrăm cu această pâine încă din 2013, din simplu motiv că este o hotărâre de Guvern care prevede fortificarea făinii. De atunci această făină trebuia să fie fortificată. N-a fost să fie. Morarii au avut diferite probleme: lipsa utilajului pentru dozare, deficiențe de investigații, lipsa laboratoarelor pentru determinarea acestor componenți în făină, etc. De aceea, noi am decis să fortificăm nemijlocit pâinea. Aceasta a apărut pe piață abia la începutul acestui an. Dacă la început produceam, de exemplu, 400 de kilograme pe zi un singur tip de pâine fortificată, acum volumul s-a majorat de zece ori, producem și câte patru tone“, explică Olga Niculica, șefa laboratorului central de la Franzeluța.

 Făină și pâinea va fi fortificată cu fier și acid folic

Premixul (n.r în componența căruia intră făină fermentată, acid folic și fier) este importat din România și se adaugă în timp ce se frământă aluatul. „Atunci când am lansat aceste franzele am avut grijă să informăm oamenii, iar acum sunt oameni care caută anume acest tip de pâine”.

Totuși, specialiștii spun că doar consumul de pâine fortificată cu fier și acid folic nu compensează necesarul acestor microelemente în organism. Dacă utilizăm 100 de grame de pâine fortificată pe zi, primim practic 40-50% din doza de fier recomandată și între 15-18% din doza recomandată de acid folic.

„Să nu credeți că dacă pâinea este fortificată, consumul unei cantități mai mari vă va însănătoși. Fortificarea este pentru a echilibra conținutul de fier, ceea ce pierde grâul în momentul prelucrării. Să nu credeți că pâinea fortificată este un produs care ar trata o anemie sau care ar majora conținutul de hemoglobină în sânge, nu, niciodată. Ea este pentru a consuma necesarul de fier și de acid folic. Oamenii trebuie mai întâi să se trateze, iar apoi să se mențină prin consumul produselor fortificate“, accentuează Olga Niculica.

Vânzătorii spun că au cumpărători care caută anume acest tip de pâine. „Vindem toată pâinea. Unii chiar vin la magazin și cer anume acest tip: cu fier și cu acid folic. Spun că e bună, dar și sănătoasă“, susține vânzătoarea Inga.

Cumpărătorii au însă păreri împărțite. Cei care știu despre o astfel de pâine spun că „e mai bine să mâncăm pâine fortificată“, alții - că nu toți își permit să scoată din buzunar 3.90 sau 4.60 de bani pentru pâine. „În Moldova există probleme de subnutriție. Unii chiar nu au ce pune pe masă și numără bine banii atunci când merg la magazin. De asemenea, nu știu cine dintre oameni chiar se uită pe componența pâinii“ se întreabă Galina, în vârstă de 29 de ani, din Capitală.

Vom avea de ales dintre alte patru tipuri noi de pâine fortificată

Și pentru că există cerere, în următoarele două luni, aceeași întreprindere planifică să lanseze alte patru tipuri de pâine fortificată cu fier și acid folic, dar care vor avea și alte componente: cu adaos de făină de porumb, cu lapte, cu făină de hrișcă și tărâță.

Autoritățile susțin că aceasta este singura companie care produce pâine fortificată cu fier și acid folic. „Deocamdată însă în Moldova, morarii nu fortifică făina. Sunt mai multe cauze: nu este cerere, morarii nu au utilaj, etc. Este formată o comisie de lucru care se ocupă de implementarea procesului de fortificare“, susține Radu Musteață, șeful Direcției supravegherea unităților de producere a alimentelor de origine vegetală, din cadrul Agenției pentru Siguranța Alimentelor.

Radu Mustață a făcut însă o promisiune: „De la 1 ianuarie 2015 va apărea făina fortificată. Până atunci o parte dintre probleme se vor rezolva, iar majoritatea făinii va fi fortificată. Atunci vom avea mai mulți producători care vor avea pâine fortificată cu fier și acid folic“.

Medicii spun că ideea este bună, dar că de fapt consumul acestei pâini nu poate trata o problemă de sănătate. Ne ajută însă să completăm necesarul de fier din organism. „E bine pentru că o mare majoritate a populației nu-și poate permite produse din carne sau hrișcă ce conțin un procent semnificativ de fier. Totodată oamenii pot obține acest fier din carne, hrișcă, măr. Vorbim despre o doză profilactică, totuși problemele mari se rezolvă cu preparate de fier. Acidul folic poate fi obținut din produsele vegetariene, salatele proaspete“, susține Natalia Robu, medic de familie la Stăuceni.

 Microelementele care previn malformațiile, decesul și subdezvoltarea fătului. În Republica Moldova acestea trebuiau să se conțină în pâine în 2014, dar întârzie 

În Republica Moldova fiecare al cincilea copil și fiecare a patra femeie este anemică, adică are deficiență de fier. Lipsa acestuia în organism afectează dezvoltarea fizică și intelectuală a copilului și sporește riscul complicațiilor în timpul sarcinii și a nașterii. Totodată, insuficiența de acid folic sporește riscul de malformații la nou-născuți, cum ar fi spina bifida, o malformație congenitală severă a coloanei vertebrale.

Măsurile de reducere a afecțiunilor determinate de deficiența de fier și acid folic au fost aprobate printr-o Hotărâre de Guvern încă în 2012. Potrivit acesteia avem un program național, dar și un plan de acțiuni ce prevede soluționarea acestei probleme până în 2017. Potrivit aceluiași plan național, moldovenii ar trebui să fie asigurați cu pâine și produse de panificație cu fier și acid folic în acest an. Mai mult, tot în 2014 aceasta ar trebui să ajungă în instituțiile de învățământ din țară. Apariția pâinii fortificare se lasă însă așteptată.

Precizăm că deficiența de fier și acid folic este o problemă globală de sănătate publică, aceasta determină circa 70% din cazurile de anemie. 

 

█ Articole relaționate:

Vârsta la care femeile și bărbații se îngrașă cel mai mult 

Ce aliment se face într-adevăr vinovat de problemele de sănătate. Un om de ştiinţă vrea să corecteze o eroare veche de decenii 

Dieta care poate afecta sănătatea umană la fel de mult ca și fumatul