Autor: Irina Papuc
Citiți un interviu cu directoarea centrului care „dirijează“ cu licoarea vieții, Svetlana Cebotari. Ea ne povestește cum procedează medicii atunci când rezervele de sânge sunt pe sfârșite, câte produse sangvine există în instituția pe care o conduce și de cât sânge este nevoie zilnic pentru oamenii care sunt pe moarte, cum se procedează în caz de catastrofe sau accidente grave și de ce în unele raioane lichidul vital este ținut în frigidere casnice.
După ce intri la Centrul Național de Transfuzie a Sângelui înțelegi că moldovenii se împart în mai multe grupe – în cei care donează sânge și salvează vieți, cei care sunt pe moarte și așteaptă o a doua șansă la viață de la un străin, și, cei din urmă, cei cărora le e totuna. Aflați că în 2001 doar 1% din donatori erau voluntari. Acum sunt 40 la sută, dar nu-i deloc ușor. Evenimentele neprevăzute pot seca toate rezervele de sânge, exact în momentul în care medicii sunt calmi și siguri că situația este sub control.
În timp ce urcam la Dvs. la etajul trei am observat pe holuri foarte multă lume. În fiecare zi e atât de aglomerat aici?
Centrul Național de Transfuzie a Sângelui este o instituție publică și este vizitată în fiecare zi de multă lume, dar mai ales de donatorii de sânge, care vin cu o intenție bună – de a salva oameni.
Câți oameni vin zilnic?
Câte 120 și chiar 150. Noi asigurăm toată zona centru a țării cu sânge și produse din sânge, așa că avem mai multe puncte de colectare în spitalele raionale. Zilnic mașinile noastre merg în teritoriu și aduc unitățile de sânge pentru procesare, testare și validare. Dacă ne referim la câte unități de sânge sunt procesate zilnic la Centru, atunci aș putea spune că minim 300 și maxim 600 unități de sânge pe zi.
Câți oameni au nevoie de sânge pe parcursul unei zile?
Noi eliberăm zilnic peste 100 de unități de produse sangvine, ceea ce înseamnă că cel puțin 100 de oameni au nevoie de o transfuzie de sânge.
Aveți rezerve, faceți față solicitărilor?
Da, dispunem de rezerve. Dar așa cum este și firesc, celulele sangvine au început și sfârșit. Dacă ne referim la componentele plasmatice, serice existente în sânge, atunci în formă congelată se pot păstra și până la doi ani. Însă există și celule care sunt foarte sensibile la temperaturile joase. Maxim ce a putut face comunitatea științifică pentru a le mări viabilitatea vieții în afara corpului uman, este păstrarea acestora până la 35 de zile. Dacă vorbim despre concentratul de plachete, foarte vital pentru bolnavii de leucemie, se păstrează în condiții specifice nu mai mult de cinci zile, deși în organism se păstrează nouă zile. Vă dați seama de cât sânge este nevoie în permanență. De aceea, încercăm cât de mult posibil să promovăm donarea de sânge voluntară.
Și totuși, de câte rezerve dispuneți?
Suficiente ca să asigurăm toate cazurile planice, de urgență și în caz de calamități. Pot să mă expun doar la rezervele curente, restul – este considerat secret de stat. Avem peste 1.000 de unități de componente celulare, care au un termen de până la 35 de zile și peste 5.000 de unități de componente plasmatice.
Care sunt acțiunile pe care le întreprindeți în caz de accidente grave, soldate cu un număr mare de victime și care necesită transfuzie de sânge?
Instituția medicală face comanda la Centru de cantitatea de sânge de care este nevoie. Componentele sunt eliberate unei persoane nominalizate prin ordinul instituției respective care poate veni în orice moment și la orice oră să le ia. Instituția noastră lucrează în regim non-stop. De multe ori înțelegem că s-a întâmplat o tragedie după numărul de solicitări. Dacă la un moment dat ne pare că situația cu rezervele este stabilă, uneori în doar două ore un grup anumit de componente se poate epuiza, fără să ne mai rămână nimic. Atunci, imediat punem mâna pe telefon și apelăm la inimile donatorilor voluntari. Avem o bază de date a lor și îi sunăm doar pe cei care au dat acordul să-i deranjăm ori de câte ori este nevoie. Deși mărinimia lor e mare nu-i putem deranja mai des de două luni, acesta este intervalul obligatoriu care trebuie respectat dintre donări.
Câți voluntari aveți în acea bază de date care vă permit să-i deranjați de câte ori este nevoie?
Din cei 120 de oameni care vin la Centru și donează sânge peste 50 de persoane sunt donatorii sistematici. La moment aproape 40 la sută sunt donatori voluntari, care donează din motive altruiste, iar 60 la sută sunt donatorii rudelor. Statisticile ne arată că numărul donatorilor voluntari a crescut și ne bucură acest fapt. În 2001 donatorii voluntari constituiau 1%. Însă ne dorim să avem 100% donări voluntare, dar acest lucru deocamdată nu este posibil. Știm că nu este corect să ajungi în spital și, în loc să te gândești la lucruri pozitive, pentru ca să te pui pe picioare, trebuie să cauți voluntari, dar din păcate comunitatea noastră încă nu a conștientizat importanța acestui act civil. Încercăm să-i atragem și pe tineri. Avem un program on-line de înscriere pentru doritorii de a dona sânge.
Sunt receptivi tinerii?
Doar 13 la sută constituie voluntarii de până la 24 de ani, cea mai mare parte sunt de la 25 la 45 de ani. Cota cea mai mare o reprezintă bărbații. După cum se vede sunt mai receptivi decât femeile. Mergem într-o direcție corectă, muncim zilnic pentru ca să informăm oamenii despre importanța donării. Un pic lucrurile s-au mișcat totuși din loc și ne bucură acest lucru.
Care este volumul sângelui rebutat?
Aici sunt două aspecte. Până la donare are loc o selectare a donatorilor. Un lucru îngrijorător este faptul că 30 la sută sunt refuzați până la etapa propriu-zisă de donare, din cauza faptului că sunt purtători de virusuri, chiar dacă nu sunt bolnavi mulți poartă în sânge viruși ai hepatitelor virale. Oamenii nu au o cultură a sănătății. Mulți chiar vin să doneze după ce au consumat alcool sau mâncăruri copioase, care abundă în grăsimi. Noi nu putem recolta sânge de la acești oameni. Cel mai sigur este donatorul voluntar care deja cunoaște regulile și este pregătit fizic și emoțional.
După donare se fac, la fel, teste riguroase, la nivel de biologie moleculară. Cu regret constatăm prezența marcherilor infecțioși. Acest sânge este stopat și este trecut la mortificare. Din 80.000 de unități aproximativ 3.000 de unități nu sunt corespunzătoare pentru donare și sunt nimicite.
Prin ce modalitate?
Prin mortificare. Se topește la o temperatură mare, până se transformă în cenușă.
Care sunt cele mai deficitare grupe de sânge?
Cele mai rare pentru Republica Moldova sunt grupele III și IV. Sângele din grupa I reprezintă 31 la sută din volumul de sânge donat, grupa a II-a reprezintă 35 la sută. Până la 15 la sută este sângele din grupa a III-a și 7% - grupa a IV-a. Doar 15 la sută din întreg volumul de sânge donat este Rh negativ.
Au existat cazuri când oamenii au venit să doneze sânge, fără să știe că sunt bolnavi. Medicii de aici aveau rezultatele testelor de sânge și știau bine să presoana este infectată. De ce nu li se comunica acest lucru?
Până în februarie 2012 exista un mecanism de informare a celor care au venit să doneze sânge, iar în urma testelor s-a demonstrat că sunt purtători ai marcherilor infecțioși. Acum trebuie să respectăm toate rigorile Legii datelor cu caracter personal. Persoana poate primi toate informațiile numai dacă vine la centru cu un act de identitate.
Cum funcționa acest mecanism?
Informația era trimisă Centrului Național de Sănătate Publică. Ei, la rândul lor, transmiteau datele către centrele raionale de sănătate publică, pentru ca în final acestea să fie comunicate medicilor de familie. Se luau analize de confirmare, iar ulterior bolnavii erau luați în evidență.
De ce nu mai funcționează acest mecanism?
Legea privind datele cu caracter personal este mai presus de orice act normativ și este făcută în baza drepturilor omului.
Dacă tot există o bază de date a celor care au donat sânge, de ce aceștia nu pot fi sunați direct, fără a implica medicii de familie și centrele de sănătate publică?
Așa cere legislația. Noi nu avem pozele oamenilor ca să ne asigurăm că am vorbit anume cu ei. Dar fiecare donator trebuie să știe că poate afla la unul din centrele de colectare de sânge toate informațiile de care are nevoie. Fiecare punct de colectare este unit printr-o rețea informațională, astfel că avem cu toții acces la aceste informații.
Dar așa i se încalcă un alt drept – cel de a afla despre maladia care i-a fost depistată în urma donării.
Știți, noi am avut diverse cazuri. Am fost certați pentru faptul că medicii i-au sunat și le-au creat probleme în familie. Spre exemplu, sifilisul poate fi testat atât în perioada incipientă cât și cel suportat cu 20 de ani în urmă. Poate atunci acel om nici nu avea familie. Situații au fost diverse și mai puțin plăcute. Eu nu aș fi împotriva acestui lucru, dar trebuie să existe un cadru legal.
Există rezerve de sânge și în instituțiile raionale?
Da, cel puțin câte un litru de sânge. Până vine echipa aviației sanitare acest volum le ajunge. Totuși, cea mai mare cerere este înregistrată în Chișinău, iar cele mai multe comenzi se fac de la Institutul Oncologic, Spitalul Republican, Spitalul de Urgență, cel de Traumatologie, Centrul Mamei și Copilului.
Unde este păstrat acest sânge. Dispun spitalele din raioane de frigidere corespunzătoare?
Nu toate dispun de condiții de stocare, de echipamente speciale, care să ne permită să monitorizăm temperatura pe fiecare raft, pentru că așa cer prevederile actelor normative. Această prioritate a fost pusă în seama administrațiilor publice locale, care sunt fondatorii acestor spitale, dar nu toți și-au onorat obligațiile. În programul național pentru anii 2012-2016 Ministerul Sănătății și-a asumat această responsanbilitate. Suntem la etapa de negociere a unui proiect care ne va permite să dotăm toate băncile de sânge existente în țară cu echipamentele necesare – frigidere, analizatoare hematologice, de coagulogramă, pentru ca tranfuzia să fie bazată pe dovezi, pentru ca medicul să știe cu ce component trebuie să înceapă transfuzia.
În care raioane situația este mai critică?
În 25 de raioane lipsesc seturile de echipamente despre care vă vorbesc. Unele instituții cumpără frigidere obișnuite, casnice. Deși au temperatura necesară și nu duc la deteriorarea produselor, este foarte complicat de lucrat în aceste condiții. La noi, ele sunt conectate la calculator, putem depista în orice clipă chiar și cele mai neînsemnate modificări.
Cât costă echipamentele despre care ne vorbiți?
Două frigidere, un analizator hematologic și unul de coagulogramă se estimează la 30.000 de euro.
Am fost anunțați de mai multe mămici că sunt condiționate să aducă la naștere voluntari care să doneze sânge. Cât este de legal acest lucru?
N-o să mă feresc să spun că au existat astfel de cazuri, dar au fost rare. Nu toți au darul de a expune corect problema. Noi le spunem medicilor că trebuie doar să informeze oamenii despre necesitatea donării de sânge. Nu există niciun act normativ care să prevadă așa ceva. Noi le cerem rudelor, dacă pot e bine, dacă nu, asta este. Nu impunem condiționări. Cel mai bine este ca donarea să se facă voluntar.
Unii medici cer de la bolnav ori donatori, ori bani. Aveți un fond, unde stocați acești bani?
Ceea ce spuneți Dvs. este o încălcare. Tot sângele este eliberat gratuit instituțiilor medicale, iar pacienții beneficiază de transfuzie de sînge, la fel, în mod gratuit. Categoric, niciodată societatea nu a fost rugată să se implice în strângerea unor fonduri. Nu este corect și nici nu este nevoie. Nu trebuie să plătiți nimic nimănui. Unica rugăminte este ca oamenii să vină să doneze sânge. Atunci când vom atinge cota necesară de voluntari nu vom mai cere nici acest lucru.
Da, noi suntem susținuți de agenții economici în campaniile de donare de sânge, dar nu sub formă de bani. Sursele media derulează gratuit spoturile publicitare, iar agenții economici ne cumpără apă, sucuri, dulciuri, prin care noi formăm pachetele sociale pentru anumite campanii.
Credeți că ar exista mai mulți voluntari dacă donarea de sânge ar fi contra plată? Ar fi o soluție?
Nu, în niciun caz. Experiența altor țări demonstrează acest lucru. Prin anii 90, când Republica Moldova a devenit stat independent multe țări din spațiul ex-sovietic – Ucraina sau Rusia – au introdus organizarea donării cu plată. Noi la acel moment am mers spre principiul donatorilor printre rude. Îi condiționam, așa, în mod direct, dar n-am dat greș. Ne-a fost greu și nouă, și pacienților, care cumpărau atunci medicamentele, seringile, plăteau patul, veneau cu mâncarea și cu perna de-acasă și încă donatori trebuiau să găsească. Acum ne este mult mai ușor. Pe când colegii noștri din țările respective, pe lângă faptul că au avut parte numai de donatori din păturile social-vulnerabile care cereau sume de bani tot mai mari, ei nici măcar nu erau cei mai sănătoși. Unele statistici vorbeau despre faptul că 50 la sută din tot sângele din Rusia era mortificat, pentru că era infectat. Și în Ucraina, la fel. Aveau numeroase cazuri de infecție prin sângele donat, deoarece marea majoritate a banilor erau investiți în remunerarea donatorilor, nu pentru tehnologii de detecție a infecțiilor. Ei nici astăzi nu au atins acel nivel de dezvoltare care este în Moldova. Ei abia acum pornesc pe calea donării voluntare, dar le este greu, au mari deficiențe.
Aveți dezvoltată o strategie pentru a suplimenta numărul de rezerve cu produse sangvine sau vă bazați doar pe donatorii voluntari?
Ne vom baza numai pe voluntari, dar vom încerca să schimbăm viziunea societății față de necesitatea donării de sânge. Contăm cel mai mult pe tineri. Alte strategii nu cunoaștem și nici nu ar fi acceptate.
Aveți persoane cu funcții de răspundere care sunt voluntari sistematici?
Da, avem. Domnul Vitalie Marinuța, ministrul Apărării vine cu regularitate și donează sânge. Mai sunt și alții.
Sunteți în acest post de mai bine de cinci ani. Cum vă descurcați cu acest regim de lucru alert, cu situațiile neprevăzute?
Suntem o punte de legătură dintre cei sănătoși, care sunt mereu pe fugă, și cei bolnavi. Activând, am înțeles că este o mare responsabilitate. Sunt la Centru de mai mulți ani. Am lucrat și la secția de examinare a donatorilor, pe urmă în laboratoarele de producere și testare a sângelui. Cunosc toate aspectele acestei munci. Am avut opurtanitatea și am lucrat trei ani la Spitalul municipal numărul I și am simțit și ce înseamnă când aștepți sângele, că îi dai pacientului tot de ce are nevoie, dar îl pierzi oricum. Mai târziu, m-am întors înapoi, aici, deja cunoscând cât de mult contează sângele, cât este de așteptat de medici și de bolnavi.
În final, vă rugăm să ne spuneți de ce reguli trebuie să țină cont o persoană care vrea să doneze sânge?
Să fie în bună dispoziție, să conștietizeze că este un act caritabil, dar implică și responsabilitate. Să nu consume alcool și nici mâncare copioasă cel puțin 48 de ore până la donare.
Vă mulțumim pentru acest interviu!