Autor: Virginia Murariu

Este vorba despre Embolia cu lichid amniotic, o complicație ce poate să apară în timpul nașterii. Astfel de cazuri am avut și în Moldova. În majoritatea situațiilor mamele decedează sunt însă și cazuri când pot fi salvate. Același lucru se întâmplă și cu bebelușul dacă acesta nu este scos din burta mamei până la declanșarea complicației.

Specialiștii susțin că această complicație poate surveni în travaliu, în timpul nașterii, dar și în timpul unui avort, atunci când crește tensiunea în uter, iar acesta este lezat și lichidul amniotic ajunge în sângele mamei sau atunci când se desprinde placenta, etc. Ulterior, corpul mamei are o reacție exagerată ce duce la deces, în peste 90 la sută dintre cazuri.

Cauzele declanșării acestei complicații nu se cunosc. „Uneori există niște factori care determină apariția acestor complicații, în alte situații este vorba despre apariția din senin a acesteia. Ori este vorba despre o naștere rapidă, agresivă, când uterul este permanent în contracții, ori este vorba despre o naștere cu mult lichid amniotic sau cu ruptură profundă de uter. Embolia se dezvoltă rapid, fulminant și în mare parte nu este niciun simptom prevestitor“, spune Maxim Călăraș, medic obstetrician-ginecolog.

 Hotărâte că nu mai vor să fie însărcinate, unele moldovence se sterilizează definitiv. „O tânără s-a sterilizat la 27 de ani, după ce a făcut doi copii. Aceștia au decedat într-un accident“ 

O mare responsabilitate o are și doctorul. „Uneori și doctorul poate provoca această complicație depinde de tactica de conduită a nașterii. Altă dată însă nașterea poate să fie ideală și să survină această complicație. E o loterie și nimeni nu este asigurat împotriva acestei complicații“, susține Maxim Călăraș.

De fapt, complicațiile apar după ce o cantitate mare din lichidul amniotic în care se dezvoltă copilul ajunge în sângele mamei, iar aceasta provoacă un răspuns exagerat cu tot tabloul clinic. De cele mai multe ori complicația se termină cu deces, iar mortalitatea este de peste 90%. Fătul ar putea însă supraviețui doar dacă nu mai este în burta mamei. „Este așa o teorie care spune că toate nașterile se soldează cu embolia cu lichid amniotic. Contează însă cantitatea, cât lichid pătrunde în circuit și ce răspuns imun va apărea ca și consecință. Dacă femeia are predispuneri la niște răspunsuri, atunci aceasta se produce. Sunt persoane foarte alergice, la polen, la lucruri banale. Această persoană este genetic determinată să facă niște răspunsuri exagerate la excitanți exteriori“, explică Maxim Călăraș.

Complicația survine în timpul nașterii. „La cezariană sunt mai puține șanse să faci această complicație, rar când se face cezariană de urgență. Atunci când cezariana este programată presiunea uterului este obișnuită. Acest lucru se poate întâmpla și în timpul avortului: dacă avortul se face când termenul sarcinii este mare, uterul este lezat cu instrumentul cu care se face avortul“, accentuează ginecologul-obstetrician.  

Nu a avut niciun astfel de caz și speră nici să nu i se întâmple. „Ne temem cel mai mult de această complicație, deoarece este imprevizibilă. Nu există niciun simptom ferm care să vorbească înainte de naștere că o femeie poate face așa ceva. Dacă apare această complicație în 90% din cazuri medicii nu pot face nimic. Niciuna dintre femei nu este asigurată de această complicație“, conchide Maxim Calaraș.

La maternitate nr.1 din Chișinău astfel de cazuri au fost înregistrate, dar în alți ani. „Cel mai des se întâlnește la femeile multipare (care au născut mai mulți copii), au fost și la noi cazuri, dar acum nu mai avem. Femeile vin mai degrabă la naștere. Sunt cazuri excepționale care, în mare parte, nu se termină cu bine“, spune Cornelia Sârbu, șefa secției de internare din cadrul unei maternități din Moldova.

Cazuri de Embolie cu lichid amniotic s-au înregistrat și la Institutul Mamei și Copilului. „Erau ani când aveam câte două femei cu mortalitate din această cauză. Cu părere de bine în 2014 și în 2013 nu am avut mortalitate maternă cu lichid amniotic. Și sper că nu vom avea nici în următorii zece ani. Este o complicație majoră“, susține Ștefan Gațcan, directorul instituției.

Se întâmplă datorită măsurilor de prevenire a acestei complicații, spune specialistul. „Sunt anumite profilaxii care se fac și care pot ajuta, dar nu întotdeauna. În primul rând trebuie să fie un sistem fetoplacentar sănătos, să nu fie o sarcină pe fonul unei infecții, mama trebuie să nu aibă varice, risc de tromboză – femeile care au aceste probleme sunt permanent sub monitorizare și primesc tratament. Sunt 50-100 de metode care reduc riscul, dar garantarea de 100 de procente nu poate fi“, explică Ștefan Gațcan.

La nivel mondial, frecvența cazurilor de Embolie cu lichid amniotic constituie aproximativ un caz la 300-500 de nașteri. Embolia poate fi fatală, dar se și tratează atunci când lichidul amniotic ce ajunge în circuit nu este mai mult de 700 de grame. Situația devine gravă mai ales în momentul în care este un litru.

Potrivit datelor statistice, în Republica Moldova anul trecut nu s-a înregistrat niciun caz, în 2012 au fost două cazuri, în 2011 niciunul, în 2010 - un caz, iar în 2009 – 2 cazuri de embolie cu lichid amniotic. 

 

 Articole relaționate:

În Moldova vor apărea specialiști instruiți pentru mamă și copil. „Au fost înregistrate și cazuri de mortalitate maternă, după ce femeile au născut acasă, iar medicii de familie nici nu știau” 

Avertizare: „Fiecare al treilea copil se naște bolnav, iar șapte din zece gravide au probleme de sănătate. Cifrele sunt de patru ori mai mari decât în statele dezvoltate”