Autor: Irina Papuc

Directorul Spitalului de Urgență este unul dintre puținii oameni care își cunosc locul. Calm, poate doar vizibil și deloc modest, Gheorghe Ciobanu, ne explică care sunt impasurile în serviciul de urgență și de ce el este cel care poate mânui mai bine procesul. Cum funcționează noile (vechile) elicoptere introduse în Serviciul de Urgență, când vom avea o pistă de aterizare, cât de des se strică automobilele Salvării și cum se descurcă angajații, vedeți în acest interviu.  

Domnule Ciobanu, sunteţi managerul acestui spital de mai multă vreme. Nu v-aţi gândit să lăsaţi toate aceste responsabilităţi în grija altcuiva?

Spitalul de Urgență este o instituţie specifică, cu o responsabilitate deosebită, deoarece este implicată în acordarea asistenţei medicale de urgenţă. Ca şi în alte sfere ale economiei naţionale sunt compartimente mai uşoare, din punct de vedere al managementului și mai complicate. Cele mai mari probleme apar atunci când colectivele sunt implicate în rezolvarea problemelor care intervin pe neaşteptate. La aşa categorie sunt atribuite urgenţele chirurgicale şi în fiecare zi te poţi aştepta la ele, deoarece suntem responsabili nu numai în cadrul instituţiei, ci şi pe teritoriul întregii țări. Desigur că în rezolvarea acestor probleme, unde problema organizatorică este una cheie, probabil și experienţa oamenilor din colectiv joacă rolul hotărâtor. În general, atunci când profesioniştii dirijează anumite probleme, este loc de prosperare şi de alegere a căilor corecte.

Fiecare dintre noi nu e veşnic şi vine un timp când activităţile trebuie transmise altuia care va trebui să le continue. Suntem conştienţi de acest fapt şi credem că vom fi în stare să asigurăm o continuitate cu noua conducere.

La care conducere vă referiţi? La cea de după 30 noiembrie?

Nu, mă refer la viitoarea conducere a instituţiei noastre. Cred că indiferent de schimbarea proporţiei politice care va veni la guvernare, sunt sigur totuşi că Republica Moldova va păstra prin votul ei cursul european. Sunt sigur de asta şi indiferent de partidele care se vor menţine la guvernare, profesioniştii se vor menţine în fruntea tuturor instituţiilor.

Totuşi se vorbeşte tot mai mult despre faptul că funcţia de director medical şi cea de manager responsabil de partea financiară sunt două funcţii diferite, Aţi simţit vreodată necesitatea unui astfel de specialist?

Nu sunt de acord cu această abordare. În general, în sistemele de sănătate ale lumii avem două rezolvări ale problemei managerului principal al instituţiei - sunt foarte multe ţări, unde managerii sunt medici şi sunt foarte multe ţări unde managerii sunt economişti, cu pregătire în domeniul economiei sistemelor de sănătate. În ceea ce mă priveşte, chiar nu am nicio problemă. Am terminate cursurile în domeniul managementului sistemelor de sănătate în cadrul OMS. Cred că sunt una dintre primele persoane din Republica Moldova cu această pregătire. Cred că am în spate o activitate care, probabil, nimeni altul nu o are în prezent în pregătirea Programelor Naţionale, în elaborarea politicilor şi strategiilor de dezvoltare a sistemului de Urgenţă, monografii, proiecte de Hotărâri de Guvern. Cunoaşteţi că bugetarea vine de la CNAM, cu cerinţe stricte de planificare şi nu avem niciun fel de probleme sau greutăţi în această privință.

Totuşi, raportul Curţii de Conturi arăta că din 237 de milioane de lei, bugetul instituţiei pe anul 2013, o parte erau datorii pe termen lung, inclusiv din cauza subfinanţării din partea CNAM. Despre ce era vorba, mai exact?

Suntem  la început de cale în privinţa implementării unui nou sistem de finanţare în baza DRG şi desigur că CNAM şi Ministerul Sănătății vor veni cu unele rectificări la acest compartiment. Noi suntem o instituţie, prin locul pe care îl ocupă în sistemul de sănătate, care duce în spate cea mai mare pondere a problemelor sociale nerezolvate în societate. Un simplu exemplu - dacă un spital simplu are 90 sau 100 de pacienţi din pătura social-vulnerabilă, atunci noi timp de nouă luni avem 1.800 de astfel de pacienţi. Sunt consumatori enormi de servicii medicale şi de resurse, printre ei avem care stau şi două şi trei luni în reanimare, acolo unde cheltuielile sunt enorme. Desigur că aceste sume trebuiesc acoperite. Probabil, în multe ţări de acest lucru se ocupă Administraţia Publică Locală. Nu există astăzi o  lege sau un mecanism prin care instituţiile ar putea să le acopere.

Când ar urma să se facă aceste modificări?

Noi ridicăm de fiecare dată această întrebare. Cunoaşteţi că la etapa asigurării medicale de urgenţă, indiferent de statutul de asigurat sau neasigurat al persoanei suntem obligaţi să acordăm asistenţa medicală necesară. Am venit cu o propunere de a acoperi aceste cheltuieli din fondul CNAM, pentru că sunt cetăţeni cu urgenţe medicale. Este o problemă mai accentuată în oraşele mari şi mai ales în timpul iernii. Mulţi oameni ai străzii nu au nici acte de identitate, de aceea nici nu poate fi confirmat statutul lor. Este o problemă complexă care ţine de Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, de Ministerul de Interne şi Administraţia Publică Locală. Cred că în timpul apropiat ne vom întruni din nou, pentru a pune la punct unele clarităţi.

Același raport al Curții de Conturi arăta că indicii de complexitate au scăzut în 2013 în comparație cu 2012?

În 2013, în instituția noastră indicele de complexitate a fost de 1,47, iar în 2014 a fost de 1,58. Luând în considerare profilul şi complexitatea patologică, este un indice bun pentru instituţia noastră şi este bine că ne mişcăm spre majorarea indicelui complexităţii.

Totuși este cazul să vorbim despre o subfinanţare a cazului tratat. Rambursează  CNAM atât cât se cheltuie?

Desigur că cheltuielile nu sunt de departe cele reale, dar noi abordăm această problemă permanent şi venim cu date concrete. Atunci când se elaborează documentele de politici, inclusiv acoperirea serviciilor trebuie să luăm în considerare fondurile şi capacităţile existente din ţară. Nu poţi planifica un preţ ca în Germania, având un preţ real al Republicii Moldova. Şi atunci doleanţele cu realităţile se echilibrează şi se ajunge la un numitor comun.

Spuneaţi că veniţi de fiecare dată cu cifre şi dovezi. Spuneţi-ne şi nouă ce dovezi puneți pe masa autorităților?

În medie astăzi un caz tratat pe instituţie costă 5.343 de lei. Aproximativ 55 la sută din acest preţ se duce imediat la salarizarea angajaţilor şi la impozitul pe venit al acestora. Apoi, o pondere de 12 procente merge pentru acoperirea serviciilor comunale. Avem o gamă întreagă de servicii, de exemplu serviciul stomatologic, traumatologie, unde costul implanturilor, endoprotezelor este foarte înalt şi cota costului tratamentului ajunge la 67 de procente din preţul cazului tratat. Există și servicii precum urologia, chirurgia maxilo-facială, unde ne încadrăm în costul cazului tratat, dar anterior am menţionat că suportăm și cheltuieli adăugătoare din cauza problemelor sociale nerezolvate. Ne străduim cu greu să trecem prin această situaţie.

Pe la mijlocul anului 2012 se vorbea foarte intens despre instituirea unui PPP în Serviciul de Urgență? Se mai discută sau s-a renunţat definitiv la această idee?

Suntem o ţară relativ mică, ca teritoriu. Avem un sistem foarte bine dezvoltat şi o acoperire geografică a populaţiei întregii ţări. Pentru populația rurală funcționează subdiviziuni a serviciilor de urgenţă în raza de până la 25 de kilometri, iar în oraşe - de până la 15 kilometri.

Din aceste considerente, astăzi populaţia Republicii Moldova are acces la serviciile de Urgenţă. Avem încă rezervă la asigurarea cu capacităţi de intervenţie. Mă refer la calitatea transportului sanitar şi asigurarea cu transport. Deşi în ultimii ani se procură câte 30 - 40 de autovehicole, necesitatea este de aproximativ 90 de maşini.

În Serviciul de Urgență autoturismele nu trebuie să depăşească un coeficient de uzură de 50 la sută. Din aceste considerente ziceam că anual ar trebui procurate 90 de maşini noi.

Cât de mult afectează aceasta calitatea actului medical, vorbim de capacitatea de a păstra funcţiile vitale ale pacientului?

Noi ne cunoaştem problemele, de aceea avem un serviciu de triere a urgenţelor medicale. Mai există un defect, dar de această dată al populaţiei care nu tot timpul argumentat solicită ajutorul de urgenţă. Avem localităţi unde n-avem medici de familie, iar noi suntem solicitaţi cel mai des. Din acest motiv, serviciile de dispecerat înregistrează toate stările de urgenţă, apoi acestea sunt triate, în urgenţe majore, de gradul II şi III. În fond, noi anual efectuăm aproximativ 1 milion de solicitări şi nu am avut carenţe în asigurarea operativităţii. Vorbesc încă o dată că la acest capitol am solicitat ajutorul Guvernului, pentru a dota serviciul AVIASAN cu două elicoptere şi desigur că în ţară ar trebui să fie un program de asigurare din fondurile centralizate ale Guvernului cu transport sanitar dotat şi unităţi care să corespundă standardelor calităţii în domeniu.

Deci, ne-am descurca şi fără PPP?

Noi n-am fost adepţii acestei idei. Acest termen nu a ieşit de la noi, instituţie de vârf care asigură lucrul organizator-metodic. Vreau să spun doar că acordarea asistenţei de urgenţă este o funcţie a statului şi credem că statul are capacităţile necesare, care trebuie perfecţionate, ca serviciul de urgenţă să funcţioneze. Acest serviciu trebuie să fie în mâinile statului şi nu în mâinile privatului.

Cât de des aveți solicitări în privința mașinilor defectate?

Desigur că se întâmplă astfel de situații, de aceea avem sistemul de legături operative. Tehnica este tehnică, treci un control în acest moment şi în cinci minute intervine ceva.

Aveţi un calcul în privința cheltuielilor suportate pentru reparația mașinilor?

Nu există un normativ în acest domeniu. Desigur componenta tehnică  a transportului sanitar, a exploatării şi menţinerii în funcţiune este destul de costisitoare şi constituie 20 la sută din bugetul alocat serviciului de Urgenţă. Aici este inclus salariul şoferilor, combustibilul, schimbarea pieselor şi asigurarea transportului. Cu cât parcul auto este mai învechit, cu atât cheltuielile sunt mai mari, din cazua defecţiunilor frecvente.

Efectiv sunt bani care ar fi putut fi direcţionaţi în alte scopuri

Noi monitorizăm aceste cheltuieli, dar încă o dată spun că maşinile trebuie înlocuite înainte de a ajunge la gradul maxim de uzură, iar aceasta ar reduce şi cheltuielile  pentru unităţile de transport.

Spitalul de Urgențe se afla în procedură de externalizare a serviciilor de curățenie. Cum decurge procesul?

Şi noi, la fel ca alte instituţii, sunt externalizate serviciile de curăţenie. Şi Dumnezeu când a făcut lumea, a făcut-o în şapte zile. Trebuie să recunoaştem că nu avem pe piaţă o concurenţă a prestatorilor de servicii. În același timp, cel care face curăţenie nu vine în contact cu pacientul. Reieşind din situaţia economică pe care o avem, nu ne permitem să angajăm personal dublu, pentru îngrijirea pacienţilor şi pentru curăţenie. Desigur, în marea majoritatea instituţiilor, curăţenia este mai bună, pentru că se aduc detergenţii respectiv şi tehnică, iar instituţiile au un alt aspect. Externalizarea cu timpul va fi sută la sută.

În Spitalul de Urgenţă cum este acum?

Noi am externalizat serviciul în staţionar şi am lăsat în responsabilitatea noastră secția de Reanimare și Terapie Intensivă, blocul operator și secția de Boli cerebrovasculare. Le-am lăsat pe acele unde considerăm că există un regim mai special.

Spuneaţi că nu avem companii care să menţină echilibrul în prestarea serviciilor de curăţenie. La ce vă referiți?

Noi, ca manageri suntem puşi în gardă de faptul că există două companii care participă tot timpul la tendere, nu avem 15 sau 20 de companii care să presteze servicii de curăţenie, astfel ca să putem spune că avem posibilitatea să alegem cel mai bun din cei mai buni. În aceste condiţii nu putem vorbi despre o piaţă diversificată a serviciilor respective.

Suferă preţul, calitatea?

La calitate mai avem rezerve, fiindcă sincer vorbind altă calitate nu am văzut, deşi ea este doar un pic mai bună decât era.

Şi preţul serviciilor?

De la noi au plecat 294 de infermiere. Am ajuns la o înţelegere ca să le fie păstrate salariile, beneficiile, concediile. Noi urmărim aceste lucruri. O dată în trimestru ne întâlnim cu colaboratorii noştri.

Aţi reuşit să minimalizaţi cheltuielile pentru curăţenie, astfel încât să spuneți că se cheltuie acum mai puțin?

Noi am avut o carenţă în asigurarea cu infermiere până acum. Anul acesta am avut majorarea salariilor pentru tot personalul, desigur că cheltuielile pentru salarizare deja au crescut. Între timp au crescut şi preţurile pentru detergenţi pe piaţă, de aceea nu putem spune.

Recent au fost reparate și puse în funcțiune două elicoptere. Cum funcţionează acestea?

Am efectuat până acum zboruri în 31 de raioane. Se intervine în urgenţele majore și se ia în consideraţie distanţa, motivul solicitări. Sigur că seara, noaptea şi atunci când sunt condiţii meteo nefavorabile nu zburăm. Acest lucru se întâmplă nu numai la noi.

S-a întâmplat până acum să nu funcționeze? Recent autorităţile au recunoscut că sunt vechi și că se orientează acum spre aparate de zbor mai performante

Nu este, într-adevăr, un elicopter nou, dar el este exploatat. În fond, avem piloţi foarte experimentaţi. Autoritățile caută şi credem că există  motivaţia conducerii de sus de a procura Eurocoptere, care sunt în dotarea serviciilor de urgenţă din Europa. Elicopterul se află la balanţa instituţiilor licenţiate pentru exploatare, iar noi asigurăm doar dotarea. Nu am avut neplăceri. Credem că este un lucru binevenit. Moldova nu este o ţară muntoasă, cu locuri neaccesibile, dar pacienţi care nu pot fi transportaţi terestu sunt şi la noi, ca şi în alte state.

Ați făcut un calcul cât timp salvaţi? Știu că are o viteză de 160 de kilometri la oră și consumă foarte mult combustibil

Nu trebuie doar timpul salvat. Pe drumurile noastre menţinerea funcţiilor vitale a unui pacient critic este foarte greu de efectuat, luând în considerare calitatea acestora. Chiar pe drum calitativ să faci o compensare volemică, să menţii un nou-născut la un aparat de respiraţie artificială este foarte greu, ceea ce se asigură uşor în timpul zborului. Dacă nouă ne ia patru ore să ajungem de la Ocniţa la Chişinău, atunci cu elicopterul într-o ora pacientul este adus la Chişinău.

Cât cheltuiţi pentru întreţinerea lui?

CNAM acoperă cheltuielile. Avem un buget de 1 milion de lei, iar lunar în funcţie de orele de zbor şi conform contractului se achită suma necesară.

Și pista când va fi gata?

Pe 27 noiembrie dăm în exploatare noul bloc. Şi pista este gata şi va fi dată în exploatare tot atunci.

Aţi indicat în declaraţia de venit pentru anul 2013 că aveţi o casă în valoare de 160 de mii de lei, dar că nu aveţi automobil. Cu ce vă deplasaţi?

Avem automobil de serviciu, dar nu am avut mașină personală niciodată în viaţă. Deşi am fost puternic în ştiinţele precise şi toată lumea credea că voi fi inginer, tehnica pentru mine a fost pe planul doi. Chiar nu m-am gândit să-mi cumpăr şi dacă nu am depăşit până acum acest moment, cred că nici n-o să decidem să ne procurăm un automobil. În toate timpurile am avut şoferi foarte competenţi în care am avut încredere şi atât.

Şi în scopuri personale luaţi transportul public?

Da, sigur. Ne-am acomodat. Copiii au unităţi de transport. În cadrul familiei, ne înțelegem şi găsim o ieşire din situaţie.

Colegii mei au scris despre faptul că medicii din instituția pe care o conduceți cer bani pe sub masă și condiționează plata anumitor investigații, dacă pacientul refuză internarea

Toate situaţiile de urgenţă în instituția noastră sunt acoperite. Nu ştiu care a fost problema medicală a persoanei respective, dar noi nu suntem o Policlinică în trecere pentru cineva. Sunt categorii cu urgenţe, care trebuie spitalizate şi atunci se face tot arsenalul de investigaţii necesare. Dacă ea a refuzat să se interneze, înseamnă că nu avea o urgenţă majoraă, iar doctorul avea dreptul să spună că trebuie să se adreseze la asistenţa medicală primară. Cred că i s-a spus că poate face aceste investigaţii aici, dar trebuie să achite pentru ele.

Și totuși doctorul nu a avut dreptate

Îmi este foarte greu să dau o notă obiectivă a acestui caz. A fost o greşeală de comunicare. Probabil, medicul nu trebuia s-o întrebe dacă vrea să se spitalizeze. Pacientul poate avea indicaţii de spitalizare, chiar dacă refuză internarea. Şi dânsul nu trebuia să-i dea drumul acasă, trebuia să facă o investigaţiile necesare ca ea să nu facă o complicaţie. Nu trebuia să spună că trebuie să plătească, dacă nu vrea să se spitalizeze, ci trebuia să-i explice că are dreptul la o investigaţie gratuită, cu îndreptare de la medicul de familie.

Ce măsuri luați în cazul acestor medici care sunt gata oricând să bage mâna în buzunarul pacientului?

În această comunicare există mari carenţe, atât din partea pacienţilor, cât şi din partea lucrătorilor medicali. Desigur, că noi trebuie să minimalizăm această situaţie. Noi avem 70 de mii de adresări în departamentul de urgenţă, 260 de mii de solicitări a Serviciului de Urgenţă şi 243 de mii de adresări în punctele traumatologice. În toate secţiile avem afişată informaţia despre drepturile pacienţilor în cadrul asigurărilor obligatorii. În instituţia noastră funcţionează şi un responsabil pe staţionar 24 din 24 de ore, avem responsabili pe serviciile de traumatologie, chirurgie şi atunci când pacientul are o problemă cu doctorul, se poate adresa la medicul responsabil. Una din obligaţiile acestora este soluţionarea acestor tipuri de probleme.

Noi întreprindem măsurile necesare de fiecare dată. Probabil peste un an doi vor mai creşte salariile şi va fi altceva. Vreau să confirm că avem un volum foarte redus de plângeri, în pofida faptului că acordăm cel mai mare volum de servicii medicale din toată ţara. Încercăm să luăm toată măsurile, inclusiv până la eliberarea din serviciu. Am concediat şi medici şi asistenţi medicali, pentru că fiecare este obligat să respecte standardele instituţiei noastre şi politica existentă.

În fiecare an întreprindem măsurile respective. Suntem peste 3.000 de colaboratori, ar fi absurd să spunem că suntem ideali.

Domnule Ciobanu, vă mulțumim pentru acest interviu!