Redactor: Irina Miron
Toată lumea ştie că munca într-un mediu stresant nu este tocmai plăcută, puţini realizează, însă, ce efecte negative poate avea acest gen de presiune asupra sănătăţii fiecăruia. De fapt, oamenii pe care stresul îi consumă pe interior, prezintă un risc sporit de a se îmbolnăvi de boli cardiace coronariene, arată rezultatele unui studiu publicat de revista de specialitate „Psychosomatic Medicine” și preluat de sanatate.acasa.ro.
Cu cât stresul este mai mare, cu atât creşte şi riscul de a dezvolta afecţiuni cardiace. Cercetătorii continuă să depună eforturi pentru a afla cum şi ce anume leagă cele două acţiuni şi te sfătuiesc să iei măsuri de precauţie, ca să-ţi protejezi sănătatea.
Stresul la locul de muncă poate avea un impact puternic asupra inimii prin creşterea gradului de inflamaţii din corp, ceea ce poate duce la formarea plăcilor în artere, la creşterea tensiunii arteriale şi a bătăilor inimii. Iată cum îţi poate afecta stresul inima:
Orele peste program cresc riscul bolilor de inimă
Dacă programul tău începe dimineaţa devreme şi nu se termină decât după ce se lasă întunericul, ar trebui să iei măsuri. Un studiu recent a arătat că riscul de a dezvolta boli cardiace coronariene este de două ori mai mare în cazul persoanelor care muncesc zilnic 11 ore sau mai mult. Asta, spre deosebire de oamenii care nu stau la locul de muncă mai mult de opt ore. Totodată, şi alimentaţia nesănătoasă poate influenţa apariţia acestor boli.
Femeile sunt mai vulnerabile
Cercetările au constatat că femeile cu joburi stresante prezintă un risc sporit de a suferi de boli cardiovasculare. Pe lângă faptul că au foarte multe responsabilităţi la locul de muncă, femeile sunt nevoite să se ocupe şi de muncile casnice. Astfel, de cele mai deseori anume ele au în grijă educaţia copiilor sau îngrijesc părinţii grav bolnavi. Toate aceste funcţii de răspundere afectează buna funcţionare a inimii. Problema celor mai multe femei este că nu cer ajutor pentru realizarea acestor sarcini, iar extenuarea fizică şi psihică le afectează, în cele din urmă, starea de sănătate.
Stresul la locul de muncă îngraşă
Din cauza stresului la locul de muncă, greutatea corporală are de suferit. Din pricina kilogramelor în plus, acumulate într-un timp rapid, poţi ajunge obez. Este deja binecunoscut faptul că, în cazul persoanelor obeze, riscul de a dezvolta boli cardiace coronariene este mai mare cu până la şase ori, decât în rândul persoanelor normal ponderale.
Şomajul poate afecta inima
Un studiu realizat la Universitatea Duke a arătat că șomerii sau cei care şi-au pierdut de prea multe ori locul de muncă sunt mai predispuși să sufere un atac de cord. Acest lucru poate fi provocat de stresul cauzat de lipsa banilor pentru plata facturilor, ceea ce duce la insomnii. Întrucât corpul nu se poate recupera în timpul nopţii, când ar trebui să doarmă, creşte şi nivelul stresului, iar asta generează noi probleme de sănătate.