Redactor: Virginia Murariu

Ignorarea simptomelor timpurii, lipsa somnului sau hidratarea insuficientă sunt printre cele mai comune greşeli care agravează majoritatea afecţiunilor, inclusiv virozele respiratorii și gripa.

Cu peste 200 de tipuri de virusuri responsabili pentru o răceală comună, inevitabil un adult se va confrunta cu patru-cinci răceli de-a lungul unui singur an, iar în cazul copiilor numărul creşte până la opt. În acest context, este foarte importantă tratarea corespunzătoare a simptomelor încă de la apariţia acestora, precum şi evitarea unor greşeli comune care pot agrava şi prelungi chiar şi o simplă răceală.

 Gripa de anul acesta ar putea lovi mai puternic decât în alţi ani. Ce recomandă specialiştii

Antibioticele nu tratează orice răceală. „În cazul în care aveţi o infecţie bacteriană, aceasta se va trata în majoritatea cazurilor cu ajutorul antibioticelor. Totuşi, infecţiile pot fi provocate şi de fungi sau virusuri, care nu răspund la acest tip de tratament. Astfel, administrarea acestora atunci când nu e cazul, duce la dezvoltarea unei rezistenţe la viitoarele infecţii. Mai mult decât atât, pentru că antibioticele  nu fac diferenţa între bacteriile care au produs infecţia şi cele benefice organismului, orice  astfel de tratament va produce un dezechilibru al florei intestinale, bucale şi vaginale şi scăderea rezistenţei organismului”, a explicat doctorul imunolog Tania Bejan, pentru Adevărul.

Hidratarea insuficientă prelungește răceală. Atunci când suntem răciţi ne putem confrunta cu un apetit mai scăzut şi chiar refuzul de a consuma lichide, însă acestea pot determina lipsuri în organism şi chiar prelungi răceală. Din acest punct de vedere, leacul tradiţional cu supă de pui nu este doar o învăţătură a bunicilor, ci chiar ajută la ameliorarea simptomelor şi îmbunătăţirea rezistenţei organismului. Menţinerea unui nivel optim de hidratare grăbeşte eliminarea toxinelor din organism şi totodată fluidizează eliminarea infecţiei de la nivelul sinusurilor şi sistemului respirator.

Spray-urile nazale trebuie utilizate cu precauţie. Deşi iniţial îşi fac efectul cu rapiditate, utilizarea excesivă a spray-urilor nazale va avea o acţiune opusă asupra sinusurilor. Administrarea acestora pe o perioadă mai lungă de 3-4 zile va cauza inflamarea şi iritarea membranelor nazale, înrăutăţind astfel respiraţia. În cazul în care infecţiile la nivelul sinusurilor vă împiedică să respiraţi, puteţi încerca spălaturile nazale cu un amestec natural de apă şi sare de mare”, a recomandat medicul.

Odihnă suficientă este cheia în tratamentul răcelii. Răceala face ca organismul să fie suprasolicitat din cauza infecţiei şi combaterea simptomelor acesteia, iar starea de oboseală şi somnolenţa vor creşte. Este important să nu ignorăm acest semnal al corpului, în special în condiţiile în care sistemul imunitar este profund afectat de lipsa somnului. Astfel, lipsa acestuia nu doar că ne sensibilizează în faţa răcelilor şi gripelor, ci periclitează capacitatea de a lupta ulterior cu ele pentru că somnul insuficient, ca şi stresul determină scăderea numărului de celule imunitare din corp.

Fumatul afectează tusea. „În afara  consecinţelor negative asupra sănătăţii, fumatul afectează întreg sistemul respirator. Atunci când fumaţi, plămânii deja iritaţi din cauza răcelii vor deveni mult mai sensibili şi mai inflamaţi, acelaşi efect fiind și în cazul tractului respirator. În plus, şi fumatul pasiv dăunează, pentru că fumul de ţigară paralizează cilii din fosele nazale, responsabili pentru protejarea şi eliminarea germenilor şi virusurilor din nas. Efectul nociv al unei singure ţigări durează aproximativ 30-40 de minute”,  a punctat doctorul Tania Bejan.

 

 Articole relaționate:

Ce facem când copii au febră

Tânără din Moldova, asistentă medicală în Marea Britanie: „Mi s-a părut că spitalul e un hotel de 3-4 stele. Pacienților li se oferă gratuit, inclusiv, săpun și periuță de dinți“