Autor: Irina Miron

Nu doar celulele din ţesutul embrionar pot înlocui cu succes celulele deteriorate ale inimii, ficatului, nervilor sau oaselor, scrie Adevărul România.  Oamenii de ştiinţă de la Universitatea California au demonstrat că şi cele care provin din grăsimea corporală pot face acelaşi lucru.

Un nou tip de celule stem a fost identificat în ţesutul gras de către cercetătorii de la Departamentul de Obstetrică şi Ginecologie de la Universitatea California din Los Angeles. Contrar percepţiei ştiinţifice generale de până acum, aceste celule din grăsime ar putea fi la fel de eficiente în regenerarea ţesuturilor bolnave din organism ca și celulele stem din ţesutul embrionar, susţin specialiştii. Ele sunt pluripotente şi au capacitatea de a se diferenţia în aproape toate tipurile de celule adulte (musculare, osoase, cardiace, neuronale şi hepatice), fără a fi necesară nici o modificare genetică anterioară.

Celulele stem din grăsime au fost denumite celule rezistente la stres cu linii multiple de diferenţiere, după ce au fost descoperite printr-un „accident ştiinţific”. Mai exact, unul dintre aparatele folosite în laborator de echipa de cercetători s-a defectat şi a lăsat să moară celulele stem folosite într-unul dintre experimente. La o analiză mai amănunţită, specialiştii au constatat că nu toate celulele stem erau distruse, unele dintre ele supravieţuiseră stresului extrem. De fapt, celulele Muse – AT ar putea chiar să fie activate de stres, crede Gregorio Chazenbalk, unul dintre autorii studiului.

Procedura de extracţie, la îndemâna chirurgilor esteticieni

Celulele pluripotente Muse – AT pot fi izolate cu uşurinţă din ţesutul adipos, folosind clasica tehnică de liposucţie. Cercetările, care au durat doi ani, au dovedit că aceste celule pot avea funcţii specializate şi pot produce şi repara aproape orice ţesut atunci când sunt retransplantate în corp.

„Această populaţie de celule trăieşte în stare latentă în ţesutul gras până ce este supusă unor condiţii foarte grele. Celulele supravieţuiesc în condiţiile în care, în mod normal, numai celulele canceroase mai pot supravieţui. După investigaţii ulterioare şi eventuale studii clinice, aceste celule s-ar putea dovedi revoluţionare ca opţiune de tratament al unui număr mare de boli, inclusiv al celor de inimă sau al accidentelor vasculare cerebrale”, a precizat Chazenbalk.


Celulele din grăsimea proprie, folosite în scop estetic

Până acum, celulele stem din grăsime erau folosite cu precădere în scopuri estetice, cum sunt procedurile de umplere a ridurilor cu celule stem, disponibile şi în România. Dacă până nu demult, esteticienii foloseau pentru reîntinerirea facială toxină botulinică şi acid hialuronic, acum este disponibilă şi în România tehnica de umplere a ridurilor cu ajutorul celulelor stem din propria grăsime corporală.

„Celulele stem din ţesutul adipos sunt de preferat în medicina estetică, deoarece grăsimea proprie are compatibilitate perfectă cu pacientul, iar organismul deţine rezerve la care poate renunţa cu uşurinţă. Grăsimea este extrasă din zona coapselor şi de pe abdomen, prin lipoaspiraţie. După recoltare, ţesutul adipos este filtrat. Din 250 ml de grăsime se extrag până la 5 ml de celule stem”, explică medicul primar în medicină estetică Constantin Stan, de la Clinica Medical Service din Bacău.