Doi medici sunt învinuiţi de procurori de neglijență și încălcarea regulilor de acordare a asistenței medicale unei tinere din Capitală . Dacă vor fi găsiți vinovați, doctorii riscă trei ani de închisoare. 

Potrivit procurorilor sectorului Râșcani, în februarie 2009  o tânără a chemat ambulanţa pe motiv că se simţea rău. În urma examenului medical, doctorul de la Urgenţă i-ar fi fixat un diagnostic incorect „infecţie respiratorie virotică acută, reacţie alergică medicamentoasă”.  În consecinţă, medicul i-a prescris un tratament care nu coincidea cu diagnosticul, fără să dispună internarea pacientei în spital pentru a-i fi efectuate investigaţiile necesare.

În aceeaşi zi,  starea de sănătate a tinerei s-a agravat, iar tatăl acesteia a chemat medicul de familie. Și acesta ar fi examinat-o superficial. Bazându-se pe diagnosticul fixat de doctorul de la Urgență i-a prescris și el un tratament incorect. A doua zi, tânăra de 21 ani, care era și studentă, a murit din cauza şocului toxico-infecţios  complicat. Procurorii au transmis dosarul penal în instanță.