Autor: Irina Papuc

Spitalele din Moldova riscă să se confrunte cu probleme financiare serioase, din cauza incertitudinii politice. Instituțiile medicale au intrat în noul an fără un buget stabilit. Pentru prima oară în ultimii ani, acestea nu au obținut bani de la CNAM, iar în scurt timp urmează să primească finanțare pentru o singură lună. Problemele financiare sunt generate de faptul că nu a fost aprobată Legea Fondurilor asigurărilor obligatorii de asistență medicală pentru 2015. Unii directori susțin că se vor descurca, pentru că au rezerve și contează pe o adresare redusă din partea pacienților, în timp ce alții caută de unde mai pot strânge cureaua. Aceștia spun că vor recurge și la disponibilizări.

Directorii de spitale recunosc că au început noul an fără să fi trecut procedura de contractare. Unii însă vorbesc voalat despre situația în care s-au pomenit, iar alții susțin că nu este niciun motiv de panică. „Vom fi finanțați pe două-trei luni la nivelul anului trecut. Prima tranșă de 60 la sută o vom obține conform contractelor după 15 ianuarie, iar restul la sfârșitul primului trimestru. Vom funcționa normal și nu va exista o perioadă de timp în care să rămânem fără bani”, susține Gheorghe Ciobanu, directorul Spitalului de Urgență. Din punct de vedere financiar aceasta înseamnă că instituția va începe anul cu sume nu mai mari decât anul trecut, asta în condițiile în care spitalul se confruntă cu un deficit de bani, din cauza pacienților fără adăpost, tratați luni de zile în spital, fără ca cineva să compenseze cheltuielile.

„Nu mă întrebați cauzele. Sunt de prisos”

„Ulterior vor fi stabiliți indicii de complexitate și vom fi contractați din nou pentru tot restul anului. Sunt factori economici și politici, așa că trebuie să așteptăm,”, a mai precizat Ciobanu. Managerul de la Spitalul Municipal nr. 1, Victor Savin spune că nu vede din situația creată un subiect care să merite discutat în presă, deși  recunoaște că în ultimii cinci sau șase ani așa ceva nu s-a mai întâmplat.

„N-am prea avut situații ca în luna ianuarie să nu avem Legea aprobată măcar în prima lectură. El încă trebuie supus dezbaterilor publice, apoi să treacă de Parlament. Nu mă întrebați care sunt cauzele, sunt întrebări de prisos. Nu e mare problemă și nici motiv de panică. Potrivit normativelor în vigoare, orice spital este obligat să aibă rezerve de cel puțin două luni”, a menționat Savin, evitând să spună de ce rezervă de bani și medicamente dispune, de fapt, spitalul. Deși este calm acum, anterior responsabilii din instituție se plângeau că nu au bani suficienți nici măcar pentru dezinfectanți și produse de igienă pentru bolnavi.

Și directorul Spitalului de Boli Infecțioase „Toma Ciorbă” spune că instituția nu a trecut procedura de contractare. „Ni s-a spus că vom primi finanțare la nivelul anului trecut. Din suma întreagă se va împărți la 12 luni și astfel vom obține suma care ne va fi transferată în prima lună. Cred că ne descurcăm, dar vom ruga agenții economici care au făcut achiziții să ne aștepte cu banii”, a declarat pentru Sănătate INFO Victor Deatișen.

„Parcă sunt cu ochii închiși”

În raioane, lucrurile stau un pic altfel. Managerii spun că vor trebui să mai taie chiar și din personal. „Parcă sunt cu ochii închiși. Stau cu creionașul în mână și notez de unde să mai tai. Mă uit dacă ne trebuie două bucătărese, sau poate să las doar una și tot așa”, explică Vasile Malcoci, directorul spitalului raional din Sângerei. Malcoci adaugă că banii pe care îi va primi spitalul sunt insuficienți pentru procurări, în special pentru medicamente, care s-au scumpit de două și chiar de trei ori. „Dacă până acum din această sumă alocam până la 14 procente pentru procurarea medicamentelor, acum trebuie să aloc vreo 17, iar asta înseamnă că alte segmente rămân neacoperite. Medicamentele sunt mai scumpe decât anul trecut, bine că alimentele au rămas la același preț”, a mai adăugat directorul.

Legea Fondurilor asigurărilor obligatorii de asistență medicală pentru 2015 încă n-a fost aprobată, deși din luna noiembrie Sindicatele au anunțat că, potrivit unui proiect de Lege propus de Ministerul Sănătății, polița medicală ar urma să fie mai scumpă. Totodată, în Programul Unic urmau să fie incluse mai multe servicii pentru pacienți. Proiectul Legii Fondurilor însă nu a fost aprobat la ultima ședință a Consiliului de Administrare al CNAM, astfel că până acum nu avem o lege aprobată. Recent, CNAM a emis un comunicat oficial în care anunța că polița medicală nu se va scumpi, până la adoptarea Legii Fondurilor, fără alte explicații însă. Nici Mircea Buga, directorul CNAM nu a răspuns la apelurile noastre pentru a explica starea de lucruri și acțiunile care vor fi întreprinse pentru ca spitalele să nu ajungă în colaps economic.

Responsabilii de la Sindicate spun că Legea trebuie să fie gândită bine, pentru a nu genera probleme economice pe parcursul anului. Până acum însă, funcționarii au fost cu gândul la alegeri. „Nu este normal să se întâmple așa ceva, însă nu este o situație alarmantă. Spitalele sunt contractate la nivelul anului trecut, iar mai târziu se vor face recalculări”, spune Ion Cucu, jurist la Sindicatului Sănătatea.

 

 Articole relaționate:

Legi de ochii lumii. Bolnavii de cancer încă nu au acces la proteze, iar femeile care au suportat mastectomii nu vor beneficia de implanturi 

ONG-urile vor primi bani de la Ministerul Sănătății pentru proiecte în sănătate, după un anumit regulament 

Analiză// Promisiuni pentru sănătate. Ce-au promis și ce-au reușit, de fapt, să schimbe partidele în ultimii patru ani