Autor: Irina Papuc
Directorul spitalului raional din Anenii-Noi intenționează să acționeze Compania Națională de Asigurări în Medicină, pentru încălcarea echității în procesul de contractare. Managerul de aici susține că procesul de împărțire a banilor se face pe criterii politice, iar din acest motiv ar fi obținut cu 1,5 milioane de lei mai puțin din partea companiei.
Directorul Spitalului raional din Anenii-Noi spune că a pierdut peste 1 milion de lei din cauza contractării defectuoase pentru secția de ambulatoriu. Anatolie Ciubotaru afirmă că fără să fie informat în contract a fost exclusă o localitate care revine instituției, după principiul teritorial de deservire. Astfel, instituția ar fi pierdut finanțarea pentru 7.000 de persoane, pentru care nu s-au alocat resurse.
„Conform Normelor metodologice de aplicare a Programului Unic al asigurărilor obligatorii de asistență medicală, serviciul de ambulatoriu este finanțat pe cap de locuitor, pentru care se alocă aproximativ 93 de lei. Noi avem 86 de mii de oameni în raion, dintre care sunt asigurați 60 de mii. Anul acesta însă am primit bani numai pentru 53 de mii. Unde s-au dus restul?”, se întreabă managerul. Cebotaru spune că știa că deservirea localității Maximovca va fi exclusă din contract, însă nu și despre Floreni. „Chiar și dacă îi excludem pe oamenii din Floreni și Maximovca, e prea multă lume. Pur și simplu ne-au redus jumătate de milion de lei fără explicații”.
„S-au supărat pe noi, pentru că vroau voturi”
Totodată, managerul se plânge că a fost redus și indicele de complexitate, care este mult mai scăzut decât anul trecut și decât în alte instituții de tip raional. El crede că indicii de complexitate, care influențează direct volumul finanțării, a fost scăzut artificial. „Anul trecut obțineam 2.800 de lei pentru un caz tratat, iar acum avem 2.500, nu mai spun și de faptul că ne-a fost redus numărul cazurilor tratate cu 700. Toate acestea s-au întâmplat după ce ministrul a venit în raion și a spus să adunăm 80 la sută voturi pentru PLDM. Acum s-au supărat pe noi și de asta au tăiat și banii”, mai adaugă acesta. În consecință Cebotaru spune că instituția a acumulat pierderi în volum de 1,5 milioane de lei, în timp ce prețul la medicamente, dar și la serviciile comunale a crescut. „Numai la noi este așa o nebunie ca să achităm 45 de lei pe metru cub de apă, medicamentele sunt mai scumpe, dar compania nu ia în calcul aceste aspecte”. Acesta spune că va acționa CNAM în instanță. „Am cerut avocatului să se ocupe de acte ca să putem acționa în judecată compania. Vrem ca procedura de contractare să fie efectuată echidistant în raport cu toate instituțiile medicale și nu pe criterii politice”.
Este nevoie de un audit independent
Anterior, CNAM a emis un răspuns pentru o singură instituție media, unde a argumentat micșorarea indicelui de complexitate prin faptul că instituția a soluționat cazuri mai puțin complexe și mai puține la număr, înregistrând o scădere de la 7.831 de cazuri, până la 6.777.
Experții spun că este greu să dai dreptate unei părți sau alteia, fără să fie efectuat un audit independent. Teoretic, și spitalul, dar și CNAM pot să încalce legea și asta din cauza lipsei de transparență. „Indicii de complexitate nu pot fi aceiași în toate spitalele, aceasta și este esența sistemului CASE-MIX, în baza DRG. Acesta depinde de cât de grave au fost cazurile tratate într-o instituție medicală, iar de acești indici depinde volumul de finanțare. Un spital poate înregistra mai multe cazuri de apendicite, iar altul de ulcer perforat. De aceea, au existat cazuri în România când doctorii au crescut artificial complexitatea cazurilor. Este puțin probabil ca acestea să fi fost diminuate intenționat, pentru că automat se reduce și volumul de bani. Este nevoie de o examinare suplimentară pentru a putea identifica cine are dreptate”, este de părere Ghenadie Țurcanu, expert la Centrul PAS.
█ Articole relaționate: