Autor: Irina Papuc
Inspecția Financiară a Ministerului Finanțelor este în proces de verificare în mai multe instituții medicale în privința modului cum au fost gestionați banii pentru procurarea medicamentelor. Se presupune că sursele financiare destinate acestui scop, au fost folosite, de fapt, în altă parte, ceea ce a și provocat criza. Responsabilii însă evită să răspundă la întrebările presei, invocând argumente nefondate.
Mai multe spitale sunt verificate de către Inspecția Financiară a Ministerului Finanțelor, după ce premierul în exercițiu Iurie Leancă a organizat în ultimele săptămâni două ședințe în care s-a cerut identificarea motivelor pentru care s-a ajuns la criza de medicamente în toată țara.
Ce se verifică exact, în ce instituții și care sunt rezultatele preliminare nu este clar, întrucât conducerea Inspecției refuză să comunice cu presa, motivând „date cu caracter personal”.
„În acte figurează persoane, nume, date cu caracter personal. Nu vi le pot comunica. Faceți un demers oficial”, s-a eschivat Alexei Secrieru, șeful Comisiei Financiare și a închis telefonul. Acesta a motivat că inspecția mai durează câteva zile, de aceea nu ne poate răspunde la nicio întrebare, fără să ne lase, de fapt, să le adresăm.
Potrivit unor surse care au dorit să rămână în anonimat, unele instituții au utilizat banii pentru procurarea medicamentelor în alte scopuri, astfel încât asigurarea instituției cu preparate a devenit imposibilă. Totuși, această ipoteză rămâne să fie demonstrată.
Într-un răspuns oficial al CNA ni s-a comunicat că „se așteaptă controlul Inspecției Financiare care desfășoară mai multe investigații la câteva spitale din țară pentru verificarea corectitudinii utilizării banilor pentru medicamente”. Potrivit ofițerului de presă, Angela Starinschi, numai după finalizarea anchetei și în funcție de rezultatele acesteia, CNA se va implica.
Amintim că spitalele s-au confruntat cu o criză acută de medicamente, timp în care pacienții au fost nevoiți să le cumpere din banii lor. Între timp, informația a fost distorsionată la Guvern, unde premierul în exercițiu Iurie Leancă s-a plâns că a fost mințit.
█ Articole relaționate: