Redactor: Irina Papuc

Fetița pe nume Eirini, în vârstă de un an și nouă luni avea o malformație la inimă. Anterior ea a mai suportat o intervenție într-o clinică din Atena, Grecia, dar din cauza unor evenimente neprevăzute operația nu a fost dusă la bun sfârșit, iar copilul s-a aflat timp de câteva luni în comă. Chirurgii cardiologi de la Spitalul Republican au reușit să efectueze două operații cu succes, iar acum viața ei este în afara oricărui pericol.

Eirini a ajuns în Moldova, la insistențele mamei ei, care este din Republica Moldova, dar care s-a căsătorit în Grecia, după ce a emigrat în această țară. Fetița s-a născut cu o problemă la inimă, având Tetralogia Fallot, un defect cardiac congenital care constă din patru anomalii anatomice.

Potrivit părinților copilei, aceasta a fost operată când avea nouă luni, însă din cauza unor evenimente neprevăzute intervenția nu a fost dusă la capăt, iar starea fetiței s-a agravat, aceasta ajungând în comă.

Chirurgul care s-a ocupat de cele două intervenții, Liviu Maniuc, spune că nu știe exact ce s-a întâmplat atunci la Atena, dar din spusele părinților ar fi fost vorba despre declanșarea unei hemoragii. „Din aceste motive intervenția nu a fost dusă până la sfârșit, astfel că acesta a fost rolul nostru acum”, spune Maniuc.

  Abia au văzut lumina zilei, dar sunt nevoiți să-și dea inima sub bisturiu 

Astfel, acum zece zile Eirini a suferit două intervenții. „S-a făcut o plastie de lărgire a tractului de ieșire a ventricolului drept, care să permită o circulație adecvată, fără cianoză și probleme de insuficiență cardiacă. Era vorba despre o stenoză de orificiu de câțiva milimetri. Dacă pentru vârsta ei trebuia să fie 15 milimetri, la ea era de 1-2 milimetri”, explică cardiochirurgul. A doua intervenție a constat în implantarea unui cardiostimulator, deoarece fetiţa se afla în blocadă postoperatorie cu 30-40 bătăi de inimă.

Doctorul spune rușinat că nu este vorba despre un act de eroism, deși recunoaște – înainte de operație se gândea doar la o minune. „Mă bucuram enorm să o aud de pe coridor cântând. A fost cu adevărat o intervenție complicată, dar nu imposibil de realizat. Am lucrat o echipă întreagă - zece oameni, care au învățat mult ca să putem face performanță”. Eirini a fost externată astăzi, iar intervenția a fost asigurată de către Compania Națională de Asigurări în Medicină. Pentru astfel de intervenții, CNAM rambursează suma de aproximativ 4 mii de euro, în timp ce în statele europene aceasta poate ajunge și la 25 de mii de euro.

Anual, în secția chirurgia malformaţiilor cardiace congenitale din cadrul Spitalului Clinic Republican sunt operați 15 pacienți cu Tetralogia Fallot. În total însă de fac aproximativ 320 de operații.  

 

  Articole relaționate:

În ultimii ani tot mai mulți copii vin pe lume cu defecte ale diafragmei și esofagului. De vină ar fi neglijența mamelor față de propria sănătate 

Patru copii cu malformații grave la inimă vor fi operați în următoarele zile cu suportul unui specialist elvețian