Redactor: Irina Papuc
Anchetatorii Direcției Generale Anticorupție a prins în flagrant săptămâna trecută doi doctori ginecologi din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vaslui care au luat mită pentru avorturi ilegale. Acum, presa a intrat în posesia mai multor înregistrări ale convorbirilor dintre cele două, care vorbeau umilitor cu pacientele. Acestea le numeau „scroafe”, „proaste”, „vaci”, iar pe copii îi numeau draci.
Interceptările procurorilor în cazul celor doi medici ginecologi din Vaslui, arestaţi sub acuzaţia de luare de mită, avorturi ilegale şi fals intelectual, scot la iveală comportamentul lor față de pacienți, care este foarte departe de ceea ce se conținea în jurământul lui Hippocrate. Doctoriţele Simona Botez şi Doina Andrei aveau un limbaj umilitor la adresa pacientelor, numindu-le proaste, scroafe sau vaci, iar bebeluşii erau făcuţi draci, scrie Adevărul România.
„Din analiza convorbirilor interceptate, coroborate cu restul mijloacelor de probă administrate în cauză rezultă, dincolo de orice dubiu, faptul că, uitând menirea şi nobleţea meseriei lor, acţionează în marea majoritate a cazurilor în scop personal, doar cu intenţia de a realiza profituri materiale, indiferent de situaţia medicală şi financiară a pacienţilor pe care îi tratează şi pe care îi consideră simple obiecte, folosind la adresa pacienţilor apelative jignitoare”, se arată în referatul procurorilor.
B.S. (Botez Simona)
- Aşa, mă rog şi ce-i cu ea?
I.(Interlocutor) – Am lăsat-o însărcinată.
B.S. – În câte luni?
I. – Zice că-i în 13 săptămâni.
B.S. – Aşa mare?! Deci exclus avort de ăsta banal! Sigur că se poate face, cu pastile, nu-i problemă.
B.S. – Problema este aşa, problema este aşa, se dau nişte tablete care îs nişte pastile care se obţin destul de complicat. Deci îi voi da o pastilă şi după 30 de ore vine în ziua respectivă când o chem eu şi se internează.
I. – Aha.
B.S. – Şi mai pun şi alte zeci de pastile.
I. – Aşa.
B.S. – Si… va avorta.
I. – Aţi… cât costă, cât, cu câți bani vin?
B.S. – Vreo 16.
I. – 16, 16 a… 16 milioane, da?
B.S. – Da.
1. - Şi mai trebuie ceva la asistentă?
B.S. – Nimic I. – La ceva, la cineva, la aia?
B.S. – Nimic, a… rezolv eu.
I. – Ca să nu … ştiţi acolo să nu-mi bată obrazul şi alea.
B.S. – Nu, rezolv eu. I. – Deci 16 milioane…
B.S. – Dar eu am încredere în tine? Că eu mă lipsesc dacă vorbeşti mult si…
I. – Deci doamnă, doamnă…
B.S. – Da, tu cu asta trebuie să fii foarte atent şi după ce rezolvi problema, nu trebuie.
I. – Nu, o ţin.
B.S. – Ascultă-mă ce-ţi spun eu, n-o da deoparte pentru că aşteaptă să treacă două luni.
I. – Da, da.
B.S. …Că altfel poate demonstra… după două luni mai demonstrează pe dracu. B.S. – Dar eu te omor pe tine dacă te reclamă şi mă bagă şi pe mine.
I. – Nu, deci, nu, doamna doctor.
B.S. – Eu bineînţeles c-o să-mi iau nişte măsuri de siguranţă. (…) B.S. – Şi cât mai puţine vorbe prin împrejurimi.
I. – Deci, deci, nici măcar la telefon, nu discut nici măcar cu… nimeni. Nu ştie nimeni, nici mama, nimeni nu ştie, decât fratele meu.
B.S. – Eşti sigur? I. – Fratele meu ştie, care mi-a zis „băi, nebunule”… deci m-a făcut în tot felul, „băi, eşti un prost, eşti una… Mulţumesc tare mult doamna doctor.
B.S. – La revedere!
I. – Sărut mâna! (…)
Ancheta cu privire la doctorii de la Secţia de Obstetrică Ginecologie de la Spitalul Județean de Urgenţă Vaslui ar fi pornit ca urmare a unui denunţ făcut de o pacientă prin intermediul liniei directe puse la dispozitie de Directia Generala Anticorupţie (DGA). În urma flagrantului organizat, Simona Botez a fost prinsă la scurt timp după ce a primit 1.500 lei de la un investigator folosit de anchetatori, pentru a efectua o întrerupere de sarcină de 17 săptămâni, intervenţie ilegală, avorturile fiind permise până la 14 săptămâni. Acestea riscă până la șase ani de închisoare.
█ Articole relaționate: