Redactor: Irina Miron

Durata generală a vieții a crescut în Ungaria, în medie, cu cinci ani, dintre care aproape doi ani și jumătate se datorează intervențiilor din domeniu bolilor cardiovasculare. Anunțul a fost făcut de Dr. Kiss Robert Gabor, președinte al Societății Maghiare de Cardiologie, în cadrul lucrărilor celei de-a XII-a Conferințe de Cardiologie care s-a desfășurat la Târgu-Mureș, în România.

 „Posibilităţile terapeutice din ultima perioadă, prin achiziţiile recente de tehnică nouă, au dus la obţinerea unor rezultate fantastice în domeniul îmbunătăţirii calităţii vieţii şi de durată a vieţii. În Ungaria, durata generală a vieţii a crescut cu cinci ani şi afirm cu responsabilitate că, din aceşti 5 ani, 2, 5 ani se atribuie tratamentului bolilor cardiovasculare. Unul dintre momentele cele mai importante a fost tratamentul infarctului miocardic acut, care prin metoda cateterului a reuşit să obţină salvarea a mii şi mii de bolnavi în Ungaria”, a subliniat Dr. Kiss Robert Gabor.

Noile metodologii, potrivit profesorului Kiss, arată o tendință a evoluției metodei invazive, adică tratamentul cu cateter al infarctului miocardic acut, ablaţiile în tulburările de ritm şi tratamentul cu cateter al hipertensiunii arteriale sau denervarea. Pe lângă acestea, însă, au fost dezvoltate tehnici neinvazive, cum ar fi Computerul Tomograf şi Rezonanţa Magnetică, care au reuşit să contribuie la diagnosticul, tratamentul dar şi prevenirea afecţiunilor cardiace.

„Prin aceste cercetări, am ajuns la acel nivel în care putem să spunem cine va avea infarct miocardic în viitor şi cine nu. Aceste informaţii le-am aflat din informaţiile echipei mele, dar şi cea a dr. Maurovich-Horvath Pal (câştigătorul celui mai mare premiu de cercetare în Ungaria, în valoare de 5 milioane de euro). Datorită dezvoltării invazive, cât şi neinvazive, nu există în medicină o ramură care să fi obţinut salvarea atâtor vieţi ca specialitatea cardiologiei”, a mai adăugat Kiss Robert Gabor.

Medicul a precizat că în Ungaria există 19 centre care pot primi non-stop bolnavii cardiaci şi că o bună legătură între medicina primară, asigurată de medicii de familie, şi specialiştii cardiologi.