Autor: Sorina Bujarov

Ministerul Sănătății vine cu o reacție în legătură cu descinderile de astăzi efectuate de ofițerii anticorupție la mai multe instituții medicale și la domiciliul mai multor manageri de spitale și ale unor funcționari publici. Ministrul Sănătății Mircea Buga a declarat pentru Sănătate INFO că posibil, pe durata anchetei, să fie suspendați din funcție mai mulți manageri ai instituțiilor publice din sectorul sănătății, vizați în dosarul de „aranjare” a licitațiilor publice pentru procurarea dispozitivelor medicale pentru mai multe spitale din Moldova.  

 „Ministerul Sănătății analizează cu atenție informațiile disponibile și este interesat în elucidarea cât mai rapidă a bănuielilor de corupție ce planează asupra unor instituții publice din sectorul sănătății cât și asupra unor conducători. Organele de drept își exercită atribuțiile, așteptăm detalii pe marginea anchetelor, inclusiv pentru a decide în privința eventualei suspendări din funcție a managerilor pe durata anchetei”, a declarat pentru Sănătate INFO ministrul Sănătății Mircea Buga.

 Andrei Usatîi ar fi „aranjat” licitațiile publice de procurare a utilajului medical pentru spitale. Bănuiții primeau între 5-10% din valoarea licitației 

Potrivit acestuia, spitalele funcționează în regim normal.

Cu privire la acest subiect s-au expus și unii deputați din diferite grupuri parlamentare. Deputatul PLDM, Vladimir Hotineanu, chirurg de profesie, a declarat că ar vrea să se abțină de la comentarii, deoarece de cinci ani nu mai practică medicina. El a ținut totuși să facă o remarcă: ”Mi-e rușine că asta s-a întâmplat în domeniul medical”, a declarat acesta pentru Deschide.md.

Deputatul PL Gheorghe Brega, care a fost și președinte al Comisiei speciale înființată în Parlament pentru a examina situația pe piața farmaceutică, susține că licitațiile din domeniul sănătății se desfășurau cu încălcarea tuturor normelor legale. ”Din câte cunosc eu, acțiunea de astăzi este una obiectivă, dar alta nu înțeleg: de ce atât de târziu? Asta probabil ține de factorul politic. Dacă băieții ăștia de la CNA nu ar fi influențați de politic, ei ar scoate totul la suprafață, pentru că au toate pârghiile. Toate licitațiile din sănătate sunt trucate sută la sută”, a afimat deputatul Brega. Totuși, el se arată mai sceptic în ceea ce privește culpabilitatea administrației Spitalului de Urgență. Potrivit lui Brega, această instituție nu a admis devieri de la legislație, iar dacă asemenea fapte pot fi bănuite, atunci, probabil, este vorba de darea în exploatare a blocului nou care, de facto, este pustiu.

█ Achiziții publice cu probleme. Importatorii de dispozitive medicale spun că „s-au furat 18 milioane de lei” din contul unor utilaje, cumpărate pentru spitale 

Brega s-a arătat convins că dosarul va fi finalizat cu cel puțin o condamnare, precum și două sau mai multe suspendări din funcție. ”Ministrul de atunci a coordonat tot, probabil că el va ieși țapul ispășitor”, a conchis Gheorghe Brega.

Valetina Stratan, deputat PD, spune că s-a informat doar din presă, dar nu dispune de informații oficiale care i-ar permite să comenteze situația. Totuși, ea afirmă că ”e pierdută moral pentru că este în joc imaginea sistemului de sănătate”.

 

█  Citește la aceeași temă: 

Achiziții publice cu probleme. Importatorii de dispozitive medicale spun că „s-au furat 18 milioane de lei” din contul unor utilaje, cumpărate pentru spitale 

Concursuri aranjate sau directori „clarvăzători”. Unele spitale au încheiat contracte pentru anumite procurări de milioane înainte ca să afle rezultatele